(1) Pentru verificarea activității sucursalelor înființate în alte state membre de către instituțiile de credit, persoane juridice române, Banca Națională a României poate efectua verificări la fața locului și inspecții la sediul acestor sucursale, direct sau prin intermediul unor persoane împuternicite în acest scop, cu informarea prealabilă a autorităților competente din statele membre gazdă, sau poate solicita efectuarea verificării la fața locului sau a inspecției de către aceste autorități, situație în care poate participa la efectuarea verificării la fața locului sau a inspecției, dacă consideră necesar.

(2) Autoritatea competentă din statul membru gazdă poate efectua, de la caz la caz, după consultarea Băncii Naționale a României, verificări la fața locului și inspecții la sediul sucursalelor înființate pe teritoriul statului membru respectiv de instituțiile de credit, persoane juridice române, și poate solicita respectivelor sucursale, în scop de supraveghere, informații despre activitățile acesteia, pe care le consideră relevante din considerente de stabilitate a sistemului financiar din statul membru gazdă.

(3) Informațiile și constatările relevante pentru evaluarea riscurilor instituției de credit sau pentru stabilitatea sistemului financiar din statul membru gazdă, comunicate Băncii Naționale a României de către autoritatea competentă din statul membru gazdă în urma verificărilor la fața locului și a inspecțiilor efectuate potrivit prevederilor alin. (2) , sunt avute în vedere de Banca Națională a României în mod corespunzător la stabilirea programului de supraveghere prudențială prevăzut la art. 169¹ , cu luarea în considerare și a stabilității sistemului financiar din statul membru gazdă.

(4) Verificările la fața locului și inspecțiile la sediul sucursalelor înființate în alte state membre de instituțiile de credit, persoane juridice române, se desfășoară în conformitate cu legislația statelor membre în care este efectuată verificarea sau inspecția.