Codul de procedură penală (1936) · 80 articole
Abrogat la 1 ianuarie 1969 · înlocuit de Codul de procedură penală (1968). Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Caile de atac pot fi folosite de inculpat, Ministerul public, partea civila, partea civilmente responsabila și orice altă persoană autorizata de lege. Aparatorul ales sau numit din oficiu, are dreptul sa uzeze în favoarea inculpatului de caile de atac. Acesta poate renunta oricand la calea de atac folosita de aparatorul sau.
Caile de atac acordate de lege inculpatului, pot fi exercitate și de barbat pentru sotie, de parinti pentru copii minori și de tutori pentru pupilul lor, fără ca acestia să aibă dreptul la comunicarea hotărîrilor ce urmeaza a fi atacate.
Asupra renuntarii la o cale de atac, afară de cele ce privesc interesele părții civile, se poate reveni inlauntrul termenului fixat de lege pentru exercitarea acelei cai de atac. Prin renuntarea definitivă la o cale de atac, hotărîrea se considera rămasă definitivă din momentul pronuntarii. Denuntarea la o cale de atac se poate face printr'o declaratie autentica sau verbala, din momentul condamnarii, pînă la judecata instanței sezisate. Renuntarea se poate face în aceleasi condiții și inaintea instanței a carei hotărîre s'a atacat, care o inainteaza instanței respective.
Folosirea unei cai de atac nu poate crea o situațiune mai grea pentru cel care a exercitat-o.
Cînd sînt mai mulți inculpați și cînd calea de atac exercitata numai de unul din ei, a avut ca rezultat constatarea ca infractiunea nu exista s'au ca este prescrisa ori amnistiata, sau ca ea urmeaza a primi o calificare mai usoara, instantele sînt obligate a extinde din oficiu efectele caii de atac și asupra celorlalți inculpați. De asemenea cînd se admite casarea pe motivul ca instanța de fond nu a fost compusa în conformitate cu legea, ori n'a fost competența pentru niciunul din recurenti din cauza materiei sau pentru o nulitate de forma a hotărîrii, aceasta casare profita și recurentilor care nu au formulat motive în acest sens.
Cînd actiunea penala s'a stins, instanța competența a judeca actiunea civila, se compune cu reprezentantul Ministerului public, dacă pe lîngă acea instanța funcționează Minister public.
Termenul pentru folosirea oricarei cai de atac este de 10 zile. Termenul curge pentru partea prezenta dela pronuntarea hotărîrii, iar pentru cea lipsa, dela comunicare.
Declararea de folosirea unei cai de atac se poate face verbal în sedinta la pronuntarea hotărîrii de condamnare sau prin cerere scrisa, adresata instanței. În cazul cînd se face verbal, instanța ia act și grefierul trece aceasta declaratie în procesul verbal de sedinta. Cererea trebuie să fie semnata de părți sau de un imputernicit al lor, ori de avocat, cînd acesta lucreaza din proprie inițiativă. Inculpatul fără stiinta de carte poate formula verbal cererea pentru folosirea unei cai de atac, personal la grefa instanței a carei hotărîre se ataca. În acest caz, grefierul constata prezentarea și declaratia inculpatului printr'un proces verbal. Cel arestat poate face declaratie pentru folosirea unei cai de atac, la administratorul sau grefierul inchisorii care incheie un proces verbal. Autoritățile constituite părți civile sau civilmente responsabile, precum și Ministerul public, pot face declaratie pentru folosirea cailor de atac, printr'o adresa oficiala către instanța a carei hotărîre se ataca. Declaratia de apel și de recurs a Ministerului public se notifica inculpatului. Grefierul ingrijeste ca cererea împreună cu dosarul să fie transmise la grefa instanței competente de a judeca. Cererea greșit indreptata la o alta instanța decat cea în drept, se trimite de îndată spre judecare instanței competente.
Dispozitiile din acest titlu se aplică numai intru cat nu se dispune altfel în capitolul respectiv al fiecarei cai de atac sau prin vreo lege speciala.
În contra ordonantelor date în cursul instructiunii se poate face apel la Camera de acuzare: 1. De Ministerul public în caz de incompetenta și în contra liberarii provizorii; 2. De inculpat în caz de respingere a cererii de liberare provizorie și de incompetenta; 3. De partea vatamata în caz de respingere a cererii de constituire ca parte civila.
În contra ordonantelor de arestare preventiva și dacă mandatul nu este supus confirmarii în cele 3 zile prevăzute de art. 257, se poate declara opozitie la tribunal de prevenit, dacă este mentinut arestat. De asemeni, Ministerul public poate ataca conform, art. 242, ordonantele de lasare în libertate. Opozitia se judeca în camera de consiliu, în aceeasi zi sau cel mai tarziu a doua zi.
În contra ordonantelor judecatorului de instructie prin care se pronunță asupra cererii de admitere a sechestrului penal, precum și în cazul art. 79, punctele 4 și 5, se poate face opozitie, potrivit dispozitiunilor art. 449.
În contra ordonantelor definitive se poate face apel la Camera de acuzare: 1. De Ministerul public în toate cazurile în care concluziile sale nu au fost admise; 2. De inculpat în caz de incompetenta, pentru orice cauza de stingere a actiunii penale sau cînd exista o cauza legala care inlatura responsabilitatea, ori, cînd judecatorul de instructie în cursul instructiunii a respins vreun probatoriu cerut de inculpat, precum și în cazul cînd rechizitiile Ministerului public, la sedinta contradictorie din art. 267, au fost pentru neurmarire; 3. De partea, civila în caz de neurmarire și în caz de incompetenta. În caz de neurmarire, apelul părții civile pune în miscare actiunea penala.
În contra incheierilor date de tribunal, în camera de consiliu, conform art. 257 și 449 se poate face apel la Camera de acuzare, de inculpat, în caz de confirmare a mandatului și de Ministerul public, în caz de infirmare.
În contra deciziunii Camerei de acuzare se poate face recurs în condițiunile prevăzute la Cartea IV, Titlul II, Capitolul II, Secțiunea III.
Partea față de care hotărîrea s'a dat în lipsa, poate face opozitie în urmatoarele cazuri: 1. În contra ordonantelor date de judecatorie, conform art. 341; 2. În contra sentintelor tribunalelor date conform art. 346; 3. În contra deciziilor Curtilor de Apel date conform art. 580; 4. În contra deciziilor Curtilor cu Jurați date conform art. 605. Oponentul nu este tinut să justifice cauzele care l-au împiedicat de a veni la judecata. Opozitia are ca efect de a repune în discutie cauza în ceea ce priveste pe partea oponenta. Dacă după citatia facuta în urma opozitiei, oponentul nu se infatiseaza, instanța e obligata sa tina seama de orice mijloc de aparare intemeiat, invocat prin cererea de opozitie și sa ridice din oficiu orice chestiune referitoare la existenta faptelor, stingerea actiunii penale, calificarea infractiunii și aplicarea pedepsei, pronuntand admiterea ori respingerea opozitiei. În contra hotărîrilor date asupra opozitiei nu se mai poate face opozitie. Cheltuielile facute cu ocazia opozitiei se pun în sarcina oponentului.
Hotărîrea pronunțată în prima instanța de judecatorie sau tribunal, poate fi atacata cu apel. Nu se poate apela decizia Curtii cu Jurați. În contra incheierilor date de prima instanța, nu se poate face apel decat odata cu fondul, cu excepția cazului cînd instanța s'a pronuntat asupra unei cereri de liberare sau cînd instanța a hotarit intreruperea procesului. Cînd instanța de fond se pronunță asupra unei cereri de liberare, apelul Ministerului public nu suspenda liberarea prevenitului.
Judecatoria este datoare ca îndată după redactarea cartii de judecată sa trimita o copie parchetului tribunalului. Termenul de apel pentru Ministerul public curge dela comunicarea copiei cartii de judecată.
În infractiunile de competența judecatoriei, apelul declarat evoca inaintea tribunalului, în ce priveste partea apelanta, întreaga cauza, chiar actiunea penala, investind tribunalul cu dreptul de a se pronunță și asupra, pedepsei.
Ministerul public poate face apel și în cazurile cînd crede că nu trebuia aplicata o pedeapsă sau ca pedeapsa data nu este individualizata sau proportionata cu gravitatea faptei. Ministerul public poate face apel în cazurile stabilite de lege, oricare ar fi fost concluziile reprezentantului sau în instanța. Apelul Ministerului public, chiar dacă e limitat la anumite motive, investeste instanța de apel cu dreptul de a judeca întreaga cauza.
Inculpatul poate face apel atît contra condamnarii cat și contra despăgubirilor la care a fost obligat. El poate face apel chiar în caz de achitare, cînd motivele hotărîrii l-ar prejudicia, Partea civilmente responsabila nu poate face apel decat referitor la despăgubiri.
Partea civila chiar dacă nu s'a prezentat la prima instanța, poate declara apel în ceea ce priveste interesele sale civile. Apelul părții civile contra hotărîrilor de achitare, pronuntate de tribunale, în urma unei acțiuni directe, și cînd concluziile Ministerului public au fost pentru achitare, investeste Curtea cu dreptul de a se pronunță și asupra pedepsei.
Cînd hotărîrea a fost data pentru infractiuni conexe, dintre care unele nu erau de competența instanței, ea se poate apela și în ce priveste acele infractiuni.
Apelurile pot fi motivate și în scris, printr'un memoriu, depus, la instanța de apel, pînă la ziua judecatii.
Dacă hotărîrea apelata este privitoare la un inculpat arestat, acesta este stramutat după ordinul Ministerului public, la penitenciarul locului unde se afla instanța de apel, odata cu inaintarea dosarului la acea instanța. Aceste procese se sorocesc de urgenta și se judeca cu precadere.
La tribunale în procesele complicate, odata cu fixarea termenului de judecată, președintele insarcineaza pe unul din judecatori sa faca un raport scris. Raportul trebuie să conțină o expunere completa a faptelor și probelor care au servit de baza hotărîrii primei instante, a chestiunilor de drept, precum și a motivelor de apel, fără ca raportorul să-și dea parerea. La curtea de Apel, raportul este obligatoriu. Raportul se citește în sedinta publică înainte de începerea desbaterilor. Magistratul raportor face parte în mod obligator din completul de judecată, iar în caz de împiedicare se numeste un nou raportor, cu cel puțin 24 ore înainte de judecată. De asemenea, cînd în cursul judecatii apelului a intervenit un act judiciar sau vreo noua circumstanta, ori s'au admis noi mijloace de probatiune, se face un supliment de raport. Cînd Curtea judeca ca instanța de trimetere, se face un nou raport.
Dacă hotărîrea este reformata pe vreunul din temeiurile aratate la art. 4, punctele I, II și III, instanța de apel pronunță achitarea, sau încetarea, sau anularea urmaririi și statueaza, dacă este cazul, asupra despăgubirilor. Dacă instanța de apel găsește ca faptul judecat de prima instanța trebuie să primeasca o alta calificare, pune aceasta în vederea părților spre a formula concluzii.
Dacă hotărîrea este reformata pentru motivul ca faptul ar constitui numai o infractiune de competența judecatoriei și niciuna din părți nu a cerut trimiterea procesului inaintea instanței competente, instanța de apel judeca fondul și statueaza, dacă este cazul, și asupra despăgubirilor.
Dacă hotărîrea este reformata pentru motivul ca faptul constitue o crima, instanța de apel își declina competența și dispune, în cazul cînd o instructie nu a fost facuta, trimiterea cauzei la parchet spre a sezisa pe judecatorul de instructie competent, iar în cazul cînd cauza a fost instruita, își declina competența, Curtea de Casatie rămîne în acest caz sa pronunte un regulament de competența.
Dacă hotărîrea este reformata pentru o violare sau omisiune a vreunei dispozitii din cele prescrisa de lege sub pedeapsa de nulitate, instanța de apel statueaza ea insati asupra fondului.
Dispozitiile art. 326, al. 2 și 3, se aplică și în apel.
Apelurile contra hotărîrilor pronuntate după procedura de judecată a flagrantelor delicte, se judeca de urgenta și cu precadere, în termen de 20 zile dela primirea apelului, dacă inculpatul e liber și în termen de 10 zile dacă este arestat.
Hotărîrile date în ultima instanța, precum și deciziunile Camerei de acuzare pot fi atacate cu recurs. Incheierile premergatoare date chiar asupra competentei nu pot fi atacate cu recurs decat odata cu hotărîrea data asupra fondului, cu excepția incheierilor de desinvestire în instanța de apel. Dacă instanța hotaraste intreruperea cursului judecatii, incheierea poate fi atacata cu recurs.
Nu pot fi atacate cu recurs hotărîrile în privinta cărora părțile nu au uzat de calea opozițiunei sau apelului, dacă legea prevede aceste cai de atac.
Recursul este suspensiv de executare a condamnarii penale cat și a despăgubirii.
Hotărîrile sînt supuse casării în urmatoarele cazuri de nulitate: I Nulitati de forma: 1. Cînd hotărîrea a fost pronunțată de o instanța care nu a fost compusa conform legii, ori de un numar de judecatori mai mic decat cel cerut de lege sau au luat parte la judecata, judecatori exclusi de lege (art. 56); 2. Cînd instanța a judecat. o infractiune care intră în competența materiala a altei instante, sau instanța nu era competența după calitatea persoanei (art. 34). În materie criminala acest motiv nu poate fi invocat decat cu ocazia recursului ce s'ar face în contra deciziei Camerei de acuzare; 3. Cînd instanța nu ar motiva solutiunea data sau cînd motivele aratate sînt în contrazicere cu dispozitivul, ori dispozitivul nu se poate înțelege; 4. Cînd în procedura sau în instructia urmata în fața instanței care a pronuntat hotărîrea sau prin incheierile sau hotărîrile date s'a calcat sau s'a omis vreo forma, pentru care se poate cere anularea, conform art. 102 și urmatorii; 5. Cînd judecata s'a facut fără prezenta aparatorului în cazurile cînd apararea este obligatorie; 6. Cînd instanța nu s'a pronuntat asupra unui fapt imputat inculpatului sau asupra unor probe administrate, ori asupra unor cereri esentiale ale părților, de natura sa garanteze drepturile lor și sa schimbe solutiunea procesului; 7. Cînd s'a citit la desbaterea procesului, cu toata punerea părților respective, acte a caror citire este oprita de lege; 8. Cînd s'a admis o cale de atac neprevazuta de lege sau introdusa tardiv. Cazurile de nulitate dela punctele 1, 2, 3 și 5 se i-au în consideratie totdeauna din oficiu, iar cele dela punctele 6, 7 și 8 numai cînd au influentat asupra hotărîrii în defavoarea inculpatului și intrunesc condițiile prevăzute de art. 102 și urmatorii. II Nulitati de fond: 1. Cînd hotărîrea nu constata elementele constitutive ale unei infractiuni, ori a pronuntat o condamnatiune pentru alte fapte decat cele pentru care condamnatul a fost trimis în judecata; 2. Cînd prin hotărîre s'au pronuntat pedepse pentru fapte neprevazute de legea penala, ori pedepse mai mari sau mai mici decat cele prevăzute de lege; 3. Cînd faptul a fost greșit calificat. Schimbarea calificarii nu atrage casarea, cînd pedeapsa pronunțată prin hotărîre, este în limitele celei prevăzute de lege pentru infractiune în noua calificare, afară de cazul cînd noua calificare ar deschide părții, noi posibilitati de aparare, precum și în cazul cînd, chestiunea calificarii fiind ridicata în fața instanței de fond, aceasta s'a pronuntat fără a da cuvantul părților; 4. Cînd prin hotărîre s'a pronuntat o pedeapsă contra unei persoane care a fost mai înainte judecata în mod definitiv pentru acelasi fapt sau aceasta nu mai putea fi condamnata din cauza prescripției sau a unei alte cauze de stingere a actiunii penale; 5. Cînd în mod greșit, infractorul a fost achitat pentru motivul ca faptul savarsit de el nu este prevăzut de lege sau este acoperit de autoritatea lucrului judecat, de prescriptie sau de alta cauza de stingere, a actiunii penale; 6. Cînd s'a comis o eroare grosiera de fapt; 7. Cînd s'a comis un exces de putere; 8. Cînd pînă la judecarea recursului a intervenit o lege mai favorabila inculpatului. Cauzele de nulitate dela punctele 1, 2, 3 și 4 se iau în considerare din oficiu numai dacă inculpatul a fost prejudiciat.
În contra deciziilor Curtilor cu Jurați se mai poate face recurs și pentru urmatoarele motive: 1. Cînd juriul nu a fost regulat și legal constituit; 2. Cînd la darea verdictului a votat un jurat care nu a fost de fața în tot timpul desbaterii procesului; 3. Cînd cu ocazia punerii intrebarilor au fost calcate dispozitiile imperative ale art. 399 și urmatorii; 4. Cînd verdictul juratilor în partea esențială este obscur, incomplet sau se contrazice. Cazurile din punctul 3 pot servi ca motiv de recurs numai dacă au avut inraurire asupra deciziei.
Nu se poate cere casarea unei hotărîri, pentru ca prima instanța a fost necompetenta, atunci cînd a doua instanța a carei hotărîre se ataca cu recurs are competența sa judece faptul ca ultima instanța și incidentul de competența n'a fost propus.
Numai nulitatile de care sînt atinse lucrarile sau hotărîrile ultimei instante pot atrage casarea în condițiunile art. 102 și urmatorii. Erorile în argumentarea chestiunilor de drept și indicatiile gresite în motivarea privitoare la textele aplicate, nu pot determina casarea hotărîrii decat atunci cînd au avut o influența decisiva asupra dispozitivului ei.
Amnistia se aplică și de Curtea de Casatie în procesele pendinte în fața sa, afară de cazul cînd aceasta aplicare ar cere în prealabil constatarea unor elemente de fapt a caror confirmare nu rezultă din dosare. În acest din urmă caz, dosarul se trimite instanței de fond spre a cerceta dacă este sau nu locul a se aplică amnistia.
Calcarile de legi și nulitatile actelor de instructie sau a celor ce au urmat în fața Camerei, de acuzare, nu pot fi invocate decat prin recursul ce s'ar face contra deciziei Camerei de acuzare.
Gratierea se poate aplica și inaintea instanței de recurs, prin retragerea recursului.
Recursul trebuie motivat și desvoltat odata cu cererea de recurs sau printr'un memoriu deosebit, cu cel puțin 3 zile inaintea primului termen de judecată. Orice depunere ulterioară este socotita tardiva.
Inaintea instanței de recurs, părțile nu se citeaza, iar termenul fixat pentru judecarea recursului se afișează la usa instanței de casare cu cel puțin 10 zile înainte.
În cauzele criminale, delegarea unui consilier pentru a face raport asupra recursului este obligatorie. În materie corectionala se face raport numai în cauzele pe care președintele le socoteste complicate. Raportul cuprinde în rezumat aratarea obiectului procesului, solutiunile instanțelor de fond, faptele reținute ca stabilite de ultima instanța și limitate exclusiv în măsura necesară solutionarii recursului. Raportul mai cuprinde observatiuni asupra condițiilor de fond, de forma și de admisibilitate, precum și un examen obiectiv asupra motivelor de recurs, în raport cu jurisprudenta Curtii de Casatie, și cu doctrina, fără a arata parerea raportorului. Consilierul raportor semnaleaza chiar din oficiu nulitatile referitoare la compunerea instanței, la competența, la forma hotărîrii, tardivitate și la pedeapsa pronunțată. Acelasi drept îl are și reprezentantul Ministerului public.
Instanța de casare judeca după citirea raportului, ascultand concluziile orale puse de Ministerul public și de părți. Replica se acordă numai dacă s'au ivit puncte noi în desbateri. Instanța examineaza motivele de recurs și în lipsa recurentului. Instanța pronunță deciziile în ziua judecarii recursului. Cînd numărul mare de procese sau importanța lor o cere, pronuntarea se amana pînă la audienta urmatoare.
Se pot face cereri, de cei judecati în lipsa, pentru anularea deciziei, cînd solutiunea data este rezultatul unei erori materiale.
Hotărîrea de respingere se trimite în termen de 3 zile Ministerului public de pe lîngă instanța de casare, în forma de extras. Ministerul public trimite acel extras Ministerului public al tribunalului, sau judecatoriei respective.
Cînd Curtea de Casatie pronunță casarea unei hotărîri cu trimetere, trimite cauza inaintea aceleeasi instante care a judecat, sau cînd interesele justiției o cer, la o alta instanța egala în grad. Cînd cauza s'a trimis la aceeasi instanța judecata se face de o alta secțiune, sau alt complet al acelei instante. Dacă hotărîrea și procedura sînt anulate pentru incompetenta, Curtea de Casatie desemneaza instanța care trebuie să cerceteze procesul. Cu toate acestea, dacă competența este a tribunalului pe lîngă care se afla judecatorul care a facut cea dintai instructie, Curtea poate trimite procesul la un alt tribunal.
Curtea pronunță casarea hotărîrii atacate fără trimitere, în urmatoarele cazuri: 1. Cînd prin hotărîre, invinuitul a fost condamnat pentru fapte neprevazute de lege, sau acoperite de autoritatea lucrului judecat, prescriptie sau orice caz de stingere a actiunii penale; 2. Cînd s'a primit o cale de atac, introdusa peste termenul prevăzut de lege sau folosita de o persoană fără calitate; 3. Cînd decizia atacata consista dintr'o dispoziție neadmisa de lege.
Curtea de Apel și Tribunalul ca instante de casare, în caz de admitere a recursului, evoca și fondul.
În caz de casare, actele de instructie urmate și notele cuprinzand cele aratate de intimați și de martori, care nu au fost desființate prin admiterea recursului, își păstrează puterea și nu se repeta în fața instanței de trimitere decat dacă aceasta o socoteste necesară spre luminarea ei.
Camera de acuzare, inaintea careia Curtea de Casatie a trimis cauza în urma casării completeaza lucrarile anulate și inainteaza apoi procesul spre judecare, împreună cu noua sa decizie, instanței competente.
Curtea de Casatie poate casa hotărîrile date în orice materie, și numai în parte, dacă nulitatile privesc numai unele din dispozitiile lor. În asemenea cazuri, instanța de trimitere se pronunță numai asupra punctului casat. În materie criminala, Curtea de trimitere se pronunță asupra aplicarii pedepsei sau despăgubirilor civile, fără asistența juratilor.
Instanța de trimitere trebuie să se conforme deciziei Curtii de Casatie, în ceea ce priveste, chestiunile de drept asupra cărora ea s'a pronuntat. Dacă hotărîrea a fost casata în urma recursului Ministerului public, instanța de, trimitere poate pronunță chiar și o pedeapsă mai mare decat cea prevăzută în hotărîrea casata, fără însă ca aceasta pedeapsa să poată depăși, pe cea data prin hotărîrea primei instante, neatacata cu apelul Ministerului public. Dacă însă hotărîrea a fost casata în urma recursului condamnatului, instanța de trimitere nu poate, în niciun caz, pronunță o pedeapsă mai mare decat cea prevăzută în hotărîrea casata.
Cînd în urma casării unei decizii, cauza se trimite la Curtea cu Jurați și dacă cu prilejul instructiei urmate în fața ei se descopera participanti nepusi inca sub acuzare, Curtea insarcineaza pe un judecator de instructie al tribunalului local cu instruirea cauzei. După terminarea instructiei, actele incheiate se inainteaza Camerei de acuzare. Curtea cu Jurați apreciaza dacă este locul sa suspende judecarea procesului principal, pînă ce actiunea penala deschisa în contra participantilor este pusa în stare de judecată.
Pot face recurs: 1. Inculpatul în contra hotărîrilor de condamnare, de asemenea și în contra hotărîrilor de achitare, dacă prin ele a fost obligat la restituiri, sau dacă i s'au refuzat despăgubirile pretinse de el; 2. Ministerul public de pe lîngă instanța care a pronuntat hotărîrea, împotriva hotărîrii de condamnare, sau achitare, date în materie corectionala, precum și contra deciziei Camerei de acuzare. În materie criminala, Ministerul public nu poate ataca ordonanța președințială care a pronuntat achitarea acuzatului, decat în interesul legii, fără ca acest recurs să poată vatama pe acuzat; 3. Persoana civilmente responsabila în aceleasi cazuri ca și inculpatul, însă numai în ceea ce priveste daunele și cheltuielile la care a fost condamnata: Tacerea inculpatului, declaratia de a nu face recurs sau renuntarea lui la recurs, nu prejudeca dreptul de recurs al persoanei civilmente responsabile; 4. Partea civila, contra hotărîrii de condamnare sau de achitare a inculpatului, numai împotriva dispozițiilor referitoare la pretentiile civile și cheltuielile de judecată. În procesele pornite pe bază de reclamatie directa, conform art. 227 și 228, în caz de achitare a inculpatului și cînd Ministerul public a pus concluzii tot de achitare, recursul părții civile investeste instanța de casare cu dreptul de a se pronunță și asupra temeiurilor juridice ale achitarii.
Cînd în contra unei hotărîri supuse casării niciuna din părți nu a introdus recurs în termenul legal, Ministerul public, de pe lîngă Curtea de Casatie, poate face recurs din oficiu, în interesul legii, chiar după expirarea termenului. Dacă în urma recursului procurorului general, hotărîrea este casata, părțile nu pot să se intemeieze pe aceasta, spre a se opune la executarea ei, afară de urmatoarele cazuri: 1. Cînd hotărîrea a fost casata pentruca faptul nu constituia sau nu mai constituie o infractiune sau pentruca actiunea penala e stinsa; 2. Cînd hotărîrea a fost anulata pentruca s'a aplicat o pedeapsă mai mare decat cea prevăzută de lege. În acest caz se dispune trimiterea cauzei instanței competente, spre a aplica pedeapsa în limitele legii; 3. Cînd s'a anulat dispoziția referitoare la libertatea individuala a inculpatului și anularea i-ar fi favorabila, decizia se trimite autorității în drept, spre conformare.
Ministerul public de pe lîngă Curtea de Casatie, direct sau la cererea Ministrului Justiției, are dreptul, pentru a asigura uniforma interpretare și aplicare a legilor penale și de procedura penala, pe intreg teritoriul tarii, sa ceara Curtii de Casatie să se pronunte asupra chestiunilor care au primit o solutionare diferita, din partea instanțelor de recurs prevăzute de art. 16 și 17, punctul 3.
Ministrul justiției poate cere, prin intermediul procurorului general al Curtii de Casatie, anularea hotărîrilor sau actelor judecătorești, precum și a hotărîrilor date de instantele speciale de casare, civile sau militare, contrarii legii, sau prin care judecatorii ar fi comis exces de putere constituțional, insusindu-și atributiuni ce apartin altei puteri constituite în Stat, ori ar fi comis infractiuni cu ocazia indeplinirii functiunii lor. Aceasta cerere trebuie motivata și nu poate fi intemeiata pe motive care, fiind aduse de părți în fața Curtii de Casatie, pe calea unui recurs ordinar, au fost respinse. Dacă hotărîrea a carei anulare se cere, a pronuntat o condamnare, condamnatul poate interveni în instanța de anulare. În caz de admitere a recursului, anularea profita condamnatului. Drepturile obtinute de partea civila, prin hotărîrea anulata, îi rămîn dobandite. Dacă Curtea de Casatie anulează o hotărîre de condamnare, ea trimite cauza, dacă este locul, instanței competente, afară de cazul cînd anularea a fost pronunțată fără trimitere.
Orice hotărîre de condamnare nesusceptibila de a mai fi atacata pe vreo alta cale ordinara sau extraordinara, poate fi revizuita în favoarea condamnatului în urmatoarele cazuri: 1. Cînd doua sau mai multe persoane sînt condamnate pentru aceeasi infractiune, prin hotărîri care nu se pot concilia; 2. Cînd în urma unei condamnari pentru omucidere, s'ar dovedi ca presupusa victima, se afla în vieata, după data mortii aratate în actele pe temeiul cărora s'a pronuntat condamnarea; 3. Cînd, în urma unei condamnari definitive, unul sau mai mulți din martorii ce au depus împotriva osanditului, au fost condamnati definitiv, pentru marturie mincinoasa savarsita chiar în acest proces, sau cînd unul sau mai multe acte care au servit de baza condamnarii, au fost dovedite false printr'o hotărîre judecătorească definitivă, sau de asemenea cînd, printr'o sentinta definitivă, s'a stabilit ca judecatorii sau judecatorul de instructie, ori reprezentantul Ministerului public, grefierul ori juratul, care au luat parte la darea verdictului, au fost corupti, sau dacă vreunul din ei a comis în cursul procesului vreo alta calcare a datoriei sale de functionar, prevăzută de legea penala, și dacă sînt probabilitati ca aceste infractiuni au influentat asupra hotărîrii; 4. Cînd, în urma unei condamnari definitive, s'ar descoperi fapte sau acte ce nu au fost cunoscute cu prilejul primei condamnari și dacă acele fapte sau probe ar fi de natura sa stabileasca în mod neindoios nevinovatia celui osandit sau inexistenta faptului; 5. Cînd hotărîrea penala de condamnare a fost data pe baza unei hotărîri civile care rezolvise o chestiune prejudiciala, conform art. 11, hotărîre care a fost ulterior reformata sau anulata.
Au dreptul de a cere revizuirea Ministrul Justiției și condamnatul, chiar după ce a executat pedeapsa sau, după moartea ori punerea lui sub interdictie: sotul, parintii, descendentii, fratii sau surorile. Acestia au dreptul a interveni în cererea facuta de Ministrul Justiției. Orice autoritate publică care ar avea cunoștința de vreo cauza sau imprejurare care ar motiva revizuirea în favoarea condamnatului, este obligata a incunostiinta pe Ministrul Justiției despre aceasta. Cererea bazata pe cazurile prevăzute la punctele 3 și 4 din art. 499, poate fi facuta în termen de un an de cînd cel care o formuleaza cunoaste faptul pe care-și intemeiaza cererea.
Revizuirea poate fi ceruta și în defavoarea celui achitat, în contra hotărîrilor rămase definitive, în urmatoarele cazuri și numai dacă termenele de prescriptie nu s'au implinit: 1. Cînd în urma achitarii s'ar descoperi fapte sau acte ce nu au fost cunoscute cu prilejul primei judecati și dacă acele fapte sau probe ar fi de natura a stabili în mod neindoios vinovatia celui achitat; 2. Cînd, printr'o hotărîre judecătorească definitivă, s'ar constata ca unul sau mai mulți martori ce au depus în favoarea achitatului, au fost condamnati definitiv pentru marturie mincinoasa savarsita chiar în acest proces, sau cînd unul sau mai multe acte, care au servit de baza achitarii, au fost dovedite false printr'o hotărîre judecătorească definitivă, sau de asemenea cînd printr'o sentinta definitivă s'a stabilit ca judecatorii sau judecatorul de instructie ori reprezentantul Ministerului public, grefierul sau juratul, care au luat parte la darea verdictului, au fost corupti și este neindoios ca acele infractiuni au influentat asupra pronuntarii hotărîrii de achitare.
Cererea de revizuire în defavoarea celui achitat poate fi facuta numai de Ministerul public din oficiu, din ordinul Ministrului Justiției. În toate cazurile, cererea nu poate fi introdusa decat în termenul prevăzut de art. 500 de mai sus.
Cererea de revizuire în materie corectionala se adreseaza instanței care a judecat procesul în prima instanța, iar în materie criminala și pentru orice alte afaceri judecate de Curtea cu Jurați, se adreseaza Curtii de Apel respective. Cererea se face în scris către președintele instanței respective și arata precis motivul pe care se intemeiaza, precum și probele ce se aduc în sprijinul revizuirii.
Instanța, după primirea cererii de revizuire, o examineaza în camera de consiliu în mod sumar. Dacă cererea intruneste condițiile legii și instanța apreciaza temeinicia ei, ea fixeaza un termen de judecare în sedinta publică, cînd se citeaza reclamantul și celelalte părți care au figurat în primul proces. Dacă nu intruneste condițiile stabilite de lege, indicate în articolele precedente și dacă nu se precizeaza temeiurile juridice ce motiveaza cererea de revizuire, o respinge printr'o încheiere, fără nicio instructie sau desbatere.
Executarea hotărîrii atacate nu este nici împiedicată, nici întreruptă de cererea introdusa, pentru revizuirea procesului. Cu toate acestea instanța, chiar înainte de admiterea în principiu a revizuirii, facuta în favoarea condamnatului, luand concluziile părților și Ministerului public, și apreciind temeinicia cererii, poate suspenda executarea pedepsei, a cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile.
În cazul cînd cererea de revizuire este bazata pe dispozitiile punctului 3 și 4 din art. 499, instanța de revizuire administreaza ea insasi probele noi, sau poate insarcina pe judecatorul de instructie respectiv sa stranga acele probe, procedand în conformitate cu regulile referitoare la instructie, cu deosebirea ca pe martori îi supune la juramant, afară de cazurile de impiedecari legale. Martorii care au fost condamnati conform punctului 3 dela art. 499 nu mai pot fi ascultati. După terminarea instructiei, actele se trimit instanței care a dat delegatiunea.
Judecarea cererii de revizuire se face conform regulilor de procedura ordinara. Instanța, luand și concluziile Ministerului public, cerceteaza temeinicia noilor probe și hotaraste printr'o încheiere admiterea în principiu sau respingerea. Prin aceeasi hotărîre se ordona suspendarea hotărîrii anterioare de condamnare sau achitare, iar în cazul prevăzut de art. 499, punctul 1, se desfiinteaza ambele hotărîri de condamnare și se procedeaza la judecarea din nou a procesului. Cînd Curtea de Apel admite revizuirea, dispune trimiterea cauzei spre judecare Curtii cu Jurați respective. Dacă instanța admite cererea de revizuire, facuta în favoarea condamnatului, ea suspenda executarea condamnatiunilor complimentare și a masurilor de siguranță pronuntate. Contra incheierii de admitere în principiu, în materie corectionala, nu se poate face apel decat odata cu fondul.
Dacă cel condamnat a incetat din vieata sau este în stare de dementa, contumacie sau în caz de stingere a pedepsei, instanța competența a se pronunță asupra admiterii revizuirii, se pronunță și asupra fondului cauzei, prin aceleasi hotărîri, fără o alta judecata, declarand hotărîrea anterioara ca fără valoare, în privinta condamnatilor care se gasesc în situațiunea de mai sus și reabiliteaza memoria celor morti. Dacă încetarea din vieata a condamnatului a survenit după pronuntarea hotărîrii de admitere a revizuirii, Curtea de Apel revine asupra deciziei de trimitere și procedeaza după normele prevăzute în alineatul precedent, iar celelalte instante se pronunță numai asupra reabilitarii memoriei celor defuncti.
Dacă instanța care judeca în fond cauza, recunoaste nevinovatia celui condamnat, pronunță achitarea lui și dispune restituirea amenzilor, a cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile efectiv achitate, iar dacă rezultă o infractiune mai usoara, se aplică pedeapsa respectiva. Dacă instanța socoteste ca cel condamnat este vinovat, ea menține prima hotărîre a carei executare continua, socotindu-se și timpul petrecut în inchisoare dela data primei executari. Dacă în cazul aratat la art. 501 se stabileste vinovatia celui ce fusese achitat, instanța pronunță pedeapsa cuvenita și statueaza asupra despăgubirilor civile și cheltuielilor de judecată.
Hotărîrea instanței de revizuire este supusă cailor de atac prevăzute de dreptul comun.
Hotărîrea data în conformitate cu dispozitiile art. 508, precum și cea de achitare a instanței de revizuire, se publică pe cheltuiala Ministerului Justiției în Monitorul Oficial și intr'un ziar ales de fostul condamnat sau de persoanele aratate în art. 500.
Cînd cererea de revizuire este indreptata contra unei decizii pronuntate de Înaltă Curte de Justiție sau contra unei decizii de condamnare sau achitare a unui magistrat, Înaltă Curte procede, în caz de admitere, la judecarea fondului.
Persoana recunoscută nevinovata prin hotărîrea de revizuire, poate obtine dela Stat o reparatiune pecuniara a daunelor morale și materiale. Cererea de daune pentru cei incetati din vieata poate fi introdusa în termenul fixat mai jos sau continuata, de persoanele prevăzute în art. 500. Pe lîngă despăgubirile de mai sus Statul este obligat a restitui fostului condamnat și sumele pe care acesta le-a platit efectiv, drept daune părții civile, cînd nu a avut posibilitatea de a le incasa dela acesta, cu dreptul pentru Stat de a-l urmări. În cazul prevăzut de art. 499, punctul 5, Statul este în drept a cere ulterior, în fața instanțelor civile dela martorul condamnat sau dela acela care a falsificat actul sau a comis infractiunea în exercitiul functiunii, valoarea despăgubirilor la care a fost obligat către condamnat. Cererea de despăgubiri nu este admisa: 1. Dacă nu a fost introdusa inlauntrul termenului de 3 luni dela publicarea hotărîrii de revizuire; 2. Dacă dolul sau culpa grava a fostului condamnat a fost cauza erorii judiciare; 3. Dacă fostul condamnat a mai avut alte doua condamnari de aceeasi natură.
Cererea de daune se judeca de Curtea de Apel din circumscripția instanței care a pronuntat achitarea. În contra hotărîrii Curtii de Apel nu exista alta cale de atac decat recursul în casare.
Contestația la executare se poate face la instanța care a pronuntat condamnarea în urmatoarele cazuri: 1. Cînd persoana împotriva careia este indreptata executarea, nu este cea prevăzută în hotărîrea de condamnare; 2. Cînd procedura de chemare a invinuitului pentru ziua cînd s'a pronuntat hotărîrea care se executa nu a fost indeplinita în conformitate cu legea și invinuitul nu a putut uza de caile de atac acordate de lege, pentruca hotărîrea instanței nu i-a fost comunicata sau comunicarea e nula; 3. Cînd contestația este intemeiata pe amnistie, autoritate de lucru judecat sau prescriptia pedepsei; 4. Cînd contestația este intemeiata pe chestiuni privind înțelesul, intinderea și aplicarea hotărîrii, pe gratiere, computarea detinerii preventive sau orice alt incident ivit în cursul executarii. În cazurile prevăzute de alin. 1 și 2 nu se poate face contestație dacă condamnatul a fost fața la judecata. În cazul prevăzut la punctul 2, nu se poate face contestație decat o singură dată.
Instanța, primind contestația, poate suspenda, la cerere, executarea pedepsei pînă la judecarea contestației, luand și avizul Ministerului public. Incheierea de suspendare nu se poate ataca decat odata cu hotărîrea asupra contestației. În cazul cînd aceiasi persoana a fost condamnata pentru aceiasi infractiune, prin doua sau mai multe hotărîri diferite, instanța pronunță menținerea hotărîrii care a ramas mai întîi definitivă și desfiintarea celorlalte. Contestația se cerceteaza și în lipsa contestatorului.
Contestația se poate face îndată ce hotărîrea de condamnare a ramas definitivă și chiar înainte de executare. Contestația se poate face și cînd partea a uzat de recurs în cazul art. 515, punctul 2, numai dacă recursul a fost respins ca tardiv sau neregulat.
Ministerul public și condamnatul sînt în drept sa atace hotărîrea data asupra contestației numai pe caile pe care putea fi atacata hotărîrea contestata.