Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Cînd judecatorul de instructie sau instanța penala constata ca obiectele ridicate dela invinuit, complice, tainuitor, gazduitor sau dela orice persoană care le-a primit spre a le pastra, sînt proprietatea părții civile, ori au fost luate pe nedrept, din posesia sau detinerea sa, dispune restituirea acestor obiecte părții civile după ce hotărîrea rămîne definitivă, iar dacă inculpatul consimte și obiectul nu serveste ca proba, poate fi restituit și mai înainte. Orice altă persoană care pretinde ca are drept asupra obiectelor ridicate la instructie, poate reclama dela judecator restituirea cat timp instructia este în curs, și dacă acesta refuza, se poate adresa tribunalului care statueaza asupra cererii în camera de consiliu. Judecatorii invita pe cei interesati a da lamuriri. Dacă reclamantii nu pot justifica pretentiunea asupra obiectului, sau dacă obiectul, printr'un mijloc legal de transmisiune a proprietății, ori prin dare în gaj, a ajuns în posesiunea unei persoane de buna credinta, neimplicata în proces, sau dacă mai multe persoane pretind acelasi obiect, rezolvirea cererii se rezerva competentei instanței civile.