(1) Încălcarea cu vinovăție de către cel încadrat în munca - indiferent de funcția sau postul pe care-l ocupa- a obligațiilor sale, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, care se sancționează, după caz, potrivit legii, cu:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) retragerea uneia sau mai multor gradatii sau trepte de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau, în cazul celor încadrați cu salariul la nivelul de baza, diminuarea acestuia cu 5-10% pe aceeași perioadă;

d) reducerea salariului și reducerea indemnizației de conducere pe durata de 1-3 luni, cu 5-10%;

e) retrogradarea în funcție sau în categorie- în cadrul aceleiași profesii- pe durata de 1-3 luni;

f) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

(2) În cazul încălcării normelor privind ordinea și disciplina la locul de muncă, colectivul compartimentului din care face parte persoana vinovata poate să ia în dezbatere abaterea săvîrșită și sa ceara conducerii unității aplicarea de sancțiuni disciplinare, inclusiv desfacerea contractului de muncă.