Partea speciala

(1) Organul de urmărire penala este sesizat prin plangere sau denunt, ori se sesizeaza din oficiu când afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune. În cazul în care organul de urmărire penala se sesizeaza din oficiu, incheie un proces-verbal în acest sens.

(2) Când, potrivit legii, punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plingerea prealabila ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmarirea penala nu poate începe în lipsa acestora.

(3) De asemenea, urmarirea penala nu poate începe fără exprimarea dorintei guvernului strain în cazul infractiunii prevăzute în art. 171 din Codul penal.

(4) Când prin savirsirea unei infractiuni s-a produs o paguba uneia din unitatile la care se referă art. 145 din Codul penal, unitatea pagubita este obligata sa sesizeze de îndată organul de urmărire penala, să prezinte situații explicative cu privire la intinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuita și să se constituie parte civila.

(1) Plangerea este incunostintarea facuta de o persoană fizica sau de o persoană juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune.

(2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă.

(3) Plingerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura ramine atasata plingerii.

(4) Plingerea facuta oral se consemneaza într-un proces-verbal de organul care o primeste.

(5) Plingerea se poate face și de către unul dintre soti pentru celalalt sot, sau de către copilul major pentru parinti. Persoana vatamata poate să declare că nu-și insuseste plingerea.

(6) Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plingerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercitiu restrinsa poate face plingere cu incuviintarea persoanelor prevăzute de legea civila.

(7) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite pe cale administrativă organului competent.

(8) Plângerea îndreptată la organul de urmărire penală, care nu cuprinde elementele prevăzute la alin. 2, se restituie petiționarului pe cale administrativă, cu indicarea elementelor care lipsesc.

(9) În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, prin care se sesizează săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara pe teritoriul căruia a fost comisă infracțiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie penală se aplică în mod corespunzător.

(1) Denuntul este incunostintarea facuta de către o persoană fizica sau de către o persoană juridica despre savarsirea unei infractiuni.

(2) Denuntul trebuie să conțină aceleasi date ca și plingerea.

(3) Denuntul scris trebuie să fie semnat de denuntator, iar în cazul denuntului oral, acesta se consemneaza într-un proces-verbal de către organul în fața caruia a fost facut.

(4) Dispozițiile art. 222 alin. 9 se aplică în mod corespunzător.

(1) În vederea începerii urmaririi penale, organul de urmărire penala poate efectua acte premergatoare.

(2) De asemenea, în vederea stringerii datelor necesare organelor de urmărire penala pentru începerea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare și lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul sigurantei naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei naționale.

(3) Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.

(1) În cazul în care exista indicii temeinice și concrete ca s-a savarsit sau ca se pregătește savarsirea unei infractiuni contra sigurantei naționale prevăzute în Codul penal și în legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante și de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, sau a unei infractiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sanctionarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, ori a unei alte infractiuni grave care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi, în vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii și identificarea persoanelor față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, investigatori sub o alta identitate decat cea reala.

(2) Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi din cadrul politiei judiciare și pot fi folositi numai pe o perioadă determinata, în condițiile prevăzute în art. 224² și 224³.

(3) Investigatorul sub acoperire culege date și informații în baza autorizatiei emise potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 224², pe care le pune, în totalitate, la dispoziția procurorului.

(1) Persoanele prevăzute în art. 224¹ pot efectua investigatii numai cu autorizarea motivata a procurorului care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala.

(2) Autorizarea este data prin ordonanța motivata, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate. Fiecare prelungire nu poate depăși 30 de zile, iar durata totala a autorizarii, în aceeasi cauza și cu privire la aceeasi persoana, nu poate depăși un an.

(3) În cererea de autorizare adresata procurorului se vor menționa datele și indiciile privitoare la faptele și persoanele față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune, precum și perioada pentru care se cere autorizarea.

(4) Ordonanța procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorului sub acoperire trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 203, urmatoarele:

a) indiciile temeinice și concrete care justifica măsura și motivele pentru care măsura este necesară;

b) activitățile pe care le poate desfășura investigatorul sub acoperire;

c) persoanele față de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune;

d) identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activitățile autorizate;

e) perioada pentru care se da autorizarea;

f) alte mențiuni prevăzute de lege.

(1) Datele și informațiile obtinute de investigatorul sub acoperire pot fi folosite numai în cauza penala și în legătură cu persoanele la care se referă autorizatia emisa de procuror.

(2) Aceste date și informații vor putea fi folosite și în alte cauze sau în legătură cu alte persoane, dacă sunt concludente și utile.

(1) Identitatea reala a investigatorilor sub acoperire nu poate fi dezvaluita în timpul ori după terminarea actiunii acestora.

(2) Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul să-i cunoasca adevarata identitate, cu respectarea secretului profesional.

(1) Pentru infractiunile prevăzute de Codul penal în art. 331-334, 348, 353 și 354, urmarirea penala poate începe numai la sesizarea comandantului.

(2) Pentru celelalte infractiuni savirsite de militari, organul de urmărire penala procedeaza potrivit regulilor obisnuite, informind pe comandant de îndată ce a inceput urmarirea penala.

(1) Orice persoană cu functie de conducere intr-o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal sau cu atribuții de control, care a luat cunoștința de savirsirea unei infractiuni în acea unitate, este obligata sa sesizeze de îndată pe procuror sau organul de cercetare penala și sa ia măsuri sa nu dispara urmele infractiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de proba.

(2) Oblibațiile prevăzute în alin. 1 revin și oricărui functionar care a luat cunoștința despre savarsirea unei infractiuni în legătură cu serviciul în cadrul caruia își indeplineste sarcinile.

(1) Organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10.

(2) În cazul prevăzut la art. 10 lit. b¹), organul de urmărire penală înaintează dosarul procurorului cu propunerea de a dispune, după caz, neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.

(3) Abrogat.

(4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii ori denunțului rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

(5) Dacă procurorul constata că nu sunt intrunite condițiile aratate în alin. 4, restituie actele organului de urmărire penala, fie pentru completarea actelor premergatoare, fie pentru începerea urmaririi penale.

(6) În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale. În situația în care procurorul își însușește argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluției este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe rezoluție și de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum și, după caz, persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare. Dispozițiile art. 245 alin. 1 lit. c¹) se aplică în mod corespunzător.

(7) Dacă ulterior se constată că nu a exista sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia propunerea de a nu se începe urmarirea penala, procurorul infirma rezolutia și restituie actele organului de urmărire, dispunind începerea urmaririi penale.

(1) În cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare considera ca sunt intrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a invinuitului, face propuneri în acest sens și le inainteaza procurorului.

(2) Dacă procurorul, după ce examineaza dosarul cauzei, constata ca este cazul să se ia măsura arestarii preventive a invinuitului, procedeaza potrivit art. 146.

(1) Dacă organul de cercetare penala considera ca sunt temeiuri pentru punerea în miscare a actiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le inainteaza procurorului.

(2) Organul de cercetare penala, dacă considera ca sunt intrunite și condițiile prevăzute de lege pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, procedeaza în acelasi mod.

(1) Procurorul se pronunță asupra punerii în miscare a actiunii penale după examinarea dosarului.

(2) Dacă procurorul este de acord cu propunerea, pune în miscare actiunea penala prin ordonanța.

(3) Ordonanța de punere în miscare a actiunii penale trebuie să cuprindă, pe linga mențiunile aratate în art. 203, date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit și incadrarea juridica a acesteia.

(1) După aducerea la indeplinire a dispozițiilor art. 233-236, procurorul, dacă este cazul, dispune continuarea cercetării penale. Organul de cercetare penala continua efectuarea actelor de cercetare, fiind obligat să respecte și dispozitiile date de procuror.

(2) Dacă procurorul a pus în miscare actiunea penala, organul de cercetare penala îl cheama pe inculpat, îi comunică fapta pentru care este invinuit și îi da explicatii cu privire la drepturile și oblibațiile pe care le are. Atunci când inculpatul nu locuieste în tara, organul de cercetare penala va tine seama, la fixarea termenului de prezentare în fața acestuia, de reglementarile speciale privind asistența judiciara internationala în materie penala.

(3) Organul de cercetare penala pune în vedere inculpatului aflat în stare de libertate ca este obligat să se prezinte la toate chemarile ce i se vor face în cursul procesului penal și ca are indatorirea sa comunice orice schimbare de adresa.

(4) Organul de cercetare penala va continua urmarirea și fără a-l asculta pe inculpat, când acesta este disparut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieste în tara.

(1) În cazul când se constata printr-o expertiza medico-legala ca invinuitul sau inculpatul sufera de o boala grava, care îl împiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penala inainteaza procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmaririi penale.

(2) Procurorul se pronunță asupra suspendarii prin ordonanța.

(1) Ordonanța trebuie să cuprindă, pe linga mențiunile aratate în art. 203, datele privitoare la persoana invinuitului sau inculpatului, fapta de care este invinuit, cauzele care au determinat suspendarea și masurile luate în vederea insanatosirii invinuitului sau inculpatului.

(2) Măsura suspendarii se comunică părții civile. După comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penala.

(1) În timpul cit urmarirea este suspendata, organul de cercetare penala continua să efectueze toate actele a caror indeplinire nu este împiedicată de situația invinuitului sau inculpatului.

(2) Organul de cercetare penala este obligat să se intereseze periodic dacă mai subzista cauza care a determinat suspendarea urmaririi penale.

(1) Încetarea urmaririi penale are loc când se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-h), i¹) și j) și exista invinuit sau inculpat în cauza.

(2) Dacă în aceeasi cauza sunt mai mulți invinuiti sau inculpați ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiasi cauze, încetarea urmaririi se face numai cu privire la invinuitii sau inculpatii, ori la faptele pentru care exista cazul de incetare a urmaririi.

