(1) În cazul deplasării unui produs accizabil între un antrepozit fiscal din România și un birou vamal de ieșire din teritoriul comunitar sau între un birou vamal de intrare în teritoriul comunitar și un antrepozit fiscal din România, acciza se suspendă dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de norme. Aceste condiții sunt în conformitate cu principiile prevăzute la art. 186-190.
(2) În cazul deplasării unui produs accizabil între un antrepozit fiscal din România și un birou vamal de ieșire din teritoriul comunitar, regimul suspensiv este descărcat prin dovada emisă de biroul vamal de ieșire din teritoriul comunitar, care confirmă că produsele au părăsit efectiv acest teritoriu. Acel birou vamal trebuie să trimită înapoi expeditorului exemplarul certificat al documentului administrativ de însoțire care îi este destinat, în termen de 15 zile de la data realizării efective a exportului.
Alin. (4) și (5) ale art. III din același act normativ prevăd că prin excepție de la prevederile alin. (3), până la 31 decembrie 2010 sunt admise deplasările de produse accizabile în regim suspensiv de accize către alte state membre care nu au adoptat sistemul informatizat potrivit art. 21-27 din Directiva 2008/118/CE, efectuate conform procedurii prevăzute la art. 186-191¹ din cap. I al titlului VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare. Prin excepție de la prevederile alin. (3), deplasările de produse accizabile care au fost inițiate înainte de 1 aprilie 2010 sunt efectuate și încheiate în conformitate cu procedura prevăzută la art. 186-191¹ din cap. I al titlului VII "Accize și alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003 , cu modificările și completările ulterioare.