LexistoriaDreptul la drept.

CRIME CONTRA UMANITĂȚII

Azi

Codul penal (2004) · 6 articole

Adoptat și publicat, dar nu a intrat niciodată în vigoare — abrogat la 28 iulie 2009, înainte de intrarea în vigoare, de Codul penal. Textul rămâne disponibil — forma publicată, care nu a devenit lege.

Articolul 172 — Genocidul

se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

(1) Săvârșirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup național, etnic, rasial sau religios a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) uciderea membrilor colectivității sau grupului;

b) vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a membrilor colectivității sau grupului;

c) supunerea colectivității ori a grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică;

d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea nașterilor în sânul colectivității sau al grupului;

e) transferarea forțată a copiilor aparținând unei colectivități sau unui grup în altă colectivitate sau în alt grup,

(2) Înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

Articolul 173 — Tratamentele neomenoase

(1) Supunerea la tratamente neomenoase a răniților ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roșii ori al organizațiilor asimilate acesteia, a naufragiaților, a prizonierilor de război și, în general, a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experiențe medicale sau științifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepsește cu detențiune severă de la 15 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează săvârșirea față de persoanele arătate în alin. (1) a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) constrângerea de a servi în forțele armate ale adversarului;

b) luarea de ostatici;

c) deportarea;

d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;

e) condamnarea sau execuția fără o judecată prealabilă efectuată de către o instanță constituită în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.

(3) Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuți în alin. (1) se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Articolul 174 — Crime contra umanității săvârșite în timp de război

Faptele prevăzute în art. 172 și art. 173 săvârșite în timp de război se pedepsesc cu detențiunea pe viață.

Articolul 175 — Alte crime contra umanității

(1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva populației civile, a vreuneia dintre următoarele fapte:

a) omorul;

b) vătămarea gravă a integrității fizice sau sănătății fizice ori mintale;

c) exterminarea;

d) supunerea la sclavie;

e) deportarea sau transferarea forțată de populație;

f) privarea de libertate, fără o judecată prealabilă efectuată de către o instanță constituită în mod legal și care să fi judecat cu respectarea garanțiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege;

g) tortura;

h) violul, prostituția forțată, provocarea forțată a gravidității, sterilizarea forțată sau orice altă asemenea formă de violență sexuală;

i) discriminarea oricărui grup sau a oricărei colectivități din motive politice, rasiale, naționale, etnice, culturale, religioase sau sexuale;

j) disparițiile forțate de persoane, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu detențiune severă de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare.

Articolul 176 — Excluderea oricăror împrejurări justificative

În cazul infracțiunilor prevăzute în prezentul capitol, nici o împrejurare excepțională fie că este vorba de o stare de război sau de amenințări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de oricare altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica fapta; de asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul legii sau comanda autorității legitime.

Articolul 177 — Sancționarea tentativei

Tentativa la crimele prevăzute în acest capitol se sancționează cu pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea consumată sau cu o pedeapsă în cadrul limitelor imediat inferioare pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată.