Codul de procedură penală (1936) · 4 articole
Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
În contra ordonantelor date în cursul instructiunii se poate face apel la Camera de acuzare: 1. De Ministerul public în caz de incompetenta și în contra liberarii provizorii; 2. De inculpat în caz de respingere a cererii de liberare provizorie și de incompetenta; 3. De partea vatamata în caz de respingere a cererii de constituire ca parte civila.
În contra ordonantelor de arestare preventiva și dacă mandatul nu este supus confirmarii în cele 3 zile prevăzute de art. 257, se poate declara opozitie la tribunal de prevenit, dacă este mentinut arestat. De asemeni, Ministerul public poate ataca conform, art. 242, ordonantele de lasare în libertate. Opozitia se judeca în camera de consiliu, în aceeasi zi sau cel mai tarziu a doua zi.
În contra ordonantelor judecatorului de instructie prin care se pronunță asupra cererii de admitere a sechestrului penal, precum și în cazul art. 79, punctele 4 și 5, se poate face opozitie, potrivit dispozitiunilor art. 449.
În contra ordonantelor definitive se poate face apel la Camera de acuzare: 1. De Ministerul public în toate cazurile în care concluziile sale nu au fost admise; 2. De inculpat în caz de incompetenta, pentru orice cauza de stingere a actiunii penale sau cînd exista o cauza legala care inlatura responsabilitatea, ori, cînd judecatorul de instructie în cursul instructiunii a respins vreun probatoriu cerut de inculpat, precum și în cazul cînd rechizitiile Ministerului public, la sedinta contradictorie din art. 267, au fost pentru neurmarire; 3. De partea, civila în caz de neurmarire și în caz de incompetenta. În caz de neurmarire, apelul părții civile pune în miscare actiunea penala.