(1) Organul de cercetare penala, când constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-h), i¹) și j), inainteaza procurorului dosarul împreună cu propuneri de incetare a urmaririi penale.

(2) Procurorul se pronunță asupra încetării urmaririi penale prin ordonanța, dispunind potrivit art. 11 pct. 1 lit. c). În cazul în care nu s-a pus în miscare actiunea penala, încetarea urmaririi penale se pronunță prin rezolutie motivata.

(3) Atunci când cazul de încetare a urmăririi penale privește un învinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunțe asupra încetării urmăririi penale în aceeași zi în care a primit propunerea de încetare de la organul de cercetare penală. Dacă procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, măsura arestării preventive încetează de drept, învinuitul sau inculpatul fiind pus de îndată în libertate.

(1) Prin ordonanța de incetare a urmaririi penale se dispune totodata asupra:

a) revocarii masurilor asiguratorii luate în vederea executarii pedepsei amenzii;

b) confiscarii lucrurilor care potrivit art. 118 din Codul penal sunt supuse confiscarii speciale și restituirii celorlalte.

c) masurilor asiguratorii privind reparatiile civile și a restabilirii situației anterioare savirsirii infractiunii.

d) cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie să le suporte și ordonând incasarea lor;

e) restituirii cautiunii în cazurile prevăzute de lege.

(2) Dacă în cursul urmaririi penale s-a luat vreuna din masurile de siguranță aratate în art. 162, se va face mențiune despre aceasta.

(3) În cazul în care încetarea urmăririi penale privește un învinuit sau inculpat arestat, în ordonanță se va face mențiune și cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.

(1) Copie de pe ordonanța sau rezolutia prin care procurorul dispune încetarea urmaririi penale se comunică persoanei care a facut sesizarea, invinuitului sau inculpatului și, după caz, altor persoane interesate.

(2) În cazul când invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, instanța instiinteaza prin adresa administratia locului de detinere, cu dispoziția de a-l pune de îndată în libertate pe invinuit sau inculpat, potrivit art. 243 alin. 3.

(1) Scoaterea de sub urmarirea penala are loc când se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e) și exista invinuit sau inculpat în cauza.

(2) Dispozitiile art. 242-246 și 248 se aplică în mod corespunzător și în procedura scoaterii de sub urmărire.

(3) În cazul prevăzut în art. 10 lit. b¹) procurorul se pronunță prin ordonanța.

(1) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penala în temeiul art. 10 lit. b¹), executarea mustrarii sau mustrarii cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Executarea sanctiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectueaza potrivit art. 442 și 443.

(3) Împotriva ordonantei prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b¹) se poate face plangere în termen de 20 de zile de la instiintarea prevăzută în art. 246.

(4) Punerea în executare a ordonantei prin care s-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 3, iar dacă s-a facut plingere și a fost respinsa, după respingerea acesteia.

a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunoștința de materialul de urmărire penala, aratindu-i și incadrarea juridica a faptei savirsite;

b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndată cunoștința de material. Dacă inculpatul nu poate să citeasca, organul de cercetare penala îi citește materialul;

c) îl intreaba, după ce a luat cunoștința de materialul de urmărire penala, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieste sa faca declaratii suplimentare.

(1) Dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmarirea penala, organul de cercetare penala le examineaza de îndată și dispune prin ordonanța admiterea sau respingerea lor.

(2) Organul de cercetare dispune prin aceeasi ordonanța completarea cercetării penale, atunci când din declaratiile suplimentare sau din raspunsurile inculpatului rezultă necesitatea completarii.

(1) Când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală ori refuză în mod nejustificat să ia cunoștință de materialul de urmărire penală ori este dispărut, în referatul care se întocmește potrivit art. 259 se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.

(2) Dacă până la inaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezinta, este prins ori adus, se procedeaza la prezentarea materialului de urmărire penala.

(1) În cauzele în care nu a fost pusa în miscarea actiunea penala, organul de cercetare, după efectuarea actelor de cercetare penala potrivit art. 232, dacă exista invinuit în cauza și constata ca împotriva acestuia sunt suficiente probe, procedeaza la o noua ascultare a invinuitului, aducindu-i la cunoștința invinuirea și intrebindu-l dacă are noi mijloace de aparare.

(2) Dacă invinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost gasita temeinica ori dacă cercetarea a fost completata potrivit propunerilor facute, cercetarea se considera terminata.

(1) Referatul întocmit de organul de cercetare penala trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în miscare a actiunii penale, la persoana inculpatului și la ultima încadrare juridica data faptei.

(2) Referatul trebuie să cuprindă fapta retinuta în sarcina inculpatului, probele administrate și incadrarea juridica.

(3) Când urmarirea penala priveste mai multe fapte sau mai mulți inculpați, referatul trebuie să cuprindă mențiunile aratate în alineatul precedent cu privire la toate faptele și la toți inculpatii și, dacă este cazul, trebuie să se arate pentru care fapte ori faptuitori s-a incetat urmarirea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire ori s-a suspendat urmarirea penala.

a) mijloacele materiale de proba și masurile luate referitor la ele în cursul cercetării penale, precum și locul unde se afla;

b) masurile asiguratorii privind reparatiile civile sau executarea pedepsei amenzii, luate în cursul cercetării penale;

c) cheltuielile judiciare.

(1) În vederea repartizarii pe complete și a stabilirii primului termen de judecată, dosarele nou formate vor fi transmise, după înregistrare în registratura instanței, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.

(2) Dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de președintele sau de unul dintre judecatorii completului de judecată, care va lua masurile necesare în scopul pregatirii judecatii, astfel încât să se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.

(3) Citatia trebuie să fie inmanata inculpatului cu cel puțin 5 zile inaintea termenului fixat. În cazul în care inculpatul nu locuieste în tara, se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 237 alin. 2.

(4) În cauzele în care inculpatul este trimis în judecata în stare de arest, judecatorul prevăzut în alin. 2, la primirea dosarului fixeaza un termen care, potrivit art. 300¹, nu poate fi mai mare de 48 de ore, inauntrul caruia se comunică citatia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanței.

(1) Judecata nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.

(2) Aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie.

(1) Procurorul este obligat sa participe la sedintele de judecată ale judecatoriilor, în cauzele în care instanța de judecată a fost sesizata prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii de 3 ani sau mai mare ori în cauzele în care unul dintre inculpați se afla în stare de detentie sau în vreuna dintre situațiile prevăzute în art. 171 alin. 2, precum și în cazul în care se dispune inlocuirea pedepsei amenzii cu cea a inchisorii. La sedintele de judecată privind alte infractiuni, procurorul participa când considera necesar.

(2) La sedintele de judecată ale celorlalte instante, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile.

(1) În desfășurarea cercetării judecătorești și a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevarului și a respectarii dispozițiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, tinind seama de probele administrate.

(2) Cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

(3) Când cercetarea judecătorească nu confirma invinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de incetare a procesului penal prevăzute în art. 10, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal.

(1) La termenul de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele verifica identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se afla în stare de detinere, președintele se incredinteaza dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 3 copia actului de sesizare a instanței. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amana, iar președintele îi inmaneaza o copie de pe actul de sesizare a instanței, facandu-se mențiune despre aceasta în incheierea de sedinta.

(2) De asemenea, judecata se amina la cererea inculpatului, când comunicarea s-a facut cu mai puțin de 3 zile inaintea termenului de judecată.

(1) După apelul martorilor, expertilor și interpreților, președintele cere martorilor prezenți sa părăsească sala de sedinta și le pune în vedere sa nu se indeparteze fără incuviintarea sa.

(2) Expertii rămân în sala de sedinta, afară de cazul în care instanța dispune altfel.

(3) Martorii, expertii și interpreții prezenți pot fi ascultati, chiar dacă nu au fost citati sau nu au primit citatie, însă numai după ce s-a stabilit identitatea lor, ținându-se seama de dispozitiile art. 86¹ și urmatoarele.

(1) Președintele explica persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila sau ca poate participa ca parte vatamata în proces.

(2) Președintele intreaba pe procuror și pe părți dacă au de formulat excepții, cereri sau propun efectuarea de probe noi.

(3) În cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele și imprejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar ce priveste martorii și expertii, identitatea și adresa acestora.

(4) Procurorul și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești.

(1) Instanța începe efectuarea cercetării judecătorești, când cauza se afla în stare de judecată.

(2) Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută în dispozitiile cuprinse în prezenta secțiune.

(3) Instanța poate dispune unele schimbari ale ordinii, când aceasta este necesar pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusa decit după ascultarea acestuia.

(1) Instanța procedeaza apoi la ascultarea inculpatului.

(2) Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune intrebari de către presedinte și în mod nemijlocit de ceilalti membri ai completului, de către procuror, de partea vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpați și de aparatorul inculpatului a cărui ascultare se face.

(3) Instanța poate respinge intrebarile care nu sunt concludente și utile cauzei.

(4) Inculpatul poate fi reascultat ori de cite ori este necesar.

(1) Dacă sunt mai mulți inculpați, ascultarea fiecarui dintre ei se face în prezenta celorlalți inculpați.

(2) Când interesul aflarii adevarului cere, instanța poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpați, fără ca ceilalti să fie de fața.

(3) Declaratiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalți inculpați, după ascultarea lor.

(4) Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenta celorlalți inculpați sau a unor dintre ei.

(1) Când inculpatul nu-și mai aminteste anumite fapte sau împrejurări sau când exista contraziceri între declaratiile facute de inculpat în instanța și cele date anterior, președintele cere acestuia explicatii, putind da citire, în intregime sau în parte, declaratiilor anterioare.

