Codul muncii (1972) · 17 articole
Abrogat la 1 martie 2003 · înlocuit de Codul muncii. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
(1) Durata timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe saptamina și 8 ore pe zi.
(2) În cazul stabilirii pentru o anumită zi lucrătoare din saptamina a unei durate mai mici de 8 ore, timpul de muncă în celelalte zile poate fi mai mare, fără a depăși 9 ore pe zi.
(1) Pînă la înlăturarea cauzelor care determina condiții de muncă vătămătoare, grele sau periculoase, la unele locuri de muncă durata timpului de muncă pentru persoanele care lucrează în astfel de condiții se reduce sub 8 ore pe zi, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării.
(2) Locurile de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase și durata redusă a timpului de muncă stabilit pentru fiecare dintre ele se determina prin hotărîre a Consiliului de Miniștri. În acest scop, ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor județene și al municipiului București vor face propuneri corespunzătoare, cu avizul Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății și al Uniunii Generale a Sindicatelor.
Prevederile acestui alineat nu se aplică și celor care au un program normal de muncă mai mic de 8 ore.
(1) Pentru persoanele al căror program de lucru se desfășoară în timpul nopții, durata timpului de muncă este mai mica cu o ora decît durata muncii prestate în timpul zilei, fără ca aceasta sa ducă la o scădere a remunerării.
(2) În unitățile în care procesul de muncă este neintrerupt sau unde condițiile specifice ale muncii o impun, programul din timpul nopții poate fi egal cu cel din timpul zilei. Munca prestată în timpul nopții, în cadrul unui asemenea program se plătește cu un spor de 15% din salariul tarifar de încadrare, pentru orele lucrate în timpul nopții, dacă aceste ore reprezintă cel puțin jumătate din programul normal de lucru. În mod excepțional Consiliul de Miniștri poate aproba la unele unități majorarea pînă la 25% din salariul tarifar a sporului pentru munca în timpul nopții.
(3) De sporul pentru munca de noapte beneficiază și persoanele al căror timp de lucru se stabilește în condițiile art. 113.
Se considera munca în timpul nopții aceea care se prestează în intervalul cuprins între orele 22-6, cu posibilitatea abaterii, în cazuri justificate, cu o ora în minus sau în plus față de aceste limite.
În construcții, în industria forestieră, în agricultura precum și în alte activități cu condiții specifice, durata zilei de muncă poate fi mai mare în condițiile și limitele stabilite prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, de comun acord cu Uniunea Generală a Sindicatelor, urmînd ca în medie sa nu depășească, lunar, trimestrial, semestrial sau anual, după caz, durata normală a zilei de muncă.
(1) În cursul programului de lucru se poate acorda o pauza pentru masa de cel mult 1/2 de ora, care nu se include în durata timpului de muncă. În unitățile în care nu se poate întrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa să fie luată în timpul serviciului.
(2) Intervalul dintre doua zile de muncă este de cel puțin 12 ore consecutive, cuprinse între sfîrșitul programului de lucru dintr-o zi și începutul programului de lucru din ziua următoare. Acest interval poate fi mai mic -dar nu sub 8 ore- la schimbarea turelor.
(3) Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor, evidenta prezentei persoanelor încadrate în munca, se stabilesc prin regulamentul de ordine interioară.
(1) Prestarea muncii peste durata normală stabilită conform articolelor precedente poate fi cerută în următoarele cazuri;
a) pentru preintimpinarea sau înlăturarea efectelor calamităților sau altor cazuri de forta majoră, precum și în situații care periclitează sănătatea sau viața altor persoane;
b) pentru înlăturarea efectelor unor situații neprevăzute, care ar dăuna bunei funcționari a serviciilor de aprovizionare cu apa și energie electrica, de canalizare, a serviciilor poștale și de telecomunicații, a căilor și mijloacelor de transport în comun, a instalațiilor de distribuire a combustibilului;
c) pentru repararea dispozitivelor sau instalațiilor, în cazul în care defectiunea acestora provoacă încetarea lucrului pentru mai multe persoane;
d) pentru prevenirea sau înlăturarea unor situații care ar putea provoca degradarea sau distrugerea materiilor prime, materialelor ori produselor.
(2) Munca peste durata normală în situațiile prevăzute în alineatul precedent se prestează pe baza dispoziției conducerii unității, data cu acordul comitetului sindicatului.
Munca peste durata normală poate să fie prestată și în alte condiții deosebite, în legătură cu interesele producției și ale muncii. În acest caz, munca peste durata normală poate fi prestată pînă la 120 ore pe an, pentru o persoană, pe baza aprobării prealabile a centralelor, ministerelor și celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, cu acordul unităților sindicatelor de ramura. Prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor, la propunerea organelor prevăzute în alineatul precedent facuta în urma consultării colectivelor de muncă, se va putea aproba pentru unele unități în cazuri cu totul deosebite, efectuarea de ore suplimentare peste plafonul de 120 ore anual, fără însă a se depăși 360 ore anual.
Orele în care o persoană prestează munca peste durata normală a timpului de lucru sînt ore suplimentare și se compensează cu timp liber corespunzător. Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzător, în următoarele 30 de zile, și cel în cauza este de acord, orele suplimentare se vor retribui cu un spor, după cum urmează:
a) 50% din salariul tarifar de încadrare pentru primele 2 ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul tarifar de încadrare pentru orele care depășesc primele 2 ore și pentru munca prestată în zilele de repaus săptămînal, zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care, potrivit dispozițiilor legale nu se lucrează.
Nu se retribuie suplimentar munca prestată peste programul de lucru de către persoanele cu funcții de conducere, precum și de către cele a căror activitate - datorită specificului muncii- nu se poate încadra în programul normal de lucru; aceste persoane beneficiază de o salarizare stabilită în raport cu răspunderea și obligațiile ce le revin, precum și, după caz, de indemnizații și concedii suplimentare.
Programul de lucru pentru persoanele care lucrează în tura continua, turnus sau alte forme de organizare a timpului de lucru și în ore de garda pe unitate de către personalul medico-sanitar, precum și modalitățile de plată, se vor stabili prin hotărîre a Consiliului de Miniștri, cu acordul Uniunii Generale a Sindicatelor.
Orele prestate de persoanele încadrate în munca peste programul de lucru în scopul asigurării serviciului pe unitate -cu excepția celor care îndeplinesc funcții de conducere a unităților-se compensează cu timp liber corespunzător în următoarele 60 de zile.
(1) Persoana încadrată în munca are dreptul, în fiecare saptamina, la un repaus de cel puțin 24 de ore consecutive.
(2) Repausul săptămînal se acordă, de regula, duminica. În cazurile în care procesul de producție nu permite întreruperea activității sau specificul serviciului impune desfășurarea muncii și în ziua de duminica, conducerea unității, cu acordul comitetului sindicatului, stabilește o alta zi din saptamina, ca zi de repaus, cu condiția ca cel puțin o dată în 2 luni fiecărei persoane sa i se asigure ziua de repaus săptămînal duminica. În cazuri excepționale, impuse de condițiile în care se desfășoară activitatea pe santiere izolate, repausul săptămînal poate fi acordat, prin cumulare, într-o perioadă mai lungă, cu consimțămîntul persoanelor încadrate în munca.
(3) Zilele de sărbătoare legală și celelalte zile în care nu se lucrează se stabilesc prin lege.
(1) Persoanele încadrate în munca au dreptul -în condițiile legii- în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă plătit, de 15- 24 zile lucrătoare, în raport cu vechimea în munca.
(2) În afară concediului acordat în raport cu vechimea în munca, cei care lucrează în locuri de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase beneficiază de concedii suplimentare, în condițiile stabilite de dispozițiile legale. De concedii suplimentare beneficiază, potrivit dispozițiilor legale, și cei care au funcții de conducere a unităților și asimilații lor.
(3) Concediul de odihnă al personalului didactic se stabilește prin statutul personalului didactic și se acordă în timpul vacantelor școlare sau universitare.
(1) Concediul de odihnă se efectuează integral și în fiecare an calendaristic; concediul se poate acorda și fractionat, dacă interesele serviciului o cer sau la solicitarea celui în cauza, atunci cînd interesele serviciului permit, cu condiția însă ca una din fracțiuni să fie de cel puțin 15 zile.
(2) Concediul de odihnă care nu a putut fi efectuat din motive justificate în timpul anului calendaristic pentru care se cuvine va fi efectuat în cursul anului următor, împreună sau separat de concediul pe acest an.
(3) Pentru perioada concediului de odihnă, persoanele încadrate în munca beneficiază de o indemnizație calculată pe baza salariului mediu realizat în ultimele 12 luni și care li se plătește anticipat.
(1) Unitățile cu activitate sezoniera, precum și, în situații deosebite, alte unități, pot acorda concedii fără plata, pe o perioadă nedeterminată, cu păstrarea calității de persoane încadrate în munca a celor în cauza și menținerea unor drepturi ce decurg din aceasta calitate.
(2) Condițiile în care se pot asigura concedii fără plata de unitățile prevăzute în alineatul precedent se stabilesc prin hotărîre a Consiliului de Miniștri.
Asigurarea folosirii judicioase a timpului liber fiind o problemă de interes social, organele de stat, sindicatele, celelalte organizații obștești, fiecare unitate, trebuie să se preocupe de condițiile necesare recreerii, refacerii capacității de muncă, lărgirea orizontului de cultura și de cunoaștere a tuturor celor ce muncesc. Oamenii muncii și familiile lor beneficiază de locuri de odihnă și agrement, biblioteci, case de cultura, cluburi, terenuri și baze sportive, precum și de alte condiții menite să contribuie la satisfacerea mereu crescinda a cerințelor și preferintelor în folosirea timpului liber.