LexistoriaDreptul la drept.

Obiect, definiții și domeniu de aplicare

Azi

Drepturile consumatorilor la distanță · 3 articole

Articolul 1Obiect

Prezenta ordonanță de urgență reglementează drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, pentru asigurarea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor și o bună funcționare a pieței.

Articolul 2Definiții

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, următoarele expresii și termeni se definesc după cum urmează:

1. consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, așa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

2. profesionist - orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale în legătură cu contractele care intră sub incidența prezentei ordonanțe de urgență, precum și orice persoană care acționează în același scop, în numele sau pe seama acesteia;

3. bun - bunurile astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri;

4. bunuri realizate conform specificațiilor clientului - orice bunuri care nu sunt prefabricate, realizate pe baza opțiunilor individuale sau a deciziei clientului;

4^1. date cu caracter personal - conform definiției de la art. 4 pct. 1 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

5. contract de vânzare - orice contract în temeiul căruia profesionistul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor bunuri către consumator, inclusiv orice contract care are drept obiect atât bunuri, cât și servicii;

6. contract de prestare de servicii - orice contract, altul decât un contract de vânzare, în temeiul căruia profesionistul furnizează sau se angajează să furnizeze un serviciu consumatorului, inclusiv un serviciu digital;

7. contract la distanță - orice contract încheiat între profesionist și consumator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanță organizat, fără prezența fizică simultană a profesionistului și a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat contractul;

8. contract în afara spațiilor comerciale - orice contract dintre un profesionist și un consumator, într-una din următoarele situații:

a) încheiat în prezența fizică simultană a profesionistului și a consumatorului, într-un loc care nu este spațiul comercial al profesionistului;

b) încheiat ca urmare a unei oferte din partea consumatorului în aceleași circumstanțe ca cele menționate la lit. a) ;

c) încheiat în spațiile comerciale ale profesionistului sau prin orice mijloace de comunicare la distanță, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal și individual, într-un loc care nu este spațiul comercial al profesionistului, în prezența fizică simultană a acestuia și a consumatorului;

d) încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist cu scopul sau efectul de a promova și a vinde consumatorului bunuri sau servicii;

9. spațiu comercial - orice unitate care îndeplinește una dintre următoarele condiții:

a) unitate imobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul își desfășoară activitatea în permanență;

b) unitate mobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul își desfășoară activitatea în mod obișnuit;

10. suport durabil - orice instrument care permite consumatorului sau profesionistului să stocheze informații care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referințe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării, și care permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate;

11. conținut digital - conținut digital astfel cum este definit la art. 2 pct. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale.

12. serviciu financiar - orice serviciu cu caracter bancar, de creditare, asigurări, pensii private, de investiții sau plăți;

13. licitație - metoda de vânzare prin care profesionistul oferă bunuri sau servicii consumatorilor, care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană la licitație, prin intermediul unei proceduri de licitare transparentă, concurențială, condusă de un adjudecător și în care ofertantul câștigător este obligat să achiziționeze bunurile sau serviciile;

14. garanție comercială - orice angajament din partea profesionistului sau a unui producător (denumit în continuare garantul) față de consumator, în plus față de obligațiile legale prevăzute la art. 5-14 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la garanția legală de conformitate, de a rambursa prețul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreține bunurile în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificațiilor sau oricărei altei cerințe din declarația privind garanția sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului, cerință care nu este legată de conformitate;

15. contract auxiliar - un contract prin care consumatorul obține bunurile sau serviciile care fac obiectul unui contract la distanță sau al unui contract în afara spațiilor comerciale, iar aceste bunuri sau servicii sunt livrate, respectiv prestate de profesionist sau de o parte terță, pe baza unui acord între partea terță respectivă și profesionist.

16. serviciu digital - astfel cum este definit la art. 2 pct. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2021 ;

17. piață online - orice serviciu care utilizează software, inclusiv un site de internet sau o parte a unui site de internet sau o aplicație gestionată de către profesionist sau în numele acestuia, care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanță cu alți profesioniști sau consumatori;

18. furnizor de piață online - orice profesionist care pune la dispoziția consumatorilor o piață online;

19. compatibilitate - conform definiției de la art. 2 pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2021 ;

20. funcționalitate - conform definiției de la art. 2 pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2021 ;

21. interoperabilitate - conform definiției de la art. 2 pct. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 141/2021 .

22. garanție comercială de durabilitate - garanția comercială de durabilitate a unui producător prevăzută la art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 205/2023 , cu modificările ulterioare, în temeiul căreia producătorul este direct răspunzător față de consumator, pe întreaga perioadă a garanției comerciale de durabilitate respective, pentru repararea sau înlocuirea bunurilor potrivit prevederilor art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2021 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 205/2023 , cu modificările ulterioare, ori de câte ori bunurile nu își mențin durabilitatea;

23. durabilitate - durabilitate în sensul definiției prevăzute la art. 2 pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2021 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 205/2023 , cu modificările ulterioare;

24. producător - producător în sensul definiției prevăzute la art. 2 pct. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/202 1, aprobată cu modificări prin Legea nr. 205/2023 , cu modificările ulterioare;

25. punctaj al posibilității de reparare - un punctaj care exprimă capacitatea unui bun de a fi reparat, pe baza unor cerințe armonizate stabilite la nivelul Uniunii;

26. actualizare de software - o actualizare gratuită, inclusiv o actualizare de securitate, necesară pentru a menține conformitatea bunurilor cu elemente digitale, conținut digital și servicii digitale, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 141/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/2021 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 205/2023 , cu modificările ulterioare.

Articolul 3Domeniul de aplicare

(1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist și un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicații electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces și conectare la rețele publice de comunicații electronice, precum și de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului, prin care consumatorul plătește sau se angajează la plata prețului. Aceasta se aplică și contractelor de furnizare a apei, gazelor, energiei electrice sau încălzirii centralizate, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilități sunt furnizate pe bază contractuală.

(1^1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică, de asemenea, în cazul în care profesionistul furnizează sau se angajează să furnizeze consumatorului conținut digital care nu este livrat pe un suport material sau un serviciu digital, iar consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze profesionistului date cu caracter personal, cu următoarele excepții:

a) când datele cu caracter personal furnizate de consumator sunt prelucrate exclusiv de către profesionist pentru furnizarea conținutului digital care nu este livrat pe un suport material sau a serviciului digital astfel cum sunt definite la art. 2 ;

b) când datele cu caracter personal furnizate de consumator pentru a-i permite profesionistului să respecte cerințele legale la care este supus, iar profesionistul nu prelucrează aceste date în niciun alt scop.

(1^2) Contractelor la distanță încheiate între un profesionist și un consumator pentru prestarea de servicii financiare le sunt aplicabile numai dispozițiile art. 1 , art. 2 , art. 3 alin. (2) și (5) , art. 6^1 , art. 8 alin. (6) , art. 11^1 , art. 16^1-16^5 , art. 19^1 , art. 21-23 , art. 25-28 și art. 31 .

(1^3) Cu excepția art. 21 , în cazul în care contractele prevăzute la alin. (1^2) cuprind un contract inițial de prestări servicii, urmat de o serie de operațiuni succesive sau de o serie de operațiuni separate, de aceeași natură, efectuate în timp, dispozițiile prevăzute la alin. (1) se aplică numai contractului inițial.

(1^4) În cazul în care nu există un contract inițial de prestări servicii, dar operațiunile succesive sau operațiunile separate, de aceeași natură, efectuate în timp, sunt efectuate între aceleași părți contractuale, prevederile art. 16^1 și 16^4 se aplică numai primei operațiuni.

(1^5) În cazul în care nu se efectuează o operațiune de aceeași natură timp de mai mult de un an, următoarea operațiune se consideră a fi prima dintr-o nouă serie de operațiuni și prevederile art. 16^1 și 16^4 se aplică în consecință.

(2) În cazul în care vreo dispoziție a prezentei ordonanțe de urgență intră în contradicție cu o dispoziție a unui alt act din legislația națională ce transpune un act al Uniunii Europene care reglementează sectoare specifice, dispozițiile acestuia din urmă prevalează și se aplică sectoarelor specifice în cauză.

(3) Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică următoarelor contracte:

a) de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a copiilor și de susținere a familiilor și a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung;

b) având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienților de către cadrele medicale pentru evaluarea, menținerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea și furnizarea de medicamente și dispozitive medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unități medicale;

c) având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou și tranzacții de tipul pariurilor;

d) referitoare la serviciile financiare care nu intră sub incidența prevederilor alin. (1^2)-(1^5) ;

e) pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui bun imobil;

f) având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanțială a unor clădiri existente și închirierea de locuințe în scopuri rezidențiale;

g) având ca obiect pachetele, astfel cum sunt definite la art. 3 pct. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu excepția art. 6 alin. (7) , art. 8 alin. (2) și (6) , art. 21 și art. 22 care se aplică în cazul călătorilor astfel cum sunt definiți la art. 3 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 ;

h) care intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosință pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spații de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru bunurile de vacanță, a contractelor de revânzare, precum și a contractelor de schimb;

i) având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent și periodic la locuința, reședința sau locul de muncă al consumatorului;

j) de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepția art. 8 alin. (2) și a art. 21 și 22 ;

k) încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;

l) încheiate cu furnizorii de servicii de comunicații electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care presupune executarea unei singure prestații, realizată simultan încheierii contractului și nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării consumatorului.

m) având ca obiect bunuri vândute prin executare silită sau în alt mod.

(4) Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică în cazul contractelor în afara spațiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii Naționale a României, cu excepția art. 9-16 și a art. 18-24 care se aplică și acestor contracte. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin înmulțirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului.

(5) Prezenta ordonanță de urgență nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiții contractuale mai avantajoase pentru consumator.