(1) Orice creditor al instituției de credit aflate în lichidare, inclusiv autoritățile publice, cu domiciliul/reședința sau, după caz, sediul social în România sau în alt stat membru, are dreptul de a înainta o declarație de creanțe sau de a formula observații scrise în legătura cu creanțele sale asupra instituției de credit, care se adresează lichidatorului. Declarația de creanțe sau, după caz, observațiile formulate pot fi înaintate în limba oficială ori în limbile oficiale ale statului membru de domiciliu/reședința, după caz, unde are situat sediul social și trebuie să poarte mențiunea "declarație de creanțe", respectiv, "observații privind creanțele", în limba română.
(2) Creanțele creditorilor având domiciliul/reședința sau, după caz, sediul social în afară teritoriului României beneficiază de același tratament și au același rang de preferința ca și creanțele de aceeași natura ale creditorilor având domiciliul/reședința sau, după caz, sediul social pe teritoriul României.
(3) Creditorii care își exercita dreptul prevăzut la alin. (1) trebuie să transmită copii de pe actele care atesta creanțele lor, dacă exista, și trebuie să indice natura fiecărei creanțe, data la care a luat naștere și valoarea acesteia, dacă exista privilegii, garanții reale și alte asemenea drepturi în legătura cu creanțele respective și să indice care sunt creanțele garantate astfel.
(4) La solicitarea lichidatorului, creditorii trebuie să furnizeze și traducerea în limba română a declarației de creanțe sau, după caz, a observațiilor formulate și a documentelor prezentate.