(2) Când inculpatul refuza sa dea declaratii, instanța dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior.

(1) Instanța trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 și 325, care se aplică în mod corespunzător. După ce martorului i s-au pus intrebari de instanța și de procuror, el este intrebat de partea care l-a propus și apoi de celelalte părți.

(2) Martorul care poseda un inscris în legătură cu depozitia facuta poate să-l citeasca în instanța. Procurorul și părțile au dreptul sa examineze inscrisul, iar instanța poate dispune retinerea inscrisului la dosar, în original sau în copie.

(3) Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanța dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul urmaririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei.

(4) Instanța dispune citirea declaratiilor anterioare și atunci când martorul face declaratii care sunt în contrazicere cu cele date anterior.

(5) Dacă unul sau mai mulți martori lipsesc, instanța poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie aminarea cauzei. Martorul a cărui lipsa nu este justificata poate fi adus silit.

(6) Dispozitiile prevăzute în alineatele precedente se aplică în mod corespunzător și în caz de ascultare a expertului sau interpretului.

(7) Dispozitiile art. 86¹-86⁴ se aplică în mod corespunzător, atunci când este cazul.

(1) Martorii ascultati rămân în sala, la dispoziția instanței, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectueaza în sedinta respectiva. Dacă instanța găsește necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de sedinta, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.

(2) Instanța, luând concluziile procurorului și ale părților, poate incuviinta plecarea martorilor după ascultarea lor.

(1) Procurorul și părțile pot renunta la martorii pe care i-au propus.

(2) După punerea în discutie a renuntarii, instanța poate dispune ca martorii sa nu fie ascultati, dacă audierea nu mai este necesară.

(3) Dacă în cursul cercetării judecătorești administrarea unei probe anterior admisa apare inutila, instanța, după ce asculta procurorul și părțile, poate dispune ca acea proba sa nu fie administrata.

(1) Când se constata, înainte de terminarea cercetării judecătorești, ca în cauza supusă judecatii s-a efectuat cercetare penala de un alt organ decat cel competent, instanța se desesizeaza și restituie cauza procurorului, care procedeaza potrivit art. 268 alin. 1. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimba incadrarea juridica a faptei intr-o alta infractiune pentru care cercetarea penala ar fi revenit altui organ de cercetare.

(2) Instanța se desesizeaza și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale în cazul nerespectarii dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezenta invinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către aparator.

(3) În cazurile în care dispune restituirea, instanța se pronunță și asupra masurilor preventive, asupra masurilor de siguranță prevăzute în art. 113 și 114 din Codul penal, precum și asupra masurilor asiguratorii.

(4) Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale carei interese au fost vatamate prin hotărâre, în 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

(5) Dosarul este trimis procurorului imediat după ramanerea definitivă a hotărârii la prima instanța sau în cel mult 3 zile de la pronuntarea hotărârii de către instanța de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul procedeaza potrivit dispozițiilor art. 156 și 159.

(1) Dacă în cursul judecatii se descopera în sarcina inculpatului date cu privire și la alte acte materiale care intră în conținutul infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, instanța dispune, prin încheiere, extinderea actiunii penale cu privire și la aceste acte și procedeaza la judecarea infractiunii în intregul ei.

(2) Dacă cu privire la unele din actele care intră în conținutul aceleiasi infractiuni s-a pronuntat anterior o hotărâre definitivă, instanța reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronuntand o noua hotărâre în raport cu toate actele care intră în conținutul infractiunii, și desfiinteaza hotărârea anterioara.

(3) Instanța este obligata sa puna în discutie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, facand aplicatie în ce priveste incadrarea juridica și a dispozițiilor art. 334.

(1) Când în cursul judecatii se descopera în sarcina inculpatului date cu privire la savarsirea unei alte fapte prevăzute de legea penala, având legătură cu infractiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal și în ce priveste aceasta fapta, iar instanța, după caz:

a) dacă procurorul declara ca pune în miscare actiunea penala, instanța, atunci când găsește cererea intemeiata, procedeaza la extinderea procesului penal și la judecarea cauzei și cu privire la fapta descoperita;

b) dacă procurorul declara că nu pune în miscare actiunea penala, instanța sesizeaza, prin încheiere, organul de urmărire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.

(2) Dacă procurorul nu participa la judecata și sunt intrunite condițiile prevăzute în alin. 1, instanța extinde din oficiu procesul penal și procedeaza la judecarea cauzei în intregul ei sau, după caz, sesizeaza, prin încheiere, organul de urmărire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.

(3) Dispozitiile art. 335 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

(1) În cursul judecatii, când se descopera date cu privire la participarea și a unei alte persoane la savirsirea faptei prevăzute de legea penala pusa în sarcina inculpatului sau date cu privire la savirsirea unei fapte prevăzute de legea penala de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

(2) Dispozitiile art. 336 se aplică în mod corespunzător.

(1) Înainte de a declara terminata cercetarea judecătorească, președintele intreaba pe procuror și pe părți dacă mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

(2) Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat completările cerute, președintele declara terminata cercetarea judecătorească.

(1) După terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, dindu-se cuvintul în urmatoarea ordine: procurorului, părții vatamate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului.

(2) Președintele poate da cuvintul și în replica, respectindu-se aceeasi ordine.

(3) Președintele are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvintul, dacă în sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca.

(4) Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi intrerupte. Intreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.

(1) Președintele înainte de a incheia dezbaterile da ultimul cuvint inculpatului personal.

(2) În timpul în care inculpatul are ultimul cuvint, nu i se pot pune intrebari. Dacă inculpatul releva fapte sau împrejurări noi, esentiale pentru solutionarea cauzei, instanța dispune reluarea cercetării judecătorești.

(1) Instanța, când socoteste necesar, poate cere părților, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.

(2) Procurorul și părțile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanța.

(1) Completul de judecată delibereaza mai intii asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept.

(2) Deliberarea poarta asupra existentei faptei și vinovatiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra masurii educative ori masurii de siguranță când este cazul să fie luata, precum și asupra computarii retinerii și arestarii preventive.

(3) Completul de judecată delibereaza și asupra repararii pagubei produse prin infractiune, asupra masurilor preventive și asiguratorii, mijloacelor materiale de proba, cheltuielilor judiciare, precum și asupra oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.

(4) Toți membrii completului de judecată au indatorirea să-și spuna parerea asupra fiecarei chestiuni.

(5) Președintele își spune parerea cel din urma.

(1) Dacă în cursul deliberarii instanța găsește ca o anumita imprejurare trebuie lamurita și ca este necesară reluarea cercetării judecătorești, repune cauza pe rol.

(2) Dacă lamurirea acelei împrejurări se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanța o va pune în discutie în aceeasi sedinta, dacă este posibil, sau în alta sedinta în continuare.

(1) Instanța hotaraste prin sentinta asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntind, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

(2) Condamnarea se pronunță dacă instanța constata ca fapta exista, constituie infractiune și a fost savirsita de inculpat.

(3) Achitarea sau încetarea procesului penal se pronunță potrivit art. 11 pct. 2.

(4) Când instanța a constatat ca exista cazul prevăzut în art. 10 lit. b¹), o dată cu achitarea face și aplicarea art. 18¹) alin. 3 din Codul penal.

(5) Dacă instanța a dispus inlocuirea raspunderii penale, o dată cu încetarea procesului penal face aplicarea art. 91 din Codul penal.

(1) În caz de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, instanța se pronunță prin aceeasi sentinta și asupra actiunii civile.

(2) Când achitarea s-a pronuntat pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b¹) ori pentru ca instanța a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipseste vreunul dintre elementele constitutive ale infractiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile.

(3) Nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronuntat pentru ca fapta imputata nu exista, ori nu a fost savirsita de inculpat.

(4) Instanța penala nu solutioneaza actiunea civila când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 alin. 1 lit. b) ori când pronunță încetarea procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f) și j), precum și în caz de retragere a plangerii prealabile.

(1) Instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunte asupra luării, mentinerii sau revocarii masurii arestarii preventive a inculpatului și asupra luării sau revocarii masurii obligarii acestuia de a nu părăsi localitatea ori tara, motivand solutia pronunțată.

(2) În caz de achitare sau de incetare a procesului penal, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.

(3) De asemenea, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunță:

a) o pedeapsă cu inchisoare cel mult egala cu durata retinerii și arestarii preventive;

b) o pedeapsă cu inchisoare, cu suspendarea condiționată a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;

c) amenda;

d) o măsura educativa.

(4) Hotărârea pronunțată în cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea preventiva a inculpatului sau la obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori tara este executorie.

(5) Când potrivit dispozițiilor prevăzute în alin. 1, 2 și 3 inculpatul este pus în libertate, instanța comunică aceasta administrației locului de detinere.

(6) Inculpatul condamnat de prima instanța și aflat în stare de detinere este liberat de îndată ce durata retinerii și a arestarii devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotărârea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administratia locului de detinere. În acest scop i se comunică, îndată după pronuntarea hotărârii, o copie după dispozitiv sau extras, care va cuprinde mențiunile prevăzute în art. 140 alin. 3.

(7) Când în cursul urmaririi penale sau al judecatii, invinuitul sau inculpatul a fost liberat provizoriu pe cautiune, instanța va dispune restituirea sumei depuse drept cautiune, în cazurile prevăzute de lege. Dispozitiile art. 160⁵ alin. 5 se aplică în mod corespunzător.

(1) Instanța, în cazul când admite actiunea civila, examineaza potrivit art. 163 și urmatoarele necesitatea luării masurilor asiguratorii privind reparatiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.

(2) Dispozitiile din hotărâre privind luarea masurilor asiguratorii sunt executorii.

