LexistoriaDreptul la drept.

Veniturile pentru care se datorează contribuția și cotele de contribuții

Azi

Codul fiscal · 7 articole

A înlocuit Codul fiscal (2003) (până la 1 ianuarie 2016).

Articolul 137 — Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale

(1) Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii, prevăzuți la art. 136 , datorează, după caz, contribuția de asigurări sociale pentru următoarele categorii de venituri realizate din România și din afara României, cu respectarea legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, pentru care există obligația declarării în România:

a) venituri din salarii sau asimilate salariilor, definite conform art. 76;

b) venituri din activități independente, definite conform art. 67 , cu excepția celor din vânzarea energiei electrice de către prosumatorii, persoane fizice, altele decât cele organizate conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, la furnizorii de energie electrică cu care respectivii prosumatori au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, dacă centralele electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile pe care le dețin au puterea electrică instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum.

b¹) venituri din drepturi de proprietate intelectuală, definite la art. 70 , cu excepția veniturilor prevăzute la art. 72 alin. (3) ;

c) indemnizații de șomaj;

d) indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

(2) Pentru veniturile prevăzute la alin. (1) se datorează contribuții de asigurări sociale și în cazul în care acestea sunt realizate de persoanele fizice aflate în situațiile prevăzute la art. 60 .

Articolul 138 — Cotele de contribuții de asigurări sociale

Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:

a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;

b) 4% datorată în cazul condițiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;

c) 8% datorată în cazul condițiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora.

Articolul 138¹

Abrogat la 1 ianuarie 2025 · de OUG nr. 156/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul construcții și se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 5 , cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuție la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) care datorează contribuția la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt scutite de la plata acestei contribuții în limita cotei prevăzute la alin. (1) .

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică potrivit procedurii aprobate prin ordinul ministrului finanțelor prevăzut la art. 60 pct. 5 lit. d) .

Articolul 138²

Abrogat la 1 ianuarie 2025 · de OUG nr. 156/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfășoară activități în sectorul agricol și în industria alimentară și se încadrează în condițiile prevăzute la art. 60 pct. 7 , cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuție la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028.

(2) Prevederile art. 138¹ alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător și persoanelor fizice prevăzute la alin. (1) .

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică potrivit procedurii aprobate prin ordinul ministrului finanțelor prevăzut la art. 60 pct. 7 lit. d) .

Articolul 138³

Abrogat la 1 ianuarie 2024 · de OUG nr. 115/2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Prin excepție de la prevederile art. 138¹ alin. (1) și (2) și art. 138² alin. (1) și (2) , persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata contribuției datorată la fondul de pensii administrat privat.

(2) Opțiunea se depune în scris, la angajator, acesta reținând contribuția aferentă potrivit prevederilor legale.

Articolul 138⁴

Abrogat la 1 ianuarie 2025 · de OUG nr. 156/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 60 pct. 2 , cota contribuției de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) se reduce cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuție la fondul de pensii administrat privat prevăzute în Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prevederea se aplică până la data de 31 decembrie 2028, la locul unde se află funcția de bază, pentru veniturile brute lunare de până la 10.000 lei inclusiv, obținute din salarii și asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu, act de delegare sau detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depășește 10.000 lei nu beneficiază de facilități fiscale.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) care datorează contribuția la fondul de pensii administrat privat reglementat de Legea nr. 411/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt scutite de la plata acestei contribuții în limita cotei prevăzute la alin. (1) .

(3) Abrogat.

(4) Abrogat.

Articolul 138⁵

Abrogat la 1 ianuarie 2025 · de OUG nr. 156/2024

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Prin excepție de la prevederile art. 138¹ alin. (1) și (2) , art. 138² alin. (1) și (2) și art. 138⁴ alin. (1) și (2) , persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata contribuției datorate la fondul de pensii administrat privat.

(2) Opțiunea se depune în scris, la angajator, acesta reținând contribuția aferentă potrivit prevederilor legale, începând cu veniturile lunii următoare celei în care s-a înregistrat opțiunea.

(3) Persoanele fizice prevăzute la art. 60 pct. 2 , 5 și 7 pot renunța la opțiunea exprimată potrivit prevederilor alin. (2) , prin depunerea unei solicitări în scris la angajator. Aceasta se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare depunerii solicitării.

(4) Regulile privind aplicarea prevederilor alin. (2) și (3) se stabilesc de angajator prin regulamentul intern sau, după caz, prin alt document intern emis de acesta.

(5) Prevederile art. 60¹ se aplică în mod corespunzător în vederea determinării veniturilor din salarii și asimilate salariilor pentru care se aplică cota redusă prevăzută la art. 138¹ alin. (1) , art. 138² alin. (1) sau art. 138⁴ alin. (1) .