(1) După înscrierea în evidența contabilă, cuantumul drepturilor se comunică debitorului potrivit normelor legale.
(2) Când cuantumul drepturilor datorate a fost înscris cu titlu orientativ în declarația vamală, autoritatea vamală poate stabili faptul că acesta nu se comunică debitorului, în conformitate cu alin. (1), decât în situația în care cuantumul nu corespunde cu cel stabilit de autoritatea vamală. Fără a se înlătura aplicarea prevederilor art. 241 alin. (1) teza a doua, dacă se face uz de posibilitatea prevăzută în prezentul alineat, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autoritatea vamală echivalează cu comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor înscrise în evidența contabilă.
(3) Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de 5 ani de la data la care a luat naștere datoria vamală. Acest termen se suspendă din momentul introducerii unei acțiuni, în conformitate cu prevederile prezentului cod, pe durata acestei proceduri.
(4) Când datoria vamală este rezultatul unui act pentru care s-a pornit urmărirea penală, cuantumul drepturilor poate fi comunicat debitorului, în conformitate cu condițiile prevăzute în dispozițiile legale în vigoare, după expirarea termenului menționat la alin. (3).