c¹) nerespectarea prevederilor de la art. 206⁶⁹ alin. (13²) și (13³), dacă fapta nu a fost săvârșită astfel încât să constituie infracțiune; n¹) utilizarea alcoolului scutit de la plata accizelor într-un alt scop decât cel pentru care a fost acordată scutirea; q¹) vânzarea de țigarete, de către orice persoană, către persoane fizice, la un preț mai mic decât prețul de vânzare cu amănuntul declarat;

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege sau depunerea cu date incomplete ori nereale a situațiilor de raportare reglementate în prezentul titlu;

b) neanunțarea autorității competente în termenul legal, potrivit prezentului titlu, despre modificările aduse datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizației;

c) schimbarea destinației produselor accizabile deplasate în regim suspensiv de accize cu nerespectarea condițiilor prevăzute de lege;

d) refuzul operatorilor economici de a prelua și de a distruge cantitățile confiscate de tutun prelucrat, în condițiile prevăzute în prezentul titlu;

e) nerestituirea în vederea distrugerii a marcajelor neutilizate în termenul prevăzut în prezentul titlu unității specializate pentru tipărirea acestora;

f) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 206²⁶ alin. (1) lit. f) și i).

(2) Următoarele fapte constituie contravenții:

a) deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu prezentul titlu;

b) deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 296¹ alin. (1) lit. l) din titlul IX¹;

c) practicarea, cu excepția situațiilor prevăzute de lege, de către producători, importatori, operatori economici care realizează achiziții intracomunitare sau de către persoane care comercializează, sub orice formă, de prețuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea, importul sau desfacerea produselor accizabile vândute, la care se adaugă acciza și taxa pe valoarea adăugată, dacă fapta nu a fost săvârșită astfel încât să constituie infracțiune;

d) neînscrierea distinctă în facturi și în avize de însoțire a valorii accizelor sau a impozitului la țițeiul din producția internă, în cazurile prevăzute în prezentul titlu;

e) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute în prezentul titlu;

f) neefectuarea, prin unități bancare, a decontărilor între operatorii economici plătitori de accize și operatorii economici cumpărători de produse accizabile, ca persoane juridice ce desfășoară operațiuni cu produse accizabile, cu excepțiile prevăzute în prezentul titlu;

g) amplasarea mijloacelor de măsurare a producției și a concentrației alcoolice pentru alcool etilic și distilate în alte locuri decât cele prevăzute expres în prezentul titlu;

h) nesesizarea autorității competente în cazul deteriorării sigiliilor aplicate de către aceasta;

i) transportul de produse accizabile în regim suspensiv de accize care nu este acoperit de documentul administrativ electronic sau, după caz, de un alt document utilizat pentru acest regim prevăzut în prezentul titlu ori cu nerespectarea procedurii în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediție;

j) primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize cu nerespectarea cerințelor prevăzute în prezentul titlu;

k) comercializarea în vrac și utilizarea ca materie primă pentru fabricarea băuturilor alcoolice a alcoolului etilic cu concentrația alcoolică sub 96,00% în volum;

l) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizați pentru producția de alcool etilic;

m) denaturarea alcoolului etilic și a altor produse alcoolice cu nerespectarea condițiilor și procedurilor prevăzute în prezentul titlu;

n) comercializarea în vrac, pe piața națională, a alcoolului sanitar;

o) circulația și comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat și a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în prezentul titlu;

p) nerespectarea procedurii privind sigilarea și desigilarea instalațiilor de fabricație a alcoolului și distilatelor, prevăzută în prezentul titlu;

r) vânzarea de către orice persoană a țigaretelor pentru care nu s-au stabilit și declarat prețuri de vânzare cu amănuntul;

s) desfășurarea activităților de distribuție și comercializare angro a băuturilor alcoolice și tutunului prelucrat cu nerespectarea obligațiilor și condițiilor prevăzute în prezentul titlu;

ș) desfășurarea activităților de comercializare în sistem angro și/sau en detail a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - cu nerespectarea obligațiilor prevăzute în acest sens în prezentul titlu;

t) comercializarea, prin pompele stațiilor de distribuție, a altor produse energetice decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor și motorinelor, petrolului lampant, precum și a biocombustibililor, care corespund standardelor naționale de calitate;

ț) valorificarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal pentru care autorizația a fost revocată sau anulată, fără notificarea autorității competente cu privire la virarea accizelor la bugetul de stat;

u) vânzarea cu amănuntul din antrepozitul fiscal a produselor accizabile, cu excepțiile prevăzute de lege;

v) achiziționarea produselor accizabile de la persoane care desfășoară activități de distribuție și comercializare angro a băuturilor alcoolice și tutunului prelucrat, respectiv comercializare în sistem angro a produselor energetice - benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat - și care nu respectă condițiile sau obligațiile prevăzute la art. 206⁶⁹ alin. (2) și (4) din prezentul titlu, după caz;

w) deținerea în scopuri comerciale, cu neîndeplinirea cerințelor prevăzute în prezentul titlu, a produselor accizabile care au fost deja eliberate pentru consum într-un alt stat membru.

x) producerea de vinuri liniștite, sub limita de 1.000 hl de vinuri liniștite pe an, fără înregistrarea la autoritatea vamală teritorială.

y) întocmirea studiilor prevăzute la art. 206⁷ alin. (6¹) lit. c) sau a referatelor prevăzute la art. 206²² alin. (3¹) cu date inexacte ori incorecte și care au influențe fiscale, dacă fapta nu a fost săvârșită astfel încât să constituie infracțiune.

(3) Contravențiile prevăzute la alin. (2) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum și cu:

a) confiscarea produselor, iar în situația când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. a), b), c), c¹), e), i), j), k), l), m), n), o), r), s), ș), t), ț), u) și w);

b) confiscarea cisternelor, recipientelor și mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la lit. i);

c) suspendarea activității de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1-3 luni, în cazul comercianților în sistem angro și/sau en dιtail, pentru situațiile prevăzute la lit. b), s), ș) și t);

d) oprirea activității de producție a produselor accizabile prin sigilarea instalației, în cazul producătorilor, pentru situațiile prevăzute la lit. h), n), o) și p).

(4) Autoritatea competentă poate suspenda, la propunerea organului de control, autorizația de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. g), h), m), n), o) și p).

(5) Autoritatea competentă poate revoca, la propunerea organului de control, autorizația de antrepozit fiscal, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat sau importator autorizat, după caz, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și f), precum și la alin. (2) lit. u).