Diferite acte și măsuri procedurale

Neobservarea formelor procedurale prescrise de lege atrage nulitatea actului în urmatoarele cazuri: 1. Cînd nulitatea este prevăzută de lege; 2. Cînd neobservarea formei a adus părții ce o invoca o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea actului, Neobservarea formelor poate fi invocata numai în condițiunile aratate mai jos.

Dispozitiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, compunerea instanței și prezenta Ministerului public, prezenta inculpatului în cazurile și formele stabilite de lege, punerea în miscare a actiunii penale și sezisarea instanței sînt intotdeauna prescrise sub pedeapsa de nulitate. Aceasta nulitate nu poate fi inlaturata în nici un mod; ea poate fi propusa în orice stare a procesului și trebuie să fie pronunțată chiar din oficiu. Nulitatea pentru neobservarea regulelor de competența după materie este acoperita cînd, o infractiune de competența unei instante inferioare, fiind judecata de o instanța superioara, nu s'a ridicat incidentul de necompetenta.

Orice împiedicare a Ministerului public sau a părților de a folosi o facultate acordată de lege, în cursul procesului și orice omisiune sau refuz ilegal, de a decide asupra unei cereri indreptate în acest scop, este motiv de nulitate, cu condiția, ca imediat sau la primul act următor de procedura, după cunoasterea refuzului sau omisiunii, să se fi facut rezerva expresa de a propune nulitatea.

Nulitatea unui act de instructie, de care aparatorul are cunoștința sau aceea a oricărui act al procesului, este inlaturata dacă Ministerul public sau aparatorul nu a cerut aplicarea dispozițiilor de lege care trebuiau să fie observate. De asemenea orice nulitate a unui act de instructie este acoperita dacă nu a fost ridicata cu ocazia indeplinirii dispozițiilor art. 267.

Nulitatea unui act care a fost indeplinit chiar din propria inițiativa a judecatorului, în cursul actelor preliminare desbaterii, fără interventia Ministerului public sau a inculpatului, ori aparatorului sau, este acoperita dacă nu a fost ridicata imediat după deschiderea desbaterilor, de acela care nefiind prezent la act, are interes la observarea dispozițiilor respective ale legii.

Nulitatea cererii, a citatiei sau a comunicarii, se acopera, dacă partea interesata s'a infatisat sau a acceptat efectele actului, totusi, cînd judecatorul apreciaza ca dreptul de aparare ar fi prejudiciat, poate acorda un termen. De asemenea, nulitatea ce ar rezultă din netimbrarea sau insuficienta timbrarii unui act, se acopera, cînd acel act a fost totusi indeplinit.

În afară de cazurile prevăzute la art. 103, părțile nu pot opune o nulitate pe care ele insile au pricinuit-o. Părțile obligate de lege la alegerea domiciliului nu pot opune nulitatea actelor care, după lege, urmeaza să le fie notificate dacă nu au facut declaratie de alegere.

Cînd un act este declarat nul, el atrage și nulitatea actelor anterioare, concomitente sau posterioare, față de care aceasta nulitate se impune prin legătură cauzala. Judecatorul care pronunță nulitatea, poate ordona repetarea sau refacerea actelor anulate dacă e necesar și posibil, dispunand pe lîngă aceasta ca ele să fie executate pe cheltuiala functionarului judecătoresc sau administrativ, cînd nulitatea este imputabila acestora pentru dol sau culpa grava în indeplinirea serviciului.

Actele și hotărîrile judecătorești pot fi date publicității, afară de acelea a caror publicare este interzisa de lege. Instanța este obligata sa prevada în actele judecătorești interzicerea publicarii acelor acte care ar putea vatama morala, ordinea sau interesul public.

Judecatorul de instructie sau președintele instanței de fond pot autoriza, în timpul procesului sau după terminarea lui, eliberarea de copii sau extrase de pe actele a caror publicare e interzisa de codul penal, acelora care ar dovedi ca au un interes legitim să le obtina. De asemenea instanța autoriza publicarea în extras a hotărîrii de achitare, în orice materie, în cazul cînd cel achitat dovedeste ca are interese serioase pentru aceasta. În cazul cînd este un denuntator, instanța fixeaza suma necesară publicarii și îl obliga la plata sumei.

