(1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva populației civile, a vreuneia dintre următoarele fapte:
a) omorul;
b) vătămarea gravă a integrității fizice sau sănătății fizice ori mintale;
c) exterminarea;
d) supunerea la sclavie;
e) deportarea sau transferarea forțată de populație;
f) privarea de libertate, fără o judecată prealabilă efectuată de către o instanță constituită în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege;
g) tortura;
h) violul, prostituția forțată, provocarea forțată a gravidității, sterilizarea forțată sau orice altă asemenea formă de violență sexuală;
i) discriminarea oricărui grup sau a oricărei colectivități din motive politice, rasiale, naționale, etnice, culturale, religioase sau sexuale;
j) disparițiile forțate de persoane, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare.