Articolul 220²
Acciza minimă pentru țigarete, în vigoare la data de 31 decembrie 2006, stabilită potrivit prevederilor art. 177, se va aplica până la data de 15 ianuarie 2007.
Codul fiscal (2003) · 4 articole
Abrogat la 1 ianuarie 2016 · înlocuit de Codul fiscal. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
Acciza minimă pentru țigarete, în vigoare la data de 31 decembrie 2006, stabilită potrivit prevederilor art. 177, se va aplica până la data de 15 ianuarie 2007.
Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
Prin derogare de la dispozițiile art. 193, livrarea produselor energetice din antrepozitele fiscale se efectuează numai în momentul în care cumpărătorul prezintă documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se vor regulariza eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse energetice efectiv livrate de acesta, în decursul lunii precedente.
Prin derogare de la prevederile art. 214², pentru autoturismele și alte bunuri supuse accizelor, introduse în România pe baza unor contracte de leasing, inițiate înainte de data intrării în vigoare a prevederilor prezentului titlu, și a căror încheiere se va realiza după această dată, se vor datora bugetului de stat sumele calculate în funcție de nivelul accizelor în vigoare la momentul inițierii contractului de leasing.
Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare
Prezentul titlu transpune Directiva CEE nr. 92/12, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 76 din 23 martie 1992, cu modificările ulterioare; directivele CEE nr. 92/83 și 92/84, publicate în Jurnalul Oficial nr. L 316 din 31 octombrie 1992; directivele CEE nr. 92/79 și 92/80, publicate în Jurnalul Oficial nr. L 316 din 31 octombrie 1992, modificate prin Directiva CE nr. 2002/10, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 46 din 16 februarie 2002; Directiva CE nr. 95/59, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 291 din 6 decembrie 1995, modificată prin Directiva CE nr. 2002/10, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 46 din 16 februarie 2002; Directiva CE nr. 2003/96, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 283 din 31 octombrie 2003.