(1) Autoritatea competentă din statul membru de origine al unei instituții de credit poate realiza verificarea informațiilor primite potrivit art. 210 alin. (2) la sediul sucursalei din România a instituției de credit. Verificarea la fața locului sau inspecția poate fi realizată direct ori prin intermediul unor terțe persoane împuternicite în acest scop și cu informarea prealabilă a Băncii Naționale a României.
(2) Autoritatea competentă din statul membru de origine poate solicita Băncii Naționale a României să efectueze inspecții la sediul sucursalei din România a unei instituții de credit autorizate în statul membru respectiv, caz în care Banca Națională a României procedează la efectuarea acestor inspecții, în mod direct sau prin intermediul unei terțe persoane împuternicite în acest sens. Autoritatea competentă solicitantă poate participa la efectuarea inspecțiilor respective, dacă nu o realizează ea însăși potrivit alin. (1) *).
(2¹) Banca Națională a României poate efectua, de la caz la caz, după consultarea autorității competente din statul membru de origine, verificări la fața locului și inspecții la sediul sucursalelor înființate pe teritoriul României de instituțiile de credit din alte state membre și poate solicita respectivelor sucursale informații despre activitățile acesteia și în scop de supraveghere, pe care le consideră relevante din considerente de stabilitate a sistemului financiar din România.
(2²) Stabilirea de către autoritatea competentă din statul membru de origine a unui program de supraveghere prudențială nu împiedică efectuarea de către Banca Națională a României, de la caz la caz, a verificărilor la fața locului și a inspecțiilor la sediul sucursalelor înființate pe teritoriul României de instituțiile de credit din alte state membre în conformitate cu prevederile alin. (2¹) *).
(2³) Banca Națională a României comunică autorității competente din statul membru de origine informațiile obținute și constatările rezultate în urma verificărilor la fața locului și a inspecțiilor efectuate potrivit alin. (2¹) , care sunt relevante pentru evaluarea riscurilor instituției de credit sau pentru stabilitatea sistemului financiar din România.
(2⁴) Verificările la fața locului și inspecțiile la sediul sucursalelor înființate pe teritoriul României de instituțiile de credit din alte state membre se desfășoară potrivit legislației românești.
(3) Abrogat.