(1) Când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa participe la judecata, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal până când starea sănătății inculpatului va permite participarea acestuia la judecata.
(2) Dacă sunt mai mulți inculpați, iar temeiul suspendarii priveste numai pe unul dintre ei și disjungerea nu este posibila, se dispune suspendarea intregii cauze.
(3) Incheierea data în prima instanța prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacata separat cu recurs la instanța superioara în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa. Recursul nu suspenda executarea și se judeca în termen de 3 zile.
(4) Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecata.
(5) Instanța este obligata să se informeze periodic dacă mai subzista cauza care a determinat suspendarea procesului penal.
(6) Abrogat.