(1) Atunci când beneficiarul efectiv este rezident într-un stat membru, altul decât România, unde este agentul plătitor, informațiile minime pe care agentul plătitor trebuie să le comunice autorității competente din România sunt următoarele:
a) identitatea și rezidența beneficiarului efectiv, stabilite conform art. 124²;
b) numele și adresa agentului plătitor;
c) numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea creanței generatoare de dobândă;
d) informații referitoare la plata dobânzii, în conformitate cu alin. (2).
(2) Conținutul minim de informații referitoare la plata dobânzii, pe care agentul plătitor trebuie să le comunice, va face distincția dintre următoarele categorii de dobândă și va indica:
a) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 124⁵ alin. (1) lit. a): suma dobânzii plătite sau creditate;
b) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 124⁵ alin. (1) lit. b) și d): fie suma dobânzii sau a venitului prevăzut la respectivul alineat, fie suma totală a venitului din cesiune, răscumpărare sau rambursare;
c) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 124⁵ alin. (1) lit. c): fie suma venitului prevăzut la respectivul alineat, fie suma totală a distribuției;
d) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 124⁵ alin. (4): suma dobânzii care revine fiecărui membru din entitatea prevăzută la art. 124³ alin. (2), care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 124¹ alin. (1);
e) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 124⁵ alin. (5): suma dobânzii anualizate.
(3) România va limita informațiile care privesc plățile de dobânzi ce urmează a fi raportate de către agentul plătitor la informația referitoare la suma totală a dobânzii sau a venitului și la suma totală a veniturilor obținute din cesiune, răscumpărare sau rambursare.