(1) Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost, însă, întreruptă sau nu și-a produs efectul.
(2) Există tentativă și în cazul în care consumarea infracțiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite, ori din cauza împrejurării că în timpul când s-au săvârșit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.
(3) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea.