(1) În cazul retragerii autorizației unei instituții de credit, persoana juridică română, care desfășoară activitate și pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, lichidatorul trebuie să ia de îndată măsurile necesare pentru publicarea unui extras din hotărârea Băncii Naționale a României privind lichidarea instituției de credit în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în doua ziare de circulație națională pe teritoriul fiecărui stat membru gazda, în limba oficială a acestuia sau, după caz, într-una din limbile oficiale ale acestuia.
(2) Hotărârea Băncii Naționale a României produce efecte în toate statele membre gazda, fără alta formalitate și devine efectivă de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I sau de la o data ulterioară specificată în hotărâre.
(3) Dacă considera necesar, lichidatorul poate solicita înregistrarea hotărârii Băncii Naționale a României în registrul imobiliar, registrul comerțului sau în orice alt registru public ținut în statele membre gazda. Dacă legislația unui stat membru gazda prevede obligativitatea unei asemenea formalități, lichidatorul trebuie să ia toate măsurile pentru îndeplinirea acesteia. Sumele necesare realizării înregistrării sunt considerate cheltuieli aferente lichidării.