(1) Auditorul financiar al unei instituții de credit-trebuie să informeze Banca Națională a României de îndată ce, în exercitarea atribuțiilor sale, a luat cunoștința despre orice fapt sau decizie în legătura cu instituția de credit care:

a) reprezintă o încălcare semnificativă a legii și/sau a reglementărilor ori a altor acte emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condițiile de autorizare sau cerințe privind desfășurarea activității;

b) este de natura să afecteze capacitatea instituției de credit de a funcționa în continuare;

c) poate conduce la un refuz din partea auditorului financiar de a-și exprima opinia asupra situațiilor financiare sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve.

(2) La solicitarea Băncii Naționale a României, auditorul financiar al instituției de credit are obligația să furnizeze orice detalii, clarificări, explicații legate de activitatea de audit financiar desfășurata.

(3) Obligațiile prevăzute la alin. (1) și (2) revin auditorului financiar al instituției de credit și în situația în care exercita sarcini specifice într-o entitate care are legături strânse decurgând dintr-o relație de control cu instituția de credit.

(4) Îndeplinirea cu buna-credința de către auditorul financiar a obligației de a informa Banca Națională a României conform alin. (1) - (3) nu constituie o încălcare a obligației de păstrare a secretului profesional, care revine acestuia potrivit legii sau clauzelor contractuale, și, nu poate atrage răspunderea de orice natura a acestuia,

(4¹) Auditorul financiar informează în același timp și consiliul de administrație, și directorii sau, după caz, consiliul de supraveghere și directoratul instituției de credit, cu excepția cazului în care există motive întemeiate care îl constrâng să nu procedeze astfel.

(5) Banca Națională a României are acces la orice documente întocmite de auditorii financiari pe parcursul acțiunii de audit.