(1) Nivelul accizelor pentru produsele de la art. 207 este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul titlu, și se aplică începând cu 1 ianuarie 2015. Pentru anii următori, nivelul accizelor nearmonizate aplicabil începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul actualizat conform regulilor prevăzute la art. 176 alin. (1¹) și (1²).

(2) Pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) și f)-l), accizele se datorează o singură dată și se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură asupra cantităților produse, comercializate, importate sau achiziționate intracomunitar, după caz. Pentru amestecurile cu cafea solubilă importate sau achiziționate intracomunitar, accizele se datorează și se calculează numai pentru cantitatea de cafea solubilă conținută în amestecuri.

(3) Nivelul accizelor pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. d) și e) se aplică suplimentar celor prevăzute în anexa nr. 1 de la titlul VII «Accize și alte taxe speciale».