(3) Când instanța nu s-a pronuntat asupra actiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, masurile asiguratorii se mentin. Aceste măsuri inceteaza de drept dacă persoana vatamata nu introduce actiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la raminerea definitivă a hotărârii.

(1) Partea introductiva cuprinde mențiunile prevăzute în art. 305.

(2) Când s-a redactat o încheiere de sedinta, potrivit dispozițiilor din art. 305, partea introductiva se limiteaza numai la urmatoarele mențiuni: denumirea instanței care a judecat cauza, data pronuntarii hotărârii, locul unde a fost judecata cauza, precum și numele și prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului și ale grefierului, facindu-se mențiune ca celelalte date au fost trecute în incheierea de sedinta.

(3) În hotărârile instanțelor militare trebuie să se indice și gradul militar al membrilor completului de judecată și al procurorului. Când inculpatul este militar, se menționează și gradul acestuia.

a) datele privind identitatea părților;

b) descrierea faptei ce face obiectul invinuirii, cu aratarea timpului și locului unde a fost savirsita, precum și incadrarea juridica data acesteia prin actul de sesizare;

c) analiza probelor care au servit ca temei solutionarea laturii penale a cauzei, cit și a celor care au fost inlaturate, motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data în cauza.

d) aratarea temeiurilor de drept care justifica solutiile date în cauza.

(1) Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului, solutia data de instanța cu privire la infractiune, indicandu-se, în caz de condamnare, denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de incetare a procesului penal, cauza pe care se intemeiaza potrivit art. 11, precum și solutia data cu privire la repararea pagubei materiale și a daunelor morale. Când instanța face aplicarea art. 86⁷ din Codul penal, dispozitivul va menționa dacă cel condamnat va executa pedeapsa în unitatea unde își desfășoară activitatea sau la alta unitate. Când instanța face aplicarea art. 86¹ din Codul penal, dispozitivul va menționa masurile de supraveghere prevăzute în art. 86³ alin. 1 din Codul penal, la care trebuie să se supuna condamnatul, precum și oblibațiile stabilite de instanța potrivit art. 86³ alin. 3 din Codul penal.

(2) Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotarite de instanța cu privire la:

a) deducerea retinerii și arestarii preventive, indicindu-se partea din pedeapsa executata în acest mod;

b) masurile preventive;

c) masurile asiguratorii;

d) cheltuielile judiciare;

e) restituirea lucrurilor ce nu sunt supuse confiscarii;

f) rezolvarea oricarei alte probleme privind justa solutionare a cauzei.

(3) Când instanța pronunță pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii cu executarea la locul de muncă, în hotărâre se face mențiune ca persoana condamnata este lipsita de drepturile aratate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelasi articol.

(4) Dispozitivul trebuie să cuprindă totdeauna mențiunea ca hotărârea este supusă apelului sau, după caz, recursului, cu aratarea termenului în care poate fi exercitat și menționarea datei când hotărârea a fost pronunțată și ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.

(1) Dispozitivul hotărârii se pronunță potrivit art. 310 alin. 1.

(2) După pronuntare, președintele explica părților prezente ca pot declara apel sau, după caz, recurs.

(1) În caz de condamnare la pedeapsa inchisorii cu suspendarea condiționată a executarii pedepsei sau cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere ori la executarea pedepsei la locul de muncă, președintele atrage atenția celui condamnat asupra dispozițiilor a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii sau a executarii pedepsei la locul de muncă. În cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, președintele face cunoscut celui condamnat masurile de supraveghere la care este supus și oblibațiile pe care trebuie să le respecte.

(2) Dacă inculpatul nu este prezent și instanța apreciaza că nu este necesară chemarea lui, face o comunicare scrisa, în care i se atrage atenția potrivit alineatului precedent.

(3) În toate cazurile în care s-a pronuntat condamnarea cu suspendarea condiționată a executarii pedepsei ori cu suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, instanța de executare aduce aceasta la cunoștința unității unde condamnatul își desfășoară activitatea, iar în cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, și organului de politie din localitatea unde domiciliaza condamnatul.

(1) Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atit la judecata, cit și la pronuntare.

(2) Inculpatului detinut sau aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute în art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronuntarea hotărârii, i se comunică copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administrației locului de detinere.

(3) După redactarea hotărârii, inculpatilor prevăzuți în alineatul precedent li se comunică copii de pe aceasta.

(4) În cazul în care instanța a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică serviciului de protecție a victimelor și reintegrare sociala a infractorilor.

(1) Sentintele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel:

a) sentințele pronunțate de judecătorii;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare;

c) sentintele pronuntate de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

d) sentintele pronuntate de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie și Justiție;

e) sentintele de dezinvestire.

f) sentintele pronuntate în materia executarii hotărârilor penale, precum și cele privind reabilitarea.

(2) Incheierile date în prima instanța pot fi atacate cu apel numai o dată cu fondul.

(3) Apelul declarat împotriva sentintei se socoteste facut și împotriva incheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronuntarea sentintei.

(1) Pot face apel:

a) procurorul, în ce priveste latura penala și latura civila. Apelul procurorului în ce priveste latura civila este inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civila, cu excepția cazurilor în care actiunea civila se exercită din oficiu;

b) inculpatul, în ce priveste latura penala și latura civila. Împotriva sentintei de achitare sau de incetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel și în ce priveste temeiurile achitarii sau încetării procesului penal;

c) partea vatamata, în ce priveste latura penala;

d) partea civila și partea responsabila civilmente, în ce priveste latura penala și latura civila;

e) martorul, expertul, interpretul și aparatorul, în ce priveste cheltuielile judiciare cuvenite acestora;

f) orice persoană ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o măsura sau printr-un act al instanței.

(2) Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b)-f) și de către reprezentantul legal, de către aparator, iar pentru inculpat, și de către sotul acestuia.

(1) Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Pentru procuror termenul curge de la pronuntare. În cauzele în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la inregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului. După redactarea hotărârii, instanța este obligata sa trimita de îndată dosarul procurorului, iar acesta este obligat sa-l restituie după expirarea termenului de apel.

(3) Pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronuntare, termenul curge de la pronuntare. Pentru părțile care au lipsit atit la dezbateri, cit și la pronuntare, precum și pentru inculpatul detinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de invatamint, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronuntare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

(4) În cazul prevăzut în art. 362 lit. e), calea de atac poate fi exercitata de îndată după pronuntarea incheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare și cel mai tirziu în 10 zile de la pronuntarea sentintei prin care s-a solutionat cauza. Judecarea apelului se face numai după solutionarea cauzei, afară de cazul când procesul a fost suspendat.

(1) Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind facut în termen, dacă instanța de apel constata ca intirzierea a fost determinata de o cauza temeinica de impiedicare, iar cererea de apel a fost facuta în cel mult 10 zile de la începerea executarii pedepsei sau a despăgubirilor civile.

(2) Până la solutionarea repunerii în termen, instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.

(1) Partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cat și la pronuntare poate declara apel și peste termen, dar nu mai tarziu decat 10 zile de la data, după caz, a începerii executarii pedepsei sau a începerii executarii dispozițiilor privind despăgubirile civile.

(2) Apelul declarat peste termen nu suspenda executarea.

(3) Instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.

(1) Apelul se declară prin cerere scrisă. Cererea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și domiciliul, reședința sau locuința declarantului, să indice hotărârea apelată și numărul dosarului în care a fost pronunțată și să fie semnată de persoana care face apel.

(2) Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanța a carei hotărâre se ataca sau de aparator. Cererea poate fi atestata și de primarul sau secretarul consiliului local, ori de functionarul desemnat de acestia, din localitatea unde domiciliaza.

(3) Cererea de apel nesemnata ori neatestata poate fi confirmata în instanța de parte ori de reprezentantul ei.

(4) Procurorul și oricare dintre părțile prezente la pronuntarea hotărârii pot declara apel oral în sedinta în care s-a pronuntat hotărârea. Instanța ia act și consemneaza aceasta într-un proces-verbal.

(1) Cererea de apel se depune la instanța a carei hotărâre se ataca.

(2) Persoana care se afla în stare de detinere poate depune cererea de apel și la administratia locului de detinere.

(3) Dacă apelul este declarat oral, aceasta se constata într-un proces-verbal.

(4) Cererea de apel înregistrată sau atestata în condițiile art. 187 ori procesul-verbal întocmit de administratia locului de detinere se inainteaza de îndată instanței prevăzute în alin. 1.

(1) După pronuntarea hotărârii și până la expirarea termenului de declarare a apelului, părțile pot renunta în mod expres la aceasta cale de atac.

(2) Asupra renuntarii, cu excepția apelului care priveste latura civila a cauzei, se poate reveni inauntrul termenului pentru declararea apelului.

(3) Renuntarea sau revenirea asupra renuntarii poate să fie facuta personal de parte sau prin mandatar special.

(2) Reprezentantii legali pot retrage apelul cu respectarea, în ceea ce priveste latura civila, a condițiilor prevăzute de legea civila. Inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.

(3) Apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior.

(4) Apelul declarat de procuror și retras poate fi insusit de partea în favoarea careia a fost declarat.

(1) Instanța judeca apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declaratia de apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces.

(2) În cadrul limitelor aratate în alineatul precedent, instanța este obligata ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.

(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.

(1) Președintele instanței de apel, primind dosarul, fixeaza termen pentru judecarea apelului.

(2) Judecarea apelului se face cu citarea părților.

(3) Judecarea apelului nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.

(4) Abrogat.

(1) Dacă la termenul fixat apelul este în stare de judecată, președintele completului da cuvintul apelantului, apoi intimatului și în urma procurorului. Dacă între apelurile declarate se afla și apelul procurorului, primul cuvint îl are acesta.

(2) În cazul în care procurorul sau părțile invoca necesitatea administrarii de noi probe, trebuie să indice probele și mijloacele de proba cu ajutorul cărora pot fi obtinute. Dispozitiile art. 67 se aplică în mod corespunzător.

(3) Procurorul și părțile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.

(4) Inculpatul are cel din urma cuvintul.

(1) Instanța verifica hotărârea atacata pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a oricăror probe noi, administrate în fața instanței de apel.

(2) În vederea solutionarii apelului, instanța poate da o noua apreciere probelor administrate în fața primei instante.

(3) Instanța este obligata să se pronunte asupra tuturor motivelor de apel invocate.

a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă apelul este nefondat;

a) desfiinteaza sentinta primei instante, pronuntind o noua hotărâre și procedeaza potrivit art. 345 și urm. privind judecata în fond;

b) desfiinteaza sentinta primei instante și dispune rejudecarea de către instanța a carei hotărâre a fost desfiintata, pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanța a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citata, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a instiinta instanța despre aceasta imposibilitate. Rejudecarea de către instanța a carei hotărâre a fost desfiintata se dispune și atunci când exista vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. 2, cu excepția cazului de necompetenta, când se dispune rejudecarea de către instanța competența.

(1) Instanța, deliberind asupra apelului, face, când este cazul, aplicatia dispozițiilor privitoare la reluarea dezbaterilor și a celor privitoare la repararea pagubei, la masurile asiguratorii, la cheltuielile judiciare și la orice alte probleme de care depinde solutionarea completa a apelului. De asemenea, instanța de apel verifica dacă s-a facut o justa aplicare de către prima instanța a dispozițiilor privitoare la computarea retinerii și arestarii și adauga, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronuntarea hotărârii atacate cu apel.

(2) Instanța delibereaza și hotaraste asupra oricarei alte probleme de care depinde solutionarea completa a apelului.

(1) În caz de admitere a apelului, hotărârea atacata se desfiinteaza în intregime, dar în limitele prevăzute în art. 371 și 373.

(2) Hotărârea poate fi desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, dacă aceasta nu împiedica justa solutionare a cauzei.

(3) Când prima instanța a dispus arestarea inculpatului, instanța de apel poate menține măsura arestarii în caz de desființare a hotărârii.

(1) Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în partea introductiva mențiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz la respingerea sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricareia dintre solutiile prevăzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă solutia data de instanța de apel, data pronuntarii deciziei și mențiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.

(2) În cazul când inculpatul s-a aflat în stare de detinere, în expunere și dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din pedeapsa.

(3) Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural ramas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul.

(4) Abrogat.

(1) Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt ramine cea avuta în vedere la solutionarea apelului.

(2) Dacă hotărârea a fost desfiintata în apelul procurorului, declarat în defavoarea inculpatului sau în apelul părții vatamate, instanța care rejudeca poate pronunță și o pedeapsă mai grea decat cea aratata în art. 372 alin. 2 și art. 373.

(3) Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost desfiintata.

(1) Pot fi atacate cu recurs:

a) sentințele pronunțate de judecătorii;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare;

c) sentintele pronuntate de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;

d) sentintele pronuntate de sectia penala a Inaltei Curti de Casatie și Justiție;

e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel;

f) sentintele pronuntate în materia executarii hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

(2) Incheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurata, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

(3) Recursul declarat împotriva sentintei sau deciziei se socoteste facut și împotriva incheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronuntarea hotărârii.

(4) Nu pot fi atacate cu recurs sentintele în privinta cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede aceasta cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronuntate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificata solutia din sentinta și numai cu privire la aceasta modificare.

(1) Termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dispozitiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen și declararea peste termen a caii de atac se aplică în mod corespunzător.

(1) Recursul se declara în condițiile prevăzute în art. 366 și 367, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Părțile pot renunta la recurs potrivit dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător.

(1) Instanța judeca recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declaratia de recurs și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.

(2) Instanța de recurs examineaza cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹.

(3) Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 385⁹, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze, instanța de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situația în care consideră necesar pentru asigurarea dreptului părților la un proces echitabil.

(1) Instanța de recurs examineaza cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putind hotari și în privinta lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea.

(2) Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen și față de alte persoane decit acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situație mai grea.

(1) Instanța de recurs, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat recurs.

(2) În recursul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de recurs nu poate agrava situația acesteia.

(1) Hotărârile sunt supuse casării în urmatoarele cazuri:

(2) Cazurile de casare prevăzute în alin. 1 pot fi invocate atit cu privire la solutionarea laturii penale, cit și a laturii civile a cauzei.

(3) Cazurile prevăzute în alin. 1 pct. 1, 3-6, 13 și 14 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

(4) Când instanța ia în considerare motivele de casare din oficiu, este obligata să le puna în discutia părților.

(1) Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.

(2) Dispozițiile referitoare la strămutare, respectiv cele privind desemnarea unei alte instanțe din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai cererilor de strămutare sau de desemnare a unei alte instanțe cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi."

(1) Recursul trebuie să fie motivat.

(2) Motivele de recurs se formuleaza în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile inaintea primului termen de judecată.

(3) Dispozitiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 385⁶ alin. 3, când recursul poate fi motivat și oral în ziua judecatii.

(1) Judecarea recursului se face cu citarea părților.

(2) Judecarea recursului nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.

(3) Dispozitiile alin. 2 nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva incheierilor privind masurile preventive.

(4) Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie în toate cazurile.

(1) Președintele instanței de recurs, primind dosarul, fixeaza termen pentru judecarea recursului și poate delega, totodata, unul din judecatorii care compun completul de judecată sa faca un raport scris asupra recursului. La Înaltă Curte de Casatie și Justiție raportul poate fi întocmit de un judecator sau de un magistrat-asistent.

(2) Raportul trebuie să cuprindă, pe scurt, obiectul procesului, solutiile pronuntate de instante și faptele reținute de ultima instanța, în măsura în care sunt necesare solutionarii recursului.

(3) Raportul trebuie să mai conțină observatii cu referiri, dacă este cazul, la jurisprudenta interna, precum și la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, fără a se arata opinia raportorului.

(4) În raport se semnaleaza din oficiu și cazurile de casare aratate în art. 385⁹ alin. 2.

(5) Raportul se depune la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile inaintea primului termen de judecată.

(1) După citirea raportului, când s-a dispus intocmirea acestuia, președintele completului da cuvintul recurentului, apoi intimatului și în urma procurorului. Dacă între recursurile declarate se afla și recursul procurorului, primul cuvint îl are acesta.

(2) Procurorul și părțile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.

(3) Inculpatul are cel din urma cuvintul.

(1) Instanța verifica hotărârea atacata pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror inscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

(2) Instanța este obligata să se pronunte asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror și de părți.

a) dacă recursul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă recursul este nefondat;

a) menține hotărârea primei instante, când apelul a fost greșit admis;

b) achita pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 11;

c) dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, în cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. 1 pct. 3-6 și rejudecarea de către instanța competentă, în cazul prevăzut în art. 385⁹ alin. 1 pct. 1.

d) dispune rejudecarea de către instanța de recurs în cazurile prevăzute în art. 385⁹ alin. 1 pct. 12-16 și 17², precum și în cazul prevăzut în art. 385⁶ alin. 3.

(1) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacata se caseaza în intregime, dar în limitele prevăzute în art. 385⁶ și 385⁷.

(2) Dispozitiile art. 382 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.

(3) Decizia instanței de recurs trebuie să cuprindă, în partea introductiva, mențiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere, temeiurile de fapt și cele de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea recursului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea solutiilor prevăzute în art. 385¹⁵ pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă solutia data de instanța de recurs, data pronuntarii deciziei și mențiunea ca pronuntarea s-a facut în sedinta publică.

(4) Dispozitiile art. 383 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.

(5) Dacă instanța retine cauza spre rejudecare, în decizie se menționează probele ce urmeaza a fi administrate.

(6) Partea din hotărâre care nu a fost casata rămâne definitivă și devine executorie la data pronuntarii hotărârii instanței de recurs.

(1) Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt ramine cea avuta în vedere la solutionarea recursului.

(2) Când hotărârea este desfiintata numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveste latura penala sau civila, instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost casata.

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost indeplinita conform legii;

b) când partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a incunostinta instanța despre aceasta impiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-i¹), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotărâri definitive pentru aceeasi fapta.

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385¹⁴ alin. 1¹ ori art. 385¹⁶ alin. 1.

(1) Contestația în anulare poate fi facuta de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c) și d), și de procuror.

(2) În cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.

(1) Contestația în anulare pentru motivele aratate în art. 386 lit. a)-c) și e) poate fi introdusa de către persoana împotriva careia se face executarea, cel mai tarziu în 10 zile de la începerea executarii, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronuntarii hotărârii a carei anulare se cere.

(2) Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusa oricând.

(1) Contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e) se introduce la instanța de recurs care a pronuntat hotărârea a carei anulare se cere.

(2) Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) se introduce la instanța la care a ramas definitivă ultima hotărâre.

(1) Instanța examineaza admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a)-c) și e), fără citarea părților.

(2) Instanța constatind ca cererea de contestație este facuta în termenul prevăzut de lege, ca motivul pe care se sprijina contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și ca în sprijinul contestației se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

(1) La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația intemeiata, desfiinteaza prin decizie hotărârea a carei anulare se cere și procedeaza fie de îndată, fie acordind un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.

(2) Când condamnatul se afla în stare de detinere, dispozitiile art. 375 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.

(3) Judecarea contestației prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronuntat ultima hotărâre. Instanța, ascultând părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația intemeiata, desfiinteaza prin decizie sau, după caz, prin sentinta, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care exista autoritate de lucru judecat.

(4) Sentinta data în contestație este supusă apelului, iar decizia data în apel este supusă recursului.

(1) Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atit cu privire la latura penala cit și cu privire la latura civila.

(2) Când o hotărâre priveste mai multe infractiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre faptuitori.

(1) Revizuirea poate fi ceruta când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la solutionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a savirsit infractiunea de marturie mincinoasa în cauza a carei revizuire se cere;

c) un inscris care a servit ca temei al hotărârii a carei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infractiune în legătură cu cauza a carei revizuire se cere;

e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

(2) Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau imprejurarilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de incetare a procesului penal ori de condamnare.

(3) Cazurile de la lit. b), c) și d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

(4) În cazul prevăzut de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

(1) Situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

(2) Când organele aratate în alin. 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situațiile menționate se constata în procedura de revizuire.

(1) Pot cere revizuirea:

a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale;

b) sotul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia.

(2) Procurorul poate din oficiu sa initieze procedura revizuirii.

(3) Organele de conducere ale unităților la care se referă art. 145 din Codul penal care au cunoștința despre vreo fapta sau imprejurare care ar motiva revizuirea sunt obligate sa sesizeze pe procuror.

(1) Cererea de revizuire se adreseaza procurorului de la parchetul de pe linga instanța care a judecat cauza în prima instanța.

(2) Cererea se face în scris, cu aratarea cazului de revizuire pe care se intemeiaza și a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia.

(3) Dacă cererea nu indeplineste condițiile aratate în alin. 2, procurorul cheama persoana care a facut cererea în vederea completarii sau precizarii acesteia.

(4) Cererea de revizuire adresată direct instanței se trimite pe cale administrativă procurorului competent.

(1) Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după executarea pedepsei sau după moartea condamnatului.

(2) Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de care s-a incetat procesul penal, se poate face în termen de un an, care curge:

a) în cazul prevăzut în art. 394 lit. a), precum și în cazurile prevăzute la lit. b), c) și d) când nu sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau imprejurarile au fost cunoscute de persoana care face cererea;

b) în cazurile prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d), dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data când hotărârea a fost cunoscuta de persoana care face cererea.

(3) Dispozitiile din alineatul precedent se aplică și în cazul când procurorul se sesizeaza din oficiu.

(4) Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauza care împiedica punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.

(1) După introducerea cererii de revizuire procurorul asculta, dacă este cazul, potrivit art. 397 alin. 3, persoana care solicită revizuirea. În cazul când este necesară efectuarea de cercetari pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanța.

(2) Totodata, procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei.

(3) Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penala. Dispozitiile art. 217 alin. ultim sunt aplicabile.

(4) Termenul de efectuare a actelor de cercetare este de 2 luni și curge de la data introducerii cererii de revizuire.

(5) După efectuarea cercetarilor, procurorul inainteaza intregul material împreună cu concluziile sale instanței competente.

(1) Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

(2) Abrogat.

(3) Instanța, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinta, respingerea acesteia.

(4) Când cererea de revizuire a fost facuta pentru un condamnat decedat, sau când condamnatul care a facut cererea ori în favoarea caruia s-a facut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispozitiile art. 10 alin. 1 lit. g) procedura de revizuire își va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instanța va hotari potrivit dispozițiilor din art. 13 alin. 2 și 3 care se aplică în mod corespunzător.

(1) Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instanța stabilește termen pentru rejudecarea cauzei, putând suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.

(2) Instanța poate de asemenea lua oricare dintre masurile preventive, dacă sunt intrunite condițiile legale.

(3) În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenta unor hotărâri ce nu se pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost pronuntate se reunesc în vederea rejudecarii.

(1) Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedura privind judecarea în prima instanța.

(2) Instanța, dacă găsește necesar, administreaza din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecati sau cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire.

(1) Instanța, dacă constata ca cererea de revizuire este intemeiata, anulează hotărârea în măsura în care a fost admisa revizuirea sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o noua hotărâre potrivit dispozițiilor art. 345-353, care se aplică în mod corespunzător.

(2) De asemenea, dispozitiile art. 373 se aplică în mod corespunzător.

(3) Totodata, instanța dispune, dacă este cazul, restituirea amenzii platite și a averii confiscate, precum și a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea caruia s-a admis revizuirea nu era tinut să le suporte, iar pentru cei condamnati la pedeapsa inchisorii cu executarea la locul de muncă, restituirea cotei facuta venit la bugetul de stat și calcularea ca vechime și continuitate în munca a duratei pedepsei executate.

(4) Dacă instanța constata ca cererea de revizuire este neintemeiata, o respinge.

(1) Hotărârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeana pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecintele grave ale acestei încălcări continua să se produca și nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotărârii pronuntate.

(2) Pot cere revizuirea:

a) persoana al carei drept a fost încălcat;

b) sotul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia;

c) procurorul.

(3) Cererea de revizuire se introduce la Înaltă Curte de Casatie și Justiție, care judeca cererea în complet de 9 judecatori.

(4) Cererea de revizuire se poate face în termen de un an de la data ramanerii definitive a hotărârii Curtii Europene a Drepturilor Omului.

(5) După sesizare, instanța poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părții, suspendarea executarii hotărârii atacate.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) La judecarea cererii de revizuire, părțile se citeaza. Partea arestata este adusa la judecata.

(8) Când părțile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, se asculta și concluziile acestora.

(9) Instanța examineaza cererea în baza actelor dosarului și se pronunță prin decizie.

(10) Când instanța constata ca cererea este tardiva, inadmisibila sau nefondata, o respinge.

(11) Când instanța constata ca cererea este fondata:

a) desfiinteaza, în parte, hotărârea atacata sub aspectul dreptului încălcat și, rejudecand cauza, cu aplicarea dispozițiilor din capitolul III, secțiunea II, inlatura consecintele încălcării dreptului;

b) desfiinteaza hotărârea și, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanța în fața careia s-a produs incalcarea dreptului, aplicandu-se dispozitiile din capitolul III, secțiunea II.

(12) Decizia pronunțată de Înaltă Curte de Casatie și Justiție nu este supusă nici unei cai de atac.

a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale;

b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia;

c) procurorul.

(1) Pedeapsa inchisorii și pedeapsa detentiunii pe viața se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de judecatorul delegat al instanței de executare în ziua ramanerii definitive a hotărârii la instanța de fond sau, după caz, în ziua primirii extrasului prevăzut în art. 418 alin. 3, se întocmește în trei exemplare și cuprinde: denumirea instanței de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzute în art. 70, numărul și data hotărârii care se executa și denumirea instanței care a pronuntat-o, pedeapsa pronunțată și textul de lege aplicat, timpul retinerii și arestarii preventive care s-a dedus din durata pedepsei, mențiunea dacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare și de detinere, semnatura judecatorului delegat, precum și stampila instanței de executare.

(2) În cazul în care cel condamnat se afla în stare de libertate, odata cu emiterea mandatului de executare a pedepsei inchisorii sau a pedepsei detentiunii pe viața, judecatorul delegat emite și un ordin prin care interzice condamnatului sa părăsească tara. Ordinul se întocmește în trei exemplare și cuprinde: denumirea instanței de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzute în art. 70, pedeapsa pronunțată împotriva acestuia, numărul și data hotărârii de condamnare, denumirea instanței care a pronuntat-o, numărul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispoziția de interzicere a parasirii tarii, semnatura judecatorului delegat, precum și stampila instanței de executare.

(1) Pentru aducerea la indeplinire a mandatului de executare, se trimit doua exemplare, după caz, organului de politie, când condamnatul este liber, comandantului locului de detinere, când condamnatul este arestat, sau comandantului unității militare unde condamnatul face serviciul militar.

(2) Pentru aducerea la indeplinire a ordinului de interzicere a parasirii tarii, se trimite de îndată cate un exemplar organului competent sa elibereze pasaportul și Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.

(3) În cazul în care cel condamnat se afla în stare de libertate, organele de executare prevăzute în alin. 1 și 2 au obligația de a lua masurile prevăzute de lege în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei și a ordinului de interzicere a parasirii tarii, în ziua primirii acestora.

(1) Pe baza mandatului de executare organul de politie procedeaza la arestarea condamnatului. Celui arestat i se inmineaza un exemplar al mandatului și este dus la locul de detinere cel mai apropiat, unde organul de politie preda celalalt exemplar al mandatului de executare.

(2) Dispozitiile art. 161 sunt aplicabile în mod corespunzător, obligația de incunostintare revenind organului de politie.

(3) Dacă persoana împotriva careia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal și ia măsuri pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreună cu un exemplar al mandatului de executare se trimit instanței care a emis mandatul.

(4) Comandantul unității militare, primind mandatul de executare, inmineaza un exemplar condamnatului și ia măsuri pentru trimiterea acestuia la locul de executare a pedepsei.

(5) Când condamnatul se afla arestat, un exemplar al mandatului de executare i se inmineaza de către comandantul locului de detinere.

(6) Comandantul locului de detinere consemneaza într-un proces-verbal data de la care condamnatul a inceput executarea pedepsei.

(7) O copie de pe procesul-verbal se trimite instanței de executare.

(1) Pentru aducerea la indeplinire a mandatului de executare emis, se trimite cite un exemplar unității unde se va executa pedeapsa, condamnatului și organului de politie din localitatea în care își are sediul unitatea.

(2) O copie de pe dispozitivul hotărârii se trimite de instanța de executare consiliului local în a cărui circumscriptie își are domiciliul condamnatul.

(1) Persoana condamnata la pedeapsa amenzii este obligata să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executare, în termen de 3 luni de la raminerea definitivă a hotărârii.

(2) Când cel condamnat se găsește în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut în alineatul precedent, instanța de executare, la cererea condamnatului, poate dispune esalonarea platii amenzii, pe cel mult 2 ani în rate lunare.

(3) În caz de neindeplinire a obligației în termenul aratat în alin. 1 sau de neplata a unei rate, instanța de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executarii amenzii potrivit dispozițiilor legale privind executarea silita a creanțelor fiscale și cu procedura prevăzută de aceste dispozitii.

(4) Abrogat.

(5) Abrogat.

(1) Măsura de siguranță a obligarii la tratament medical luata printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a copiei de pe raportul medico-legal, directiei sanitare din județul pe teritoriul caruia locuieste persoana față de care s-a luat această măsură. Directia sanitara judeteana va comunică de îndată persoanei față de care s-a luat măsura obligarii la tratament medical, unitatea sanitara la care urmeaza sa i se faca tratament.

(2) Instanța de executare comunică persoanei față de care s-a luat măsura obligarii la tratament medical, ca este obligata să se prezinte de îndată la unitatea sanitara la care urmeaza sa i se faca tratamentul, atrăgându-i-se atenția ca în caz de nerespectare a masurii luate se va dispune internarea medicală.

(3) În cazul în care obligarea la tratament medical insoteste pedeapsa inchisorii ori a detentiunii pe viața sau priveste o persoană aflata în stare de detinere, comunicarea prevăzută în alin. 1 se face administrației locului de detinere.

(1) Unitatea sanitara la care faptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligata sa comunice instanței:

a) dacă persoana obligata la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;

b) sustragerea de la efectuarea tratamentului după prezentare;

c) când măsura dispusa de instanța nu este sau nu mai este necesară, însă pentru înlăturarea stării de pericol pe care o prezinta persoana obligata la tratament este indicat un alt tratament;

d) dacă pentru efectuarea tratamentului medical este necesară internarea medicală.

(2) În cazul când unitatea sanitara nu se afla în circumscripția instanței care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la lit. b)-d) se face judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara.

(3) Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător și în cazul aratat în art. 429 alin. 3.

(1) Primind comunicarea, instanța de executare sau instanța prevăzută în art. 430 alin. 2 dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei față de care este luata măsura de siguranță.

(2) O copie de pe hotărârea definitivă a instanței prevăzute în art. 430 alin. 2 se comunică instanței de executare.

(1) Măsura de siguranță a internarii medicale luata printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a unei copii de pe raportul medico-legal directiei sanitare din județul pe teritoriul caruia locuieste persoana față de care s-a luat această măsură.

(2) La luarea masurii internarii medicale, persoana la care se referă măsura are dreptul de a cere să fie examinata și de un medic specialist desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt inaintate instanței de judecată, iar la data ramanerii definitive a hotărârii, și directiei sanitare prevăzute în alin. 1.

(3) Judecatorul delegat al instanței de executare comunică judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara la care s-a facut internarea data la care s-a efectuat internarea, în vederea luării în supraveghere.

(4) După primirea comunicarii, judecatorul delegat al judecatoriei în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara verifica periodic, dar nu mai tarziu de 6 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecatorul delegat dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura internarii medicale și, după primirea acestuia, sesizeaza judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea sanitara pentru a dispune asupra mentinerii, inlocuirii sau încetării masurii.

(1) Directia sanitara este obligata să efectueze internarea, încunoștințând despre această instanță de executare.

(2) Unitatea sanitara la care s-a facut internarea are obligația, în cazul când considera ca internarea nu mai este necesară, sa incunostiinteze judecatoria în a carei circumscriptie se găsește unitatea sanitara.

(1) Judecatoria, după primirea sesizarii judecatorului delegat sau a incunostintarii prevăzute în art. 433 alin. 2, ascultand concluziile procurorului, ale persoanei față de care este luata măsura internarii, atunci când aducerea acesteia în fața instanței este posibila, și ale aparatorului sau, precum și ale expertului care a întocmit raportul medico-legal, atunci când considera necesar, dispune, după caz, menținerea internarii medicale, încetarea acesteia sau inlocuirea cu măsura obligarii la tratament medical.

(2) Încetarea sau inlocuirea masurii internarii poate fi ceruta și de persoana internata sau de procuror. În acest caz, judecatoria dispune efectuarea raportului medico-legal. Dispozitiile art. 431 alin. 1¹ se aplică în mod corespunzător.

(3) Dacă persoana internata nu are aparator, i se asigura un avocat din oficiu.

(4) O copie de pe hotărârea definitivă prin care s-a dispus menținerea, inlocuirea sau încetarea internarii medicale se comunică instanței de executare.

(1) În cazul în care măsura obligarii la tratament medical sau a internarii medicale a fost luata în mod provizoriu în cursul urmaririi penale sau al judecatii, punerea în executare se face de către instanța de judecată care a luat această măsură.

(2) Dispozitiile prevăzute în art. 430-434 se aplică în mod corespunzător.

(1) Măsura de siguranță a interzicerii unei functii sau profesii și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în anumite localități se pun în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organului în drept sa aduca la indeplinire aceste măsuri și sa supravegheze respectarea lor.

(2) Acest organ are indatorirea să asigure executarea masurii luate și sa sesizeze organul de urmărire penala în caz de sustragere de la executarea masurii de siguranță.

(3) Măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în anumite localități poate fi aminata sau întreruptă de organul care are indatorirea să asigure executarea acestei măsuri, în caz de boala sau pentru orice alt motiv care justifica aminarea sau intreruperea.

(1) Persoana cu privire la care s-a luat una dintre masurile prevăzute în art. 115 și 116 din Codul penal poate cere instanței corespunzătoare în grad instanței de executare în a carei circumscriptie locuieste, revocarea masurii, când temeiurile care au impus luarea acesteia au incetat.

(2) Revocarea poate fi ceruta și de procuror.

(3) Solutionarea cererii se face cu citarea persoanei față de care este luata măsura, după ascultarea concluziilor aparatorului acesteia și ale procurorului.

(1) Când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa inchisorii s-a luat măsura de siguranță a expulzarii, se face mențiune în mandatul de executare a pedepsei inchisorii ca la data liberarii, condamnatul să fie predat organului de politie, care va proceda la efectuarea expulzarii.

(2) Dacă măsura expulzarii nu insoteste pedeapsa inchisorii, comunicarea în vederea expulzarii se face organului de politie, imediat ce hotărârea a ramas definitivă.

(3) În vederea punerii în executare a masurii expulzarii, organul de politie poate patrunde în domiciliul sau reședința unei persoane fără invoirea acesteia, precum și în sediul unei persoane juridice fără invoirea reprezentantului legal al acesteia.

(4) Dacă persoana față de care s-a luat măsura expulzarii nu este gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal și ia măsuri pentru darea în urmărire, precum și pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instanței de executare.

a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozițiilor legii;

b) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenta, după caz, a procurorului sau judecatorului, intocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei.

(1) Când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa inchisorii s-a luat măsura de siguranță prevăzută în art. 118¹ din Codul penal, a interdicției de a reveni în locuinta familiei pe o perioadă determinata, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică organului de politie în a cărui circumscriptie se afla locuinta familiei.

(2) Dacă pedeapsa inchisorii se executa într-un loc de detentie, se face mențiune în mandatul de executare a pedepsei inchisorii sa i se puna în vedere condamnatului, la data liberarii să se prezinte la organul de politie, care procedeaza potrivit alin. 3. Totodata, se trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii comandantului locului de detinere.

(3) Organul de politie are indatorirea să asigure executarea masurii luate prin supravegherea respectarii interdicției de a nu reveni în locuinta familiei și sa sesizeze organul de urmărire penala în caz de sustragere de la executarea masurii.

(1) Amenda judiciara se pune în executare de către organul judiciar care a aplicat-o.

(2) Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii, executa amenda penala.

(3) Executarea amenzilor judiciare se face de organul aratat în alineatul precedent.

(1) Dispoziția din hotărârea penala privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare potrivit art. 442 alin. 2.

(2) Când obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanța, punerea în executare se face de procuror, aplicindu-se în mod corespunzător dispozitiile art. 442 alin. 2.

(3) Executarea cheltuielilor judiciare se face de către organele care, potrivit legii, executa amenda penala.

(1) Când prin hotărârea penala s-a dispus restituirea unor lucruri care se afla în pastrarea sau la dispoziția instanței de executare, restituirea se face de către judecatorul insarcinat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanelor în drept. În acest scop, sunt încunoștințate persoanele cărora urmeaza sa li se restituie lucrurile.

(2) Dacă în termen de 6 luni de la primirea incunostiintarii, persoanele chemate nu se prezinta a le primi, lucrurile trec în patrimoniul statului. Instanța constata aceasta prin încheiere și dispune predarea lucrurilor organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozițiilor legii.

(3) Dacă restituirea lucrurilor nu s-a putut efectua, deoarece nu se cunosc persoanele cărora ar trebui să le fie restituite și nimeni nu le-a reclamat în termen de 6 luni de la raminerea definitivă a hotărârii, sunt aplicabile în mod corespunzător dispozitiile alineatului precedent.

(4) Când restituirea lucrurilor a fost dispusa de către procuror sau de către organul de cercetare penala, acesta procedeaza potrivit prevederilor din alineatele precedente.

(1) Dispoziția hotărârii penale care declara un inscris ca fiind fals în totul sau în parte se executa sau se pune în executare de către judecatorul delegat.

(2) Când inscrisul declarat fals a fost anulat în totalitatea lui, se face mențiune despre aceasta pe fiecare pagina, iar în caz de anulare parțială, numai pe paginile care conțin falsul.

(3) Inscrisul declarat fals ramine la dosarul cauzei.

(4) În cauza în care este necesar ca despre inscrisul declarat fals să se faca mențiune în scriptele unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din Codul penal, i se trimite acesteia o copie de pe hotărâre.

(5) Instanța poate dispune, când constata existenta unui interes legitim, eliberarea unei copii, cu mențiunile aratate în alin. 2, de pe inscrisul sub semnatura privată falsificat. În aceleasi condiții, instanța poate dispune restituirea inscrisului oficial parțial falsificat.

(1) Asupra revocarii sau anularii suspendarii condiționate a executarii pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal sau a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 86⁴ ori în art. 86⁵ din Codul penal se pronunță, din oficiu sau la sesizarea procurorului, instanța care judeca ori a judecat în prima instanța infractiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.

(2) Dacă până la expirarea termenului de incercare nu au fost respectate oblibațiile civile prevăzute în art. 84 sau cele prevăzute în art. 86⁴ alin. 1 din Codul penal, partea interesata sau procurorul sesizeaza instanța care a pronuntat în prima instanța suspendarea, în vederea revocarii suspendarii executarii pedepsei.

(1) Inlocuirea pedepsei detentiunii pe viața cu pedeapsa inchisorii se dispune, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanța de executare, iar dacă cel condamnat se afla în stare de detinere, de către instanța corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere.

(2) Hotărârea de inlocuire, rămasă definitivă, se pune în executare potrivit dispozițiilor art. 420-423.

(1) Pedeapsa pronunțată poate fi modificata, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executarii pedepsei se constata, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenta vreuneia dintre urmatoarele situații:

a) concursul de infractiuni;

b) recidiva;

c) acte care intră în conținutul aceleiasi infractiuni.

(2) Instanța competența sa dispună asupra modificarii pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se afla în stare de detinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau, după caz, unitatea unde se executa pedeapsa.

(3) Sesizarea instanței se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.

(1) Inlocuirea pedepsei amenzii în cazul prevăzut în art. 63¹ din Codul penal se dispune de instanța de executare.

(2) Sesizarea instanței se face din oficiu sau de către organul care, potrivit legii, executa amenda.

(1) Liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea facuta potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecatoria în a carei circumscriptie se afla locul de detinere, iar în cazul prevăzut în art. 62 alin 3 din Codul penal, de către tribunalul militar în a cărui circumscriptie se afla inchisoarea militara.

(2) Când instanța constata că nu sunt indeplinite condițiile pentru acordarea liberarii condiționate, prin hotărârea de respingere fixeaza termenul după expirarea caruia propunerea sau cererea va putea fi reinnoita. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la ramanerea definitivă a hotărârii.

(3) Instantele prevăzute în alin. 1 se pronunță și asupra revocarii liberarii condiționate, în cazul când instanța care a judecat pe condamnat pentru o alta infractiune nu s-a pronuntat în aceasta privinta.

(4) Hotărârea instanței este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare.

(5) Instanța în fața careia hotărârea a ramas definitivă este obligata sa comunice locului de detinere copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberarii condiționate.

(1) Încetarea executarii pedepsei la locul de muncă se dispune de judecatoria în a carei circumscriptie se afla unitatea unde condamnatul executa pedeapsa.

(2) Dispozitiile art. 450 alin. 2, 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.

(3) Instanța în fața careia hotărârea a ramas definitivă este obligata sa comunice unității unde se executa pedeapsa, precum și organului de politie din localitatea în care își are sediul unitatea, copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus încetarea executarii pedepsei.

(1) Inlocuirea executarii pedepsei inchisorii cu executarea în inchisoare militara, în cazul condamnatilor care au devenit militari în termen în cursul judecatii la o instanța civila, precum și pentru cei care au devenit militari în termen după raminerea definitivă a hotărârii de condamnare, se dispune de către tribunalul militar în a cărui circumscriptie se găsește unitatea militara din care face parte cel condamnat, la sesizarea comandantului.

(2) Inlocuirea executarii pedepsei inchisorii intr-o inchisoare militara, cu executarea într-un loc de detinere, în cazul condamnatilor care au fost trecuti în rezerva înainte de începerea executarii pedepsei, se dispune de către instanța prevăzută la alineatul precedent, din oficiu sau la sesizarea comandantului unității militare din care facea parte cel condamnat.

(1) Reducerea pedepsei ce se executa în inchisoare militara în cazul și în condițiile prevăzute în art. 62 alin. 2 din Codul penal se face la sesizarea comandantului acelei inchisori.

(2) Instanța competența sa reduca pedeapsa este tribunalul militar în a cărui circumscriptie se afla inchisoarea militara.

(1) Executarea pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viața poate fi aminata în urmatoarele cazuri:

a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare. Cererea de amânare a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art. 139¹, care se aplică în mod corespunzător;

b) când o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amina până la încetarea cauzei care a determinat aminarea;

c) când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinte grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreaza. În acest caz, executarea poate fi aminata cel mult 3 luni și numai o singură dată.

(2) Cererea de aminare a executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viața poate fi facuta de procuror, de condamnat, de persoanele aratate în art. 362 alineatul ultim, iar în cazul de la lit. c) din prezentul articol, și de către conducerea unității la care lucreaza condamnatul.

(3) Dispozitiile prezentului articol se aplică și în cazul celui condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă. În situația prevăzută la lit. b), executarea pedepsei poate fi aminata pe perioada stabilita de normele legale cu privire la concediul ce se acordă salariatelor înainte și după nastere.

(1) Pe durata amanarii executarii pedepsei, condamnatul va respecta urmatoarele obligații:

a) sa nu depășească limita teritoriala fixata decat în condițiile stabilite de instanța;

b) să se prezinte la instanța ori de cate ori este chemat sau la organul de politie desemnat cu supravegherea de instanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

c) sa nu își schimbe locuinta fără incuviintarea instanței care a dispus amanarea;

d) sa nu detina, sa nu foloseasca și sa nu poarte nicio categorie de arme.

(2) Pe durata amanarii executarii pedepsei, instanța poate impune condamnatului să respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligații:

a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite de instanța;

c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de instanța, și sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;

d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;

e) sa nu se afle în locuinta persoanei vatamate;

f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savarsit fapta.

(1) Instanța competența să se pronunte asupra acordarii aminarii executarii pedepsei este instanța de executare.

(2) Instanța de executare tine evidenta amanarilor acordate și, la expirarea termenului, ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia măsuri pentru aducerea lui la indeplinire. Dacă nu s-a stabilit un termen, judecatorul delegat al instanței de executare este obligat sa verifice periodic dacă mai subzista cauza care a determinat amanarea executarii pedepsei, iar când constata ca aceasta a incetat, sa ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare sau, după caz, pentru aducerea lui la indeplinire.

(1) Executarea pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viața poate fi întreruptă în cazurile și condițiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor aratate în alineatul 2 al aceluiasi articol.

(2) Dispozitiile art. 453¹ și art. 454 alin. 1¹ și 1² se aplică în mod corespunzător.

(1) Instanța care a acordat intreruperea comunică de îndată această măsură locului de detinere sau, după caz, unității unde condamnatul executa pedeapsa și organului de politie, iar dacă intreruperea a fost acordată de instanța în a carei raza teritoriala se afla locul de detinere sau unitatea, aceasta comunică măsura luata și instanței de executare.

(2) Instanța de executare, administratia locului de detinere și unitatea unde condamnatul executa pedeapsa țin evidenta intreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de intrerupere cel condamnat la pedeapsa inchisorii nu se prezinta la locul de detinere, administratia trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de politie, în vederea executarii. Pe copia mandatului de executare se menționează și cit a mai ramas de executat din durata pedepsei. Dacă, la expirarea termenului de intrerupere, cel condamnat la pedeapsa inchisorii cu executare la locul de muncă nu se prezinta la unitate, aceasta instiinteaza de îndată instanța de executare.

(3) Administratia locului de detinere sau unitatea comunică instanței de executare data la care a reinceput executarea pedepsei.

(4) Timpul cit executarea a fost întreruptă nu se socoteste în executarea pedepsei.

(1) Când după raminerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede că infractiune fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai usoara decit cea care se executa ori urmeaza a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la indeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 din Codul penal.

(2) Aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanța de executare, iar dacă cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de către instanța corespunzătoare în grad în a carei circumscriptie se afla locul de detinere sau unitatea unde condamnatul executa pedeapsa la locul de muncă.

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată, când socoteste necesară efectuarea unui act procedural în strainatate, se adreseaza prin comisie rogatorie organului de urmărire penala sau instanței judecătorești din strainatate, care are posibilitatea să efectueze acel act.

(2) Dispozitiile art. 134 sunt aplicabile.

(1) Organul de urmărire penala sau instanța de judecată poate efectua comisii rogatorii cerute de organe de urmărire penala ori de instante judecătorești din strainatate.

(2) Cererea pentru efectuarea comisiei rogatorii se trimite de către Ministerul Afacerilor Externe, după caz, procurorului general ori ministrului justiției, care sesizeaza organul de urmărire penala sau instanța de judecată competența.

(3) Cauzele aflate în curs de judecată la data intrarii în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instantele competente, potrivit dispozițiilor aplicabile anterior acestei date. În caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiintarea sau, după caz, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanța competența, potrivit prezentei legi.

(4) Cauzele aflate în curs de urmărire penala la data intrarii în vigoare a prezentei legi vor fi urmarite de organele de urmărire penala competente potrivit acestei legi. Actele și lucrarile efectuate potrivit legii anterioare, până la data intrarii în vigoare a prezentei legi, rămân valabile."