(3¹) Când măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de procuror sau de instanța, procurorul, dacă apreciaza ca informațiile primite de la organul de cercetare penala justifica inlocuirea sau revocarea masurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizeaza instanța. (3²) Procurorul este obligat sa sesizeze și din oficiu instanța, pentru inlocuirea sau revocarea masurii preventive luate de către aceasta, când constata el insusi că nu mai exista temeiul care a justificat luarea masurii. (3³) Abrogat. (3⁴) Abrogat. (3⁵) Măsura arestarii preventive poate fi inlocuita cu una dintre masurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. b) și c).
(1) Măsura preventiva luata se inlocuieste cu alta măsura preventiva, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
(2) Când măsura preventiva a fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care să justifice menținerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere, dispunandu-se, în cazul retinerii și arestarii preventive, punerea în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.
(3) În cazul în care măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de instanța sau de procuror, organul de cercetare penala are obligația sa-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea masurii preventive.
(4) Dispozitiile alineatelor precedente se aplică chiar dacă organul judiciar urmeaza să-și decline competența.