(1) Banca Națională a României se consultă cu Autoritatea Bancară Europeană în situația în care decide să dezvolte propriile portofolii de referință aferente abordărilor interne utilizate de instituțiile de credit în vederea determinării cerințelor de fonduri proprii.
(2) În baza informațiilor furnizate de instituțiile de credit raportoare în legătură cu cerințele de fonduri proprii aferente expunerilor din portofoliile de referință, Banca Națională a României monitorizează, după caz, diferitele valori ponderate la risc ale expunerilor sau diferitele cerințe de fonduri proprii, cu excepția celor aferente riscului operațional, pentru expunerile sau tranzacțiile din portofoliul de referință, rezultate din abordările interne ale instituțiilor de credit respective. Cel puțin o dată pe an, Banca Națională a României realizează o evaluare a calității abordărilor respective, acordând o atenție deosebită următoarelor:
a) abordări care evidențiază diferențe semnificative în ceea ce privește cerințele de fonduri proprii pentru aceeași expunere;
b) abordări în cazul cărora gradul de diversificare este deosebit de mare sau de scăzut, precum și în cazul cărora subestimarea cerințelor de fonduri proprii este semnificativă și sistematică.
(3) În situația în care anumite instituții de credit prezintă discrepanțe semnificative față de majoritatea instituțiilor de credit similare sau în cazul în care există puține elemente comune în abordările utilizate, ceea ce conduce la rezultate foarte variate, Banca Națională a României investighează motivele acestui fapt și, dacă se poate stabili în mod clar că abordarea unei instituții de credit duce la o subestimare a cerințelor de fonduri proprii care nu poate fi atribuită diferențelor în materie de riscuri ale expunerilor sau pozițiilor aferente, adoptă măsurile corective necesare.
(4) În scopul asigurării unui caracter adecvat al măsurilor corective prevăzute la alin. (3) , deciziile Băncii Naționale a României privind adoptarea unor astfel de măsuri trebuie să respecte principiul conform căruia măsurile trebuie să susțină obiectivele unei abordări interne și, prin urmare, nu trebuie să conducă la standardizare sau metode preferate, să creeze stimulente incorecte ori să cauzeze un comportament lipsit de inițiativă.