(1) În cazul oricărei abateri de la cerințele prevăzute la art. 186-188, acciza se datorează de către persoana care a expediat produsul accizabil.

(2) Orice persoană care expediază un produs accizabil aflat în regim suspensiv este exonerată de obligația de plată a accizelor pentru acel produs, dacă primește de la destinatarul produsului, respectiv antrepozitul fiscal, operatorul înregistrat sau operatorul neînregistrat, primitor, exemplarul 3 al documentului administrativ de însoțire, certificat în mod corespunzător.

Alin. (4) și (5) ale art. III din același act normativ prevăd că prin excepție de la prevederile alin. (3), până la 31 decembrie 2010 sunt admise deplasările de produse accizabile în regim suspensiv de accize către alte state membre care nu au adoptat sistemul informatizat potrivit art. 21-27 din Directiva 2008/118/CE, efectuate conform procedurii prevăzute la art. 186-191¹ din cap. I al titlului VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare. Prin excepție de la prevederile alin. (3), deplasările de produse accizabile care au fost inițiate înainte de 1 aprilie 2010 sunt efectuate și încheiate în conformitate cu procedura prevăzută la art. 186-191¹ din cap. I al titlului VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare. modificările și completările ulterioare.