Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Nerespectarea condițiilor impuse fără o cauza legitima de împiedicare atrage pierderea cautiunii. Constatarea nerespectarii condițiunilor, precum și pierderea cautiunii, se face de instanța în fața careia cauza se găsește pendinte. Pierderea cautiunii se constata printr'o încheiere. Cautiunea declarata pierduta se repartizeaza în modul următor: 1. Statul ia cu preferinta sumele ce reprezinta cheltuielile de judecată; 2. Restul se atribue părții vatamate pentru despăgubiri, în caz cînd prevenitul nu dispune de alta avere; 3. Dacă nu exista parte civila, sau aceasta a fost despagubita, suma este atribuita fondului amenzilor. Incheierea care constata pierderea cautiunii rămîne definitivă dacă în termen de 10 zile inculpatul nu justifica cauza împiedicării. Termenul de 10 zile curge dela data notificarii incheierii de pierderea cautiunii. Cînd cauza se termina prin neurmarire sau achitare, ordonanța, incheierea sau hotărîrea, trebuie să dispună și restituirea cautiunii, care se executa cînd ele rămîn definitive.