Prevederile acestui alineat nu se aplică și celor care au un program normal de muncă mai mic de 8 ore.
(1) Pentru persoanele al căror program de lucru se desfășoară în timpul nopții, durata timpului de muncă este mai mica cu o ora decît durata muncii prestate în timpul zilei, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării.
(2) În unitățile în care procesul de muncă este neintrerupt sau unde condițiile specifice ale muncii o impun, programul din timpul nopții poate fi egal cu cel din timpul zilei. Munca prestată în timpul nopții, în cadrul unui asemenea program se plătește cu un spor de 15% din salariul tarifar de încadrare, pentru orele lucrate în timpul nopții, dacă aceste ore reprezintă cel puțin jumătate din programul normal de lucru. În mod excepțional Consiliul de Miniștri poate aproba la unele unități majorarea pînă la 25% din salariul tarifar a sporului pentru munca în timpul nopții.
(3) De sporul pentru munca de noapte beneficiază și persoanele al căror timp de lucru se stabilește în condițiile art. 113.