(1¹) Pe durata masurii obligarii de a nu părăsi localitatea, invinuitul sau inculpatul este obligat să respecte urmatoarele obligații: (1²) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune invinuitului sau inculpatului ca pe durata masurii obligarii de a nu părăsi localitatea să respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligații: (2¹) Copia ordonantei procurorului sau, după caz, a incheierii judecatorului ori a instanței de judecată se comunică, în aceeasi zi, invinuitului sau inculpatului, secției de politie în a carei raza teritoriala locuieste acesta, jandarmeriei, politiei comunitare, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontieră, precum și altor institutii, în vederea asigurarii respectarii obligațiilor care îi revin. Organele în drept refuza eliberarea pasaportului sau, după caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata masurii. (2²) În cuprinsul ordonantei sau incheierii sunt menționate expres oblibațiile pe care invinuitul sau inculpatul trebuie să le respecte și se atrage atenția acestuia ca, în caz de încălcare cu rea-credinta a masurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestarii preventive. (2³) Dacă pe durata obligarii de a nu părăsi localitatea au intervenit motive care justifica fie impunerea unor noi obligații, fie inlocuirea sau încetarea celor existente, procurorul sau instanța dispune aceasta prin ordonanța sau încheiere motivata. Dispozitiile alin. 2¹ și alin. 2² se aplică în mod corespunzător.
(1) Măsura obligarii de a nu părăsi localitatea consta în indatorirea impusa invinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecator, în cursul urmaririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecatii, de a nu părăsi localitatea în care locuieste, fără incuviintarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luata numai dacă sunt intrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1.
a) să se prezinte la organul de urmărire penala sau, după caz, la instanța de judecată ori de cate ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;
c) sa nu își schimbe locuinta fără incuviintarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) sa nu detina, sa nu foloseasca și sa nu poarte nicio categorie de arme.
a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau în orice alte locuri stabilite;
c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana împreună cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, și sa nu comunice cu acestea direct sau indirect;
d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite;
e) sa nu se afle în locuinta persoanei vatamate;
f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea în exercitarea careia a savarsit fapta.
(2) În cursul urmaririi penale, durata masurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungita în condițiile legii. Măsura obligarii de a nu părăsi localitatea poate fi prelungita în cursul urmaririi penale, în caz de necesitate și numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectueaza sau supraveghează urmarirea penala, fiecare prelungire neputand să depășească 30 de zile. Dispozitiile art. 140² se aplică în mod corespunzător. Durata maxima a masurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmaririi penale este de un an. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detentiunea pe viața sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima a obligarii de a nu părăsi localitatea este de 2 ani.
(3) În caz de încălcare cu rea-credinta a masurii aplicate sau a obligațiilor, măsura obligarii de a nu părăsi localitatea va fi inlocuita cu măsura arestarii preventive, în condițiile prevăzute de lege. Organul de politie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifica periodic respectarea masurii și a obligațiilor de către invinuit sau inculpat, iar în cazul în care constata încălcări ale acestora, sesizeaza de îndată procurorul, în cursul urmaririi penale, sau instanța, în cursul judecatii.