Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Cererea pentru repunerea în termen trebuie să fie introdusa în termen de zece zile, sub pedeapsa de a nu fi luata în considerare. Termenul de zece zile curge dela data comunicarii primului act ce urmeaza și care da posibilitate părții sa cunoasca pierderea termenului, iar în lipsa unui atare act, din ziua în care a incetat faptul care constituia forta majoră. Cererea de repunere în termen nu suspenda executarea condamnarii sau continuarea procedurii, însă instanța poate admite suspendarea executarii hotărîrii pînă la judecarea cererii. Asupra cererii de repunere se pronunță instanța care ar fi judecat cauza, în cazul cînd partea ar fi indeplinit la timp actul care a fost omis. Dacă s'a dovedit cazul de forta majoră, instanța admite cererea, repunand partea în situațiunea ce ar fi avut, dacă nu pierdea termenul, în caz contrar cererea se respinge. Dacă cererea se referă la repunerea în termen a unei cai de atac, ea se inainteaza cu probele adunate de către instanța la care a fost introdusa, instanței superioare competente a se pronunță asupra caii de atac nefacute la timp. Beneficiul dispozițiilor de mai sus nu se aplică termenului prevăzut pentru introducerea cererii de la art. 100 și nici noului termen acordat.