(1) Fiecare cooperativa de credit afiliată are dreptul la un număr de voturi în adunarea generală a casei centrale egal cu numărul persoanelor evidențiate în registrul membrilor cooperatori la sfârșitul lunii precedente datei ținerii adunării generale.
(2) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale a casei centrale este necesară prezenta reprezentanților cooperativelor de credit afiliate, care să reprezinte cel puțin jumătate din numărul de voturi exprimabile, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentate, dacă în actul constitutiv nu se prevede o majoritate mai mare.
(3) Dacă adunarea generală nu-și poate desfășura lucrările din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) , adunarea generală ce se întrunește după a doua convocare poate să decidă asupra problemelor de pe ordinea de zi a celei dintâi, dacă sunt prezenți reprezentanți ai cooperativelor de credit afiliate, care reprezintă cel puțin o treime din numărul de voturi exprimabile, cu majoritatea voturilor reprezentate.