(1) Atunci când beneficiarul efectiv este rezident într-un stat membru, altul decât România, unde este agentul plătitor, informațiile minime pe care agentul plătitor trebuie să le comunice autorității competente din România sunt următoarele:
a) identitatea și rezidența beneficiarului efectiv, stabilite conform art. 239 ;
b) numele și adresa agentului plătitor;
c) numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea creanței generatoare de dobândă;
d) informații referitoare la plata dobânzii, în conformitate cu alin. (2) .
(2) Conținutul minim de informații referitoare la plata dobânzii, pe care agentul plătitor le comunică, se referă la următoarele categorii de dobândă:
a) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 242 alin. (1) lit. a) - suma dobânzii plătite sau creditate;
b) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 242 alin. (1) lit. b) și d) - fie suma dobânzii sau a venitului prevăzut la respectivul alineat, fie suma totală a venitului din cesiune, răscumpărare sau rambursare;
c) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 242 alin. (1) lit. c) - fie suma venitului prevăzut la respectivul alineat, fie suma totală a distribuției;
d) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 242 alin. (4) - suma dobânzii care revine fiecărui membru din entitatea prevăzută la art. 240 alin. (2) , care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 238 alin. (1) ;
e) în cazul unei plăți de dobândă, în înțelesul art. 242 alin. (5) - suma dobânzii anualizate.
(3) Informațiile care privesc plățile de dobânzi raportate de către agentul plătitor sunt limitate la informația referitoare la suma totală a dobânzii sau a venitului și la suma totală a veniturilor obținute din cesiune, răscumpărare sau rambursare.