Codul de procedură penală (1936) · 4 articole
Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Inculpatul în privinta caruia judecatorul de instructie, prin ordonanța definitivă sau Camera de acuzare, au decis că nu este cazul de a fi trimis în judecata, nu mai poate fi urmarit pentru acelasi fapt, afara numai dacă s'ar face noi descoperiri în sarcina sa și dacă actiunea penala nu este stinsa.
Sînt considerate ca descoperiri noi în sarcina inculpatului declaratiile martorilor, actele și procesele verbale care nu au putut fi supuse cercetării organelor de instructie și care servesc sa completeze probele deja examinate sau administreaza noi mijloace pentru descoperirea adevarului.
Reluarea instructiei după noi descoperiri se face de judecatorul de instructie. Judecatorul de instructie în acest caz este sezisat de procurorul tribunalului. Membrii parchetului trebuie să indice în rechizitoriile lor noile descoperiri ce au intervenit. Partea civila n'are drept decat a aduce la cunoștința parchetului noile descoperiri care ar putea servi la reluarea instructiei. Odata instructia reinceputa, se urmeaza după regulile generale asupra materiei. În toate cazurile prevăzute de art. 287 și 288, judecatorul dela judecatorie poate dispune reluarea cercetarilor pentru infractiunile de competența sa. Instructia nu poate fi redeschisa cînd ordonanța definitivă sau deciziunea de neurmarire a Camerei de acuzare e motivata pe o cauza de stingere a actiunii penale, afară de cazul cînd noile dovezi fac sa dispara insasi cauza de stingere.
În contra ordonantei judecatorului de instructie care primeste sau respinge cererea de reluare a instructiei se poate face apel la Camera de acuzare. În contra deciziei Camerei de acuzare se poate face recurs.