(4¹) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuințe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una și 5 camere inclusiv, stabilite pe bază de normă anuală de venit sau care optează pentru determinarea venitului în sistem real, precum și pentru cei care închiriază în scop turistic, în cursul anului, un număr mai mare de 5 camere de închiriat în locuințe proprietate personală, menționați la art. 63 alin. (3), se evidențiază lunar, iar plata se efectuează în două rate egale, până la data de 25 iulie inclusiv și 25 noiembrie inclusiv. (4²) Contribuabilii care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reținere la sursă a impozitului datorează contribuție individuală de asigurări sociale de sănătate în cursul anului, plătitorii de venituri având obligația calculării, reținerii și virării sumelor respective cu respectarea prevederilor art. 62 alin. (2¹)-(2⁵). (5¹) Plătitorii de venit calculează, rețin și virează contribuțiile sociale numai pentru persoanele fizice care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. f), altele decât cele care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere și sunt înregistrate fiscal potrivit legislației în materie. (5²) Prin excepție de la prevederile alin. (5¹), plătitorii de venit calculează, rețin și virează contribuțiile sociale pentru persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de agent.
(1) Contribuabilii prevăzuți la art. 296²¹ alin. (1) lit. a)-e), h) și i), cu excepția celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole, sunt obligați să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de contribuții sociale.
(2) În cazul contribuției de asigurări sociale de sănătate, plățile anticipate prevăzute la alin. (1) se stabilesc de organul fiscal competent, potrivit regulilor prevăzute la art. 82, prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/norma de venit sau a declarației privind venitul realizat, după caz. În cazul contribuției de asigurări sociale, obligațiile lunare de plată se stabilesc pe baza venitului declarat, prevăzut la art. 296²² alin. (1).
(3) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale pentru contribuabilii prevăzuți la art. 296²¹ alin. (1) lit. a)-e) se evidențiază lunar, iar plata acestei contribuții se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
(4) În decizia de impunere, baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru contribuabilii prevăzuți la art. 296²¹ alin. (1) lit. a)-e), h) și i), cu excepția celor care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole și a celor care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuințe proprietate personală, în scop turistic, menționați la art. 63 alin. (3), se evidențiază lunar, iar plata se efectuează trimestrial, în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
(5) Contribuabilii prevăzuți la art. 296²¹ alin. (1) lit. f) datorează contribuții sociale individuale în cursul anului, sub forma plăților anticipate, plătitorii de venituri având obligația calculării, reținerii și virării sumelor respective în conformitate cu prevederile art. 52 și 34, după caz.
(6) Contribuțiile reținute potrivit alin. (5) se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul, respectiv a lunii următoare trimestrului în care s-a plătit venitul, în funcție de perioada fiscală aleasă de plătitorul de venit.
(7) Pentru contribuabilii prevăzuți la art. 52 alin. (1) lit. a)-c), obligațiile reprezentând contribuția individuală de asigurări sociale se calculează prin aplicarea cotei de contribuție asupra veniturilor prevăzute la art. 296²², se rețin și se virează de către plătitorul de venit, acestea fiind obligații finale.
(8) Pentru contribuabilii care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. f), obligațiile reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei de contribuție asupra veniturilor prevăzute la art. 296²² alin. (4), se rețin și se virează de către plătitorul de venit.
(9) Pentru contribuabilii care realizează venituri de natura celor prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. i), încadrarea în plafonul maxim prevăzut la art. 296²² alin. (2¹) se face de către organul fiscal prin decizia de impunere prevăzută la alin. (2), iar încadrarea în plafonul maxim prevăzut la art. 296²² alin. (2²) se face de către plătitorul de venit la momentul plății venitului.
(10) Pentru contribuabilii care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reținere la sursă a impozitului, obligațiile reprezentând contribuțiile individuale de asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei de contribuție asupra bazei de calcul prevăzute la art. 296²² alin. (2²), se rețin și se virează de către plătitorul de venit până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite veniturile.