Cheltuielile facute cu ocazia cercetarilor, urmaririi și judecatii penale, se avanseaza de Stat. Aceste cheltuieli se restituesc tezaurului public de condamnati sau de partea civila, după normele mai jos aratate, afară de cazul cînd legea dispune altfel. Prin cheltuieli de judecată se înțeleg cheltuielile necesitate de efectuarea actelor de procedura penala, începînd dela cercetarea prealabila pînă la începerea executarii pedepsei.

Orice încheiere de neurmarire și orice hotărîre a instanțelor penale trebuie să conțină și condamnarea persoanei care trebuie să plateasca cheltuielile de judecată, chiar și cele facute de Ministerul public.

În caz de condamnare, inculpatul este obligat din oficiu la restituirea cheltuielilor către Stat și către partea civila. Dacă condamnatul a fost inculpat sau pus sub acuzare pentru mai multe infractiuni, el este obligat sa suporte cheltuielile numai pentru infractiunile pentru care a fost recunoscut culpabil. Dacă actiunea penala s'a stins, cheltuielile de judecată rămîn în sarcina Statului, dacă însă stingerea s'a produs după ce a intervenit hotărîrea asupra fondului și dacă procesul a continuat asupra actiunii civile, cheltuielile sînt suportate de revenit ori inculpat, cînd acestia rămîn condamnati în actiunea civila. În caz contrar se aplică dispozitiile relative la achitare. Dacă sînt mai mulți condamnati, obligatiunea de restituire a cheltuielilor este pronunțată în mod solidar, afară de acelea provocate de acte sau decizii care privesc numai pe unii și pentru care raspunderea este personala. În toate cazurile, instanța de judecată, cînd echitatea cere, poate separa catimea cheltuielilor la care să fie obligat fiecare condamnat.

În caz de neurmarire sau de achitare a inculpatului, cheltuielile sînt suportate de Stat sau de partea civila. Cheltuielile facute de inculpatul achitat pot fi trecute în contul Statului sau părții civile care a fost condamnata la cheltuieli. Cel achitat este totusi condamnat la cheltuieli ori de cate ori este obligat la despăgubiri civile, cînd legea permite să se acorde despăgubiri în caz de achitare. Cînd nu exista parte civila constituita, cheltuielile se suporta de Stat.

În caz de incetare sau anulare a urmaririi, conform art. 4, cheltuielile sînt suportate de Stat.

Cheltuielile facute în urma unei cereri de revizuire respinse sau a unei cai de atac, la care s'a renuntat, cad în sarcina aceluia care a pornit cererea de revizuire sau calea de atac.

Cheltuielile relative la cererea de repunere în termen, cad în sarcina celui ce a facut-o.

Cheltuielile de întreținere a condamnatilor la pedepse și măsuri de siguranță privative de libertate, precum și de detinere preventiva, sînt în sarcina Statului, fără drept de restituire.

Dacă cel invinuit sau inculpat pentru crima sau delict, urmeaza în mod evident sa plateasca despăgubiri părții civile, și dacă exista temeri serioase ca ar putea ascunde sau instraina averea și prin aceasta ar periclita realizarea creantei despăgubirilor, judecatorul de instructie poate sechestra din oficiu sau în urma cererii părții civile și pe a ei raspundere, orice avere mobila care aparține neindoielnic inculpatului, în orice maini s'ar gasi, dar numai pînă la concurenta cuantumului probabil al daunei. Sechestrul provizoriu se poate aplica în condițiile de mai sus și de ofiterii de politie judiciara în timpul primelor cercetari, aceasta însă numai cu autorizarea parchetului. În caz de sustractiune sau de delapidare din averea Statului, aplicarea sechestrului provizoriu este obligatorie. Toate sumele, valorile sau obiectele sechestrate trebuiesc specificate și descrise amanuntit intr'un proces verbal. Ministerul public sau judecatorul de instructie trimit spre conservare sumele sau valorile tribunalului respectiv. Măsura sechestrarii provizorii inceteaza de drept după expirarea termenului de 30 zile socotite dela sezisarea judecatorului de instructie sau a tribunalului pentru cauzele trimise direct, afara numai dacă sumele sau valorile sînt din cele prevăzute de art. 80 din codul penal sau dacă partea vatamata nu a obținut inlauntrul termenului de mai sus aplicarea unui sechestru asigurator, conform dispozițiilor articolelor urmatoare.

În cazurile prevăzute de articolul precedent, chiar dacă nu a intervenit un sechestru provizoriu, cei în drept a se constitui parte civila pot cere judecatorului de instructie sau instanței în fața careia cauza este pendinte și acestea pot incuviinta aplicarea unui sechestru asigurator asupra averii mobile sau imobile a inculpatului, pînă la concurenta pagubei probabile. Cererea de sechestru se face verbal sau în scris. În caz de sustractiune din averea Statului sau de delapidari, judecatorul de instructie este obligat a aplica acest sechestru din oficiu. Suma pînă la concurenta careia se infiinteaza sechestru este fixata după apreciere de judecatorul de instructie sau de instanța de judecată, care motiveaza. Pentru efectuarea sechestrului asigurator se intrevine la instanța civila competența sau sectia registrelor funduare, care procedeaza conform dispozitiunilor referitoare la sechestru, poprire sau luarea unei inscriptii ipotecare. Dacă inculpatul a fost definitiv scos de sub urmărire sau achitat, gasindu-se intr'unul din cazurile prevăzute de art. 8, alin. 2, se dispune din oficiu ridicarea sechestrului asigurator. În contra incheierilor date de instantele prevăzute în alineatele precedente, părțile și tertii, pot uza de caile de atac prevăzute de procedura civila în materia respectiva, iar în contra ordonantei judecatorului de instructie prevăzută la alin. 1, se poate face opozitie inaintea tribunalului care judeca în camera de consiliu. Respingerea definitivă a cererii de sechestru aduce și încetarea sechestrului provizoriu, prevăzut de art. 120. Dacă inculpatul convine sa dea o cautiune suficienta, el poate fi dispensat de aplicarea sechestrului.

Cînd judecatorul de instructie sau instanța penala constata ca obiectele ridicate dela invinuit, complice, tainuitor, gazduitor sau dela orice persoană care le-a primit spre a le pastra, sînt proprietatea părții civile, ori au fost luate pe nedrept, din posesia sau detinerea sa, dispune restituirea acestor obiecte părții civile după ce hotărîrea rămîne definitivă, iar dacă inculpatul consimte și obiectul nu serveste ca proba, poate fi restituit și mai înainte. Orice altă persoană care pretinde ca are drept asupra obiectelor ridicate la instructie, poate reclama dela judecator restituirea cat timp instructia este în curs, și dacă acesta refuza, se poate adresa tribunalului care statueaza asupra cererii în camera de consiliu. Judecatorii invita pe cei interesati a da lamuriri. Dacă reclamantii nu pot justifica pretentiunea asupra obiectului, sau dacă obiectul, printr'un mijloc legal de transmisiune a proprietății, ori prin dare în gaj, a ajuns în posesiunea unei persoane de buna credinta, neimplicata în proces, sau dacă mai multe persoane pretind acelasi obiect, rezolvirea cererii se rezerva competentei instanței civile.

Dacă condamnarea atrage după sine nulitatea totala sau parțială a unei obligațiuni juridice incheiate de condamnat, instanța penala declara prin hotărîrea sa ca fără valoare acea obligatiune.

Liberarea provizorie se poate cere de prevenit în orice materie și în orice stare a procesului, atît la judecatorul de instructie, cat și la instantele unde procesul este pendinte. Cînd Curtea cu Jurați nu funcționează, cererea de liberare se adreseaza la Camera de acuzare care judeca conform procedurii sale. Cererea de liberare provizorie trebuie să cuprindă obligatiunea pentru prevenit de a se prezenta la orice chemare, alegerea de domiciliu în circumscripția autorității către care este facuta și mențiunea dacă este ceruta cu cautiune. Aceasta cerere se aduce la cunoștința procurorului. În caz de conflict negativ de competența, cererea de liberare se rezolva de instanța care și-a declinat cea din urma competența. Cei aflati în recurs pot cere liberarea provizorie dela instanța a carei hotărîre a fost atacata cu recurs. Cererea se cerceteaza de urgenta, ascultandu-se Ministerul public și prevenitul care poate fi asistat de aparator. Instantele de fond judeca cererea în camera de consiliu. Cererea de liberare provizorie respinsa poate fi reînnoită, dacă au disparut cauzele care au motivat respingerea.

Liberarea provizorie nu se poate acorda în cazurile prevăzute de art. 206, alin. 2, 4 și 5.

În caz de acordare a liberarii provizorii, judecatorul de instructie sau instanța, în mod excepțional și din motive temeinice, pot interzice inculpatului, pînă la terminarea definitivă a procesului, de a se duce intr'o anumita comuna, ori intr'un loc hotarit, ori de a nu se departa din localitate fără permisiunea instanței. Liberarea provizorie poate fi subordonata la darea unei cautiuni. În acest caz procurorul executa ordonanța sau hotărîrea de liberare numai după primirea recipisei de consemnarea cautiunii sau a certificatului de luarea inscriptiei. Cei liberati fără cautiune pot fi obligati să se prezinte personal la anumite intervale fixate de judecator, comisarului sau notarului domiciliului lor, fără ca prin aceasta sa aduca, un prejudiciu ocupatiunilor inculpatului.

Cînd inculpatul care a obținut liberarea provizorie, lipseste nejustificat la o chemare regulat facuta, sau calca condițiile impuse la liberarea sa, ori dacă detentiunea lui a devenit din nou necesară instructiei sau judecatii, el este repus în stare de arest. Mandatul emis în acest caz trebuie să specifice pe scurt care sînt consideratiunile ce au motivat emiterea lui, iar dacă a fost emis de judecatorul de instructie, el este supus confirmarii, conform regulelor prescrise de art. 257.

Cautiunea poate consta dintr'o sumă de bani sau din efecte publice române, calculate după cursul zilei. Cautiunea poate consta și dintr'o creanta ipotecara de o sumă certa, precum și dintr'o inscriptie ipotecara asupra unui imobil. Cuantumul cautiunii se fixeaza de judecator sau instanța. Cautiunea se depune la Casa de Consemnatiuni. În caz cînd cautiunea consta dintr'o creanta ipotecara, se dispune facerea unei mențiuni despre aceasta în registrul de inscriptiuni, care are valoarea unei cesiuni. Cautiunea poate fi depusa atît de prevenit cat și de orice altă persoană.

Cautiunea depusa pentru obtinerea liberarii provizorii, garanteaza numai prezentarea inculpatului la toate actele de instructie, de judecată și la executarea hotărîrii instanței judecătorești.

Cautiunea se restitue celui în drept de instanța care a ordonat depunerea ei, de îndată ce a incetat cauza care determinase depunerea și condițiunile impuse au fost respectate. Odata cu restituirea cautiunii se ordona, cînd aceasta consta dintr'o creanta ipotecara, stergerea mențiunii de pe registru, iar cînd s'a luat o inscriptie ipotecara, radierea acestei inscriptii.

Nerespectarea condițiilor impuse fără o cauza legitima de împiedicare atrage pierderea cautiunii. Constatarea nerespectarii condițiunilor, precum și pierderea cautiunii, se face de instanța în fața careia cauza se găsește pendinte. Pierderea cautiunii se constata printr'o încheiere. Cautiunea declarata pierduta se repartizeaza în modul următor: 1. Statul ia cu preferinta sumele ce reprezinta cheltuielile de judecată; 2. Restul se atribue părții vatamate pentru despăgubiri, în caz cînd prevenitul nu dispune de alta avere; 3. Dacă nu exista parte civila, sau aceasta a fost despagubita, suma este atribuita fondului amenzilor. Incheierea care constata pierderea cautiunii rămîne definitivă dacă în termen de 10 zile inculpatul nu justifica cauza împiedicării. Termenul de 10 zile curge dela data notificarii incheierii de pierderea cautiunii. Cînd cauza se termina prin neurmarire sau achitare, ordonanța, incheierea sau hotărîrea, trebuie să dispună și restituirea cautiunii, care se executa cînd ele rămîn definitive.