(1) Fiecare instituție de credit întocmește și păstrează la sediul social sau la sucursalele acesteia un exemplar al documentelor contractuale, documentația interna aferentă tranzacțiilor derulate, evidenta zilnica a înregistrărilor pentru fiecare client din care să rezulte cel puțin caracteristicile tranzacțiilor derulate și soldul datorat clientului sau instituției de credit și orice informații privitoare la relațiile sale de afaceri cu clienții și cu alte persoane pe care Banca Națională a României le poate prevedea prin reglementări.

(2) Instituțiile de credit, persoane juridice române, înregistrează toate tranzacțiile și formalizează toate sistemele și procesele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de reglementările emise în aplicarea acestora, astfel încât Banca Națională a României să poată realiza verificarea conformității cu respectivele cerințe prudențiale.