(1) Banca Națională a României, dacă constată pe baza rapoartelor administratorului special că instituția de credit față de care s-a instituit administrarea specială s-a redresat din punct de vedere financiar și se încadrează în cerințele prudențiale stabilite de prezenta ordonanță de urgență și de reglementările aplicabile, hotărăște încetarea administrării speciale cu reluarea activității instituției de credit sub controlul organelor sale statutare. În acest sens, administratorul special întreprinde măsurile necesare pentru desemnarea noilor persoane care să exercite responsabilitățile de administrare și/sau de conducere a instituției de credit.

(2) Un anunț privind încetarea administrării speciale se publică potrivit prevederilor art. 240¹ alin. (2) și, dacă este cazul, potrivit prevederilor art. 240¹⁰.

(3) Până la numirea și aprobarea de către Banca Națională a României a persoanelor prevăzute la alin. (1), administratorul special asigură administrarea și conducerea instituției de credit.