LexistoriaDreptul la drept.

Prevederi specifice de constituire și funcționare

Azi

Instituțiile de credit · 30 articole

Secțiunea 1 — Dispoziții comune organizațiilor cooperatiste de credit

Articolul 351

(1) Dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplica în mod corespunzător și organizațiilor cooperatiste de credit, în măsura în care nu se dispune altfel potrivit prezentului titlu. Constituirea, funcționarea, modificarea actului constitutiv, dizolvarea, fuziunea, divizarea și lichidarea organizațiilor cooperatiste de credit urmează regimul societăților pe acțiuni.

(2) În aplicarea alin. (1) , orice referire făcută la acțiuni și acționari se considera a fi făcută la părți sociale și la membrii cooperatori/cooperative de credit afiliate și orice referire la un anumit procent din capitalul social al societății pe acțiuni se considera a fi făcută la totalul drepturilor de vot la nivelul unei cooperative de credit/case centrale.

(3) În toate actele oficiale, organizațiile cooperatiste de credit trebuie să indice, pe lângă alte elemente prevăzute de lege și mențiunea "capital social variabil", iar în cazul cooperativelor de credit, și denumirea casei centrale la care sunt afiliate.

(3¹) Abrogat.

(3²) Abrogat.

Articolul 351¹

Prevederile art. 18¹ se aplică în mod corespunzător și în cazul organizațiilor cooperatiste de credit, participarea la schema de garantare a depozitelor realizându-se în condițiile prevăzute de legislația în domeniul garantării depozitelor în sistemul bancar.

Articolul 352

(1) Organizațiile cooperatiste de credit au un număr variabil de membri cooperatori sau, după caz, de cooperative de credit afiliate, care nu poate fi mai mic decât numărul minim stabilit prin prezentul titlu.

(2) Capitalul social al unei organizații cooperatiste de credit este variabil și este format din părți sociale de valoare egală.

(3) În cadrul unei rețele cooperatiste, părțile sociale ale tuturor organizațiilor cooperatiste de credit trebuie să fie de valoare egală.

Articolul 353

(1) Valoarea nominală a unei părți sociale este stabilită prin actul constitutiv-cadru, dar nu poate fi mai mica de 10 lei.

(2) Părțile sociale sunt purtătoare de dividende. Acestea se plătesc membrilor cooperatori, respectiv cooperativelor de credit afiliate, din profitul net, proporțional cu cota de participare la capitalul social și corespunzător perioadei de deținere a părților sociale în cursul exercițiului financiar.

Articolul 354

(1) Părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Ele sunt indivizibile și nu pot fi vândute, cesionate sau gajate decât numai între membrii cooperatori, cu excepția cazurilor de încetare a calității de membru potrivit actului constitutiv, respectiv între cooperativele de credit afiliate la casa centrala.

(2) Părțile sociale nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor personale ale titularilor lor față de organizația cooperatistă de credit sau față de terți și nu sunt purtătoare de dobânzi.

(3) Membrii cooperatori, respectiv cooperativele de credit afiliate, nu pot solicita restituirea parțială a contravalorii părților sociale subscrise, cu excepția celor decurgând din regularizările prevăzute la art. 369 alin. (2) , în cazul părților sociale subscrise la casa centrala.

(4) Titularii părților sociale, membrii cooperatori sau cooperative de credit, după caz, sunt răspunzători pentru obligațiile organizației cooperatiste de credit, în limita părților sociale subscrise.

Articolul 355

(1) Adunarea generală a unei organizații cooperatiste de credit se întrunește ori de câte ori este necesar, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, pentru a hotărî asupra tuturor aspectelor care țin de competenta adunării generale ordinare și extraordinare a unei societăți pe acțiuni, iar în cazul cooperativelor de credit, și pentru a desemna din rândul membrilor consiliului de administrație sau, după caz, ai directoratului reprezentanții cooperativei de credit în adunarea generală a casei centrale.

(2) Exercițiul atribuțiilor privind modificarea obiectului de activitate, mutarea sediului social, înființarea sau desființarea de sucursale și, după caz, desemnarea reprezentanților în adunarea generală a casei centrale poate fi delegat de către adunarea generală a organizației cooperatiste de credit consiliului de administrație sau, după caz, directoratului, în condițiile prevăzute de actul constitutiv.

Articolul 356

La nivelul unei rețele cooperatiste de credit trebuie să se opteze pentru un singur sistem de administrare a organizațiilor cooperatiste de credit din rețea.

Articolul 357

Consiliul de administrație sau, după caz, directoratul unei organizații cooperatiste de credit poate decide încheierea de acte juridice prin care să se dobândească, să se înstrăineze, să se închirieze, să se schimbe sau să se constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul organizației cooperatiste de credit, a căror valoare depășește o cincime din valoarea contabila a activelor acesteia, la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale, iar în cazul cooperativelor de credit, și cu aprobarea casei centrale la care este afiliată.

Articolul 358

Cuantumul lunar al remunerației acordate membrilor consiliului de administrație sau, după caz, ai consiliului de supraveghere al unei organizații cooperatiste de credit pentru activitatea desfășurata, stabilit în actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale, nu poate depăși 20% din remunerația bruta a directorului general/directorului sau, după caz, a președintelui directoratului.

Articolul 359

(1) Casa centrala constituie rezerva mutuala de garantare pe baza cotizațiilor cooperativelor de credit afiliate și a unei cote de maximum 5% din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit al casei centrale. Modul de constituire și de utilizare, precum și nivelul rezervei mutuale de garantare se stabilesc prin reglementările - cadru ale caselor centrale.

(2) Cooperativele de credit sunt obligate să cotizeze pentru constituirea rezervei mutuale de garantare a casei centrale, în conformitate cu reglementările - cadru emise de casa centrala în acest scop. Cotizațiile plătite de cooperativele de credit constituie cheltuieli deductibile fiscal.

Secțiunea a 2-a — Cooperative de credit

Articolul 360

Cooperativele de credit se constituie prin asocierea liberă a persoanelor fizice, fără nici un fel de discriminare pe criterii de naționalitate, origine etnică, limbă, religie, apartenență politică, avere, condiție socială, rasă sau sex.

Articolul 361

(1) Poate fi membru cooperator orice persoană fizică care are capacitate deplină de exercițiu, are domiciliul/reședința/locul de muncă în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, a semnat sau a acceptat, după caz, actul constitutiv al acesteia și a subscris și a vărsat cel puțin numărul minim de părți sociale care este stabilit prin actul constitutiv - cadru.

(2) Prin actul constitutiv se pot reglementa și alte condiții pentru admiterea ca membru cooperator.

Articolul 362

(1) Cooperativele de credit se organizează pe o raza teritorială de operare proprie, stabilită prin actul constitutiv, în care pot înființa sucursale. Aceasta cuprinde arii determinate din județul în care cooperativa de credit își are sediul social și din județele limitrofe.

(2) Razele teritoriale de operare ale cooperativelor de credit afiliate la aceeași casa centrala nu se pot întrepătrunde.

(3) Modificarea razei teritoriale de operare a cooperativei de credit este supusă aprobării prealabile a casei centrale la care este afiliată.

Articolul 363

(1) Cooperativele de credit se constituie pe baza actului constitutiv, care se elaborează pe baza actului constitutiv-cadru.

(2) Numărul minim de membri cooperatori fondatori, stabilit prin actul constitutiv-cadru, nu poate fi mai mic de 1.000. Actul constitutiv-cadