Înscrierea în evidența contabilă și comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor

(1) Cuantumul drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumit în continuare cuantumul drepturilor, se calculează de autoritatea vamală în momentul în care se află în posesia datelor necesare și este înregistrat de aceasta în evidențele contabile sau pe alt suport echivalent.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică:

a) când a fost introdusă o taxă antidumping sau compensatorie provizorie;

b) când cuantumul drepturilor legal datorate îl depășește pe cel stabilit pe baza unei informații obligatorii;

c) în cazul în care prin regulamentul vamal se prevede neînscrierea în evidența contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) Autoritatea vamală poate să nu înregistreze în evidențele contabile cuantumul drepturilor care nu a putut fi comunicat debitorului din cauza expirării termenului prevăzut la art. 244 alin. (3).

(1) Când ia naștere o datorie vamală în urma acceptării declarației pentru mărfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporară cu exonerare parțială de drepturi de import sau a oricărui alt act cu același efect juridic ca această acceptare, cuantumul corespunzător acestei datorii vamale este înregistrat în evidența contabilă a biroului vamal de îndată ce a fost calculat și cel mai târziu în ziua următoare celei în care mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă. Cu toate acestea, dacă a fost constituită o garanție, totalul cuantumului drepturilor aferente mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă și care au fost declarate de aceeași persoană într-o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care nu poate depăși 31 de zile, poate fi înregistrat o singură dată în evidența contabilă, la sfârșitul perioadei respective. O astfel de înregistrare în evidența contabilă se face în termen de 5 zile de la expirarea perioadei respective.

(2) Când liberul de vamă se acordă cu condiția îndeplinirii prevederilor legale care reglementează fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidența contabilă se face în cel mult două zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligația de a plăti drepturile rezultate din această datorie. Dacă datoria vamală este legată de o taxă antidumping sau compensatorie provizorie, această taxă se înscrie în evidența contabilă în cel mult două luni de la instituirea acelei taxe.

(3) Când se naște o datorie vamală în alte condiții decât cele menționate la alin. (1), cuantumul corespunzător al drepturilor este înscris în evidența contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală poate calcula cuantumul drepturilor și stabili debitorul acestora.

(1) Termenele pentru înscrierea în evidența contabilă prevăzute la art. 241 pot fi prelungite când circumstanțe speciale împiedică autoritatea vamală să le respecte. Prelungirea termenului nu poate depăși 14 zile.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în situații de caz fortuit sau de forță majoră.

(1) În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidența contabilă în conformitate cu prevederile art. 241 și 242 sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmează a fi recuperate se înscrie în evidența contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală a luat cunoștință de această situație și poate calcula suma datorată legal și stabili debitorul. Această operațiune reprezintă înscriere ulterioară în evidența contabilă. Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu prevederile art. 242.

(2) Cu excepția cazurilor menționate la art. 240 alin. (2) și (3), înscrierea ulterioară în evidența contabilă nu este posibilă dacă:

a) decizia inițială de a nu înscrie drepturile în evidența contabilă sau de a le înscrie la o sumă mai mică decât cea legal datorată a fost luată pe baza dispozițiilor generale invalidate la o dată ulterioară de o hotărâre judecătorească;

b) cuantumul drepturilor legal datorate nu a fost înscris în evidența contabilă ca urmare a unei erori din partea autorității vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiții rezonabile de către persoana obligată să plătească, aceasta la rândul său acționând cu bună-credință și respectând toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare cu privire la declarația vamală;

c) prin regulamentul vamal se poate stabili că autoritatea vamală nu procedează la înscrierea ulterioară în evidența contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), când se stabilește statutul preferențial al mărfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativă care implică autoritățile unei alte țări, dacă eliberarea unui certificat de către aceste autorități se dovedește incorectă, aceasta constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil. Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazează pe prezentarea incorectă a faptelor de către exportator, cu excepția cazului în care, mai ales, este evident că autoritățile care au eliberat certificatul au știut sau ar fi trebuit să știe că mărfurile nu îndeplineau condițiile prevăzute pentru a beneficia de tratamentul preferențial. Se poate invoca buna-credință a debitorului când acesta poate demonstra că, în timpul operațiunilor comerciale în cauză, a depus toate diligențele pentru a se asigura că toate condițiile pentru tratamentul preferențial au fost respectate.

(1) După înscrierea în evidența contabilă, cuantumul drepturilor se comunică debitorului potrivit normelor legale.

(2) Când cuantumul drepturilor datorate a fost înscris cu titlu orientativ în declarația vamală, autoritatea vamală poate stabili faptul că acesta nu se comunică debitorului, în conformitate cu alin. (1), decât în situația în care cuantumul nu corespunde cu cel stabilit de autoritatea vamală. Fără a se înlătura aplicarea prevederilor art. 241 alin. (1) teza a doua, dacă se face uz de posibilitatea prevăzută în prezentul alineat, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autoritatea vamală echivalează cu comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor înscrise în evidența contabilă.

(3) Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de 5 ani de la data la care a luat naștere datoria vamală. Acest termen se suspendă din momentul introducerii unei acțiuni, în conformitate cu prevederile prezentului cod, pe durata acestei proceduri.

(4) Când datoria vamală este rezultatul unui act pentru care s-a pornit urmărirea penală, cuantumul drepturilor poate fi comunicat debitorului, în conformitate cu condițiile prevăzute în dispozițiile legale în vigoare, după expirarea termenului menționat la alin. (3).