(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul de asigurări sociale de stat, prevăzuți la art. 201, datorează, după caz, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru următoarele categorii de venituri:
a) veniturile din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76;
b) indemnizația de șomaj primită de șomeri pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii.
(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60.