(1) Banca Națională a României verifică în mod regulat, cel puțin o dată la 3 ani, respectarea de către instituțiile de credit a cerințelor referitoare la abordările interne care necesită o aprobare înainte de a fi utilizate pentru calculul cerințelor de fonduri proprii, potrivit prevederilor cuprinse în partea a III-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2) Condițiile pentru efectuarea verificării prevăzute la alin. (1) , precum și pentru revocarea sau limitarea utilizării abordărilor interne se stabilesc prin reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență.

(3) Pentru scopurile alin. (1) , în cazul în care Banca Națională a României identifică deficiențe semnificative în surprinderea riscurilor de către abordarea internă a unei instituții de credit, aceasta se asigură că respectivele deficiențe sunt corectate sau ia măsurile adecvate pentru atenuarea consecințelor acestora, inclusiv prin impunerea unor factori de multiplicare mai ridicați sau prin impunerea de cerințe suplimentare de fonduri proprii sau prin luarea altor măsuri adecvate și eficace.

(4) Dacă o instituție de credit a primit aprobarea de a aplica o abordare internă care necesită aprobarea din partea Băncii Naționale a României înainte de utilizarea unei astfel de abordări pentru calculul cerințelor de fonduri proprii, potrivit prevederilor cuprinse în partea a III-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, însă nu mai îndeplinește cerințele referitoare la aplicarea respectivei abordări, Banca Națională a României solicită instituției de credit în cauză fie să demonstreze, într-un mod pe care îl consideră satisfăcător, că efectul neconformării este nesemnificativ atunci când abordarea se aplică potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, fie să prezinte un plan de restabilire în timp util a conformării la cerințele menționate anterior și să stabilească un termen-limită pentru punerea în aplicare a acestuia.

(5) Pentru scopurile alin. (4) , Banca Națională a României solicită îmbunătățirea planului de restabilire în cazul în care este puțin probabil ca acesta să aibă drept rezultat o conformare deplină sau în cazul în care termenul este inadecvat. În situația în care este puțin probabil ca instituția de credit să poată restabili conformitatea într-un termen adecvat și, după caz, nu a demonstrat în mod satisfăcător că efectul neconformării este nesemnificativ, Banca Națională a României revocă aprobarea de a utiliza abordarea sau impune limitarea acesteia la domeniile conforme sau la acele domenii pentru care conformarea poate fi realizată într-un termen adecvat.