LexistoriaDreptul la drept.

Desfășurarea judecarii cauzelor

Azi

Codul de procedură penală (1968) · 32 articole

Abrogat la 1 februarie 2014 · înlocuit de Codul de procedură penală. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 313

(1) În vederea repartizarii pe complete și a stabilirii primului termen de judecată, dosarele nou formate vor fi transmise, după înregistrare în registratura instanței, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.

(2) Dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de președintele sau de unul dintre judecatorii completului de judecată, care va lua masurile necesare în scopul pregatirii judecatii, astfel încât să se asigure solutionarea cu celeritate a cauzei.

(3) Citatia trebuie să fie inmanata inculpatului cu cel puțin 5 zile inaintea termenului fixat. În cazul în care inculpatul nu locuieste în tara, se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 237 alin. 2.

(4) În cauzele în care inculpatul este trimis în judecata în stare de arest, judecatorul prevăzut în alin. 2, la primirea dosarului fixeaza un termen care, potrivit art. 300¹, nu poate fi mai mare de 48 de ore, inauntrul caruia se comunică citatia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanței.

Articolul 314

(1) Judecata nu poate avea loc decit în prezenta inculpatului, când acesta se afla în stare de detinere.

(2) Aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie.

Articolul 315

(1) Procurorul este obligat sa participe la sedintele de judecată ale judecatoriilor, în cauzele în care instanța de judecată a fost sesizata prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii de 3 ani sau mai mare ori în cauzele în care unul dintre inculpați se afla în stare de detentie sau în vreuna dintre situațiile prevăzute în art. 171 alin. 2, precum și în cazul în care se dispune inlocuirea pedepsei amenzii cu cea a inchisorii. La sedintele de judecată privind alte infractiuni, procurorul participa când considera necesar.

(2) La sedintele de judecată ale celorlalte instante, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile.

Articolul 316

(1) În desfășurarea cercetării judecătorești și a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevarului și a respectarii dispozițiilor legale. Procurorul este liber să prezinte concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, tinind seama de probele administrate.

(2) Cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

(3) Când cercetarea judecătorească nu confirma invinuirea sau când a intervenit vreuna din cauzele de incetare a procesului penal prevăzute în art. 10, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal.

Articolul 317

Judecata se margineste la fapta și la persoana aratata în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea. Verificări privitoare la inculpat

Articolul 318

(1) La termenul de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele verifica identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se afla în stare de detinere, președintele se incredinteaza dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 3 copia actului de sesizare a instanței. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amana, iar președintele îi inmaneaza o copie de pe actul de sesizare a instanței, facandu-se mențiune despre aceasta în incheierea de sedinta.

(2) De asemenea, judecata se amina la cererea inculpatului, când comunicarea s-a facut cu mai puțin de 3 zile inaintea termenului de judecată.

Articolul 319

(1) După apelul martorilor, expertilor și interpreților, președintele cere martorilor prezenți sa părăsească sala de sedinta și le pune în vedere sa nu se indeparteze fără incuviintarea sa.

(2) Expertii rămân în sala de sedinta, afară de cazul în care instanța dispune altfel.

(3) Martorii, expertii și interpreții prezenți pot fi ascultati, chiar dacă nu au fost citati sau nu au primit citatie, însă numai după ce s-a stabilit identitatea lor, ținându-se seama de dispozitiile art. 86¹ și urmatoarele.

Articolul 320

(1) Președintele explica persoanei vatamate ca se poate constitui parte civila sau ca poate participa ca parte vatamata în proces.

(2) Președintele intreaba pe procuror și pe părți dacă au de formulat excepții, cereri sau propun efectuarea de probe noi.

(3) În cazul când se propun noi probe, trebuie să se arate faptele și imprejurarile ce urmeaza a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar ce priveste martorii și expertii, identitatea și adresa acestora.

(4) Procurorul și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești.

Articolul 320¹

Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept. În concluzie, în intervalul 2 decembrie 2011 - 16 ianuarie 2012, dispozitiile invocate mai sus au fost suspendate de drept. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți. Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia. În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozițiile art. 334 și 340-344 se aplică în mod corespunzător. Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață. Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept. În concluzie, în intervalul 2 decembrie 2011 - 16 ianuarie 2012, dispozitiile invocate mai sus au fost suspendate de drept.

Articolul 321

(1) Instanța începe efectuarea cercetării judecătorești, când cauza se afla în stare de judecată.

(2) Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută în dispozitiile cuprinse în prezenta secțiune.

(3) Instanța poate dispune unele schimbari ale ordinii, când aceasta este necesar pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusa decit după ascultarea acestuia.

Articolul 322

Președintele dispune ca grefierul sa dea citire sau sa faca o prezentare succinta a actului de sesizare a instanței, după care explica inculpatului în ce consta invinuirea ce i se aduce. Totodata, instiinteaza pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i atenția ca ceea ce declara poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune intrebari coinculpatilor, celorlalte părți, martorilor, expertilor și de a da explicatii în tot cursul cercetării judecătorești, când socoteste ca este necesar.

Articolul 323

(1) Instanța procedeaza apoi la ascultarea inculpatului.

(2) Inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune intrebari de către presedinte și în mod nemijlocit de ceilalti membri ai completului, de către procuror, de partea vatamata, de partea civila, de partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpați și de aparatorul inculpatului a cărui ascultare se face.

(3) Instanța poate respinge intrebarile care nu sunt concludente și utile cauzei.

(4) Inculpatul poate fi reascultat ori de cite ori este necesar.

Articolul 324

(1) Dacă sunt mai mulți inculpați, ascultarea fiecarui dintre ei se face în prezenta celorlalți inculpați.

(2) Când interesul aflarii adevarului cere, instanța poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpați, fără ca ceilalti să fie de fața.

(3) Declaratiile luate separat sunt citite în mod obligatoriu celorlalți inculpați, după ascultarea lor.

(4) Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenta celorlalți inculpați sau a unor dintre ei.

Articolul 325

(1) Când inculpatul nu-și mai aminteste anumite fapte sau împrejurări sau când exista contraziceri între declaratiile facute de inculpat în instanța și cele date anterior, președintele cere acestuia explicatii, putind da citire, în intregime sau în parte, declaratiilor anterioare.

(2) Când inculpatul refuza sa dea declaratii, instanța dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a dat anterior.

Articolul 326

După ascultarea inculpatului se procedeaza la ascultarea celorlalte părți. Dispozitiile art. 322-324 și 325 alin. 1 se aplică în mod corespunzător și la ascultarea acestora.

Articolul 327

(1) Instanța trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 și 325, care se aplică în mod corespunzător. După ce martorului i s-au pus intrebari de instanța și de procuror, el este intrebat de partea care l-a propus și apoi de celelalte părți.

(2) Martorul care poseda un inscris în legătură cu depozitia facuta poate să-l citeasca în instanța. Procurorul și părțile au dreptul sa examineze inscrisul, iar instanța poate dispune retinerea inscrisului la dosar, în original sau în copie.

(3) Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanța dispune citirea depozitiei date de acesta în cursul urmaririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei.

(4) Instanța dispune citirea declaratiilor anterioare și atunci când martorul face declaratii care sunt în contrazicere cu cele date anterior.

(5) Dacă unul sau mai mulți martori lipsesc, instanța poate dispune motivat fie continuarea judecatii, fie aminarea cauzei. Martorul a cărui lipsa nu este justificata poate fi adus silit.

(6) Dispozitiile prevăzute în alineatele precedente se aplică în mod corespunzător și în caz de ascultare a expertului sau interpretului.

(7) Dispozitiile art. 86¹-86⁴ se aplică în mod corespunzător, atunci când este cazul.

Articolul 327¹

Declaratiile inculpatilor, ale martorilor ori ale altor persoane audiate în cauza, inclusiv intrebarile adresate acestora de oricare dintre părți sau de instanța de judecată, se consemneaza intocmai în condițiile prevăzute de art. 304.

Articolul 328

(1) Martorii ascultati rămân în sala, la dispoziția instanței, până la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectueaza în sedinta respectiva. Dacă instanța găsește necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de sedinta, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.

(2) Instanța, luând concluziile procurorului și ale părților, poate incuviinta plecarea martorilor după ascultarea lor.

Articolul 329

(1) Procurorul și părțile pot renunta la martorii pe care i-au propus.

(2) După punerea în discutie a renuntarii, instanța poate dispune ca martorii sa nu fie ascultati, dacă audierea nu mai este necesară.

(3) Dacă în cursul cercetării judecătorești administrarea unei probe anterior admisa apare inutila, instanța, după ce asculta procurorul și părțile, poate dispune ca acea proba sa nu fie administrata.

Articolul 330

Când în cauza supusă judecatii exista mijloace materiale de proba, instanța, din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este necesar, aducerea și prezentarea acestora. Amanarea pentru probe noi

Articolul 331

Dacă din cercetarea judecătorească rezultă ca pentru lamurirea faptelor sau imprejurarilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amanarea ei.

Articolul 332

(1) Când se constata, înainte de terminarea cercetării judecătorești, ca în cauza supusă judecatii s-a efectuat cercetare penala de un alt organ decat cel competent, instanța se desesizeaza și restituie cauza procurorului, care procedeaza potrivit art. 268 alin. 1. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimba incadrarea juridica a faptei intr-o alta infractiune pentru care cercetarea penala ar fi revenit altui organ de cercetare.

(2) Instanța se desesizeaza și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale în cazul nerespectarii dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezenta invinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către aparator.

(3) În cazurile în care dispune restituirea, instanța se pronunță și asupra masurilor preventive, asupra masurilor de siguranță prevăzute în art. 113 și 114 din Codul penal, precum și asupra masurilor asiguratorii.

(4) Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale carei interese au fost vatamate prin hotărâre, în 3 zile de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa.

(5) Dosarul este trimis procurorului imediat după ramanerea definitivă a hotărârii la prima instanța sau în cel mult 3 zile de la pronuntarea hotărârii de către instanța de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul procedeaza potrivit dispozițiilor art. 156 și 159.

Articolul 333

Abrogat cel târziu la 7 septembrie 2006

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

În tot cursul judecatii instanța se poate desesiza și restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă ca urmarirea penala nu este completa și ca în fața instanței nu s-ar putea face completarea acesteia decit cu mare întârziere. Instanța este obligat sa arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicind totodata faptele și imprejurarile ce urmeaza a fi constatate și prin ce anume mijloace de proba. Dispozitiile art. 332 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 334

Dacă în cursul judecatii se considera ca incadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanța este obligata sa puna în discutie noua încadrare și sa atraga atenția inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual aminarea judecatii, pentru a-și pregati apararea.

Articolul 335

(1) Dacă în cursul judecatii se descopera în sarcina inculpatului date cu privire și la alte acte materiale care intră în conținutul infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, instanța dispune, prin încheiere, extinderea actiunii penale cu privire și la aceste acte și procedeaza la judecarea infractiunii în intregul ei.

(2) Dacă cu privire la unele din actele care intră în conținutul aceleiasi infractiuni s-a pronuntat anterior o hotărâre definitivă, instanța reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronuntand o noua hotărâre în raport cu toate actele care intră în conținutul infractiunii, și desfiinteaza hotărârea anterioara.

(3) Instanța este obligata sa puna în discutie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, facand aplicatie în ce priveste incadrarea juridica și a dispozițiilor art. 334.

Articolul 336

(1) Când în cursul judecatii se descopera în sarcina inculpatului date cu privire la savarsirea unei alte fapte prevăzute de legea penala, având legătură cu infractiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal și în ce priveste aceasta fapta, iar instanța, după caz:

a) dacă procurorul declara ca pune în miscare actiunea penala, instanța, atunci când găsește cererea intemeiata, procedeaza la extinderea procesului penal și la judecarea cauzei și cu privire la fapta descoperita;

b) dacă procurorul declara că nu pune în miscare actiunea penala, instanța sesizeaza, prin încheiere, organul de urmărire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.

(2) Dacă procurorul nu participa la judecata și sunt intrunite condițiile prevăzute în alin. 1, instanța extinde din oficiu procesul penal și procedeaza la judecarea cauzei în intregul ei sau, după caz, sesizeaza, prin încheiere, organul de urmărire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.

(3) Dispozitiile art. 335 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 337

(1) În cursul judecatii, când se descopera date cu privire la participarea și a unei alte persoane la savirsirea faptei prevăzute de legea penala pusa în sarcina inculpatului sau date cu privire la savirsirea unei fapte prevăzute de legea penala de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

(2) Dispozitiile art. 336 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 338

Abrogat. A se vedea și DECIZIA nr. 9 din 24 ianuarie 2000 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 19 mai 2000.

Articolul 339

(1) Înainte de a declara terminata cercetarea judecătorească, președintele intreaba pe procuror și pe părți dacă mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

(2) Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat completările cerute, președintele declara terminata cercetarea judecătorească.

Articolul 340

(1) După terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, dindu-se cuvintul în urmatoarea ordine: procurorului, părții vatamate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului.

(2) Președintele poate da cuvintul și în replica, respectindu-se aceeasi ordine.

(3) Președintele are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvintul, dacă în sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca.

(4) Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi intrerupte. Intreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.

Articolul 341

(1) Președintele înainte de a incheia dezbaterile da ultimul cuvint inculpatului personal.

(2) În timpul în care inculpatul are ultimul cuvint, nu i se pot pune intrebari. Dacă inculpatul releva fapte sau împrejurări noi, esentiale pentru solutionarea cauzei, instanța dispune reluarea cercetării judecătorești.

Articolul 342

(1) Instanța, când socoteste necesar, poate cere părților, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.

(2) Procurorul și părțile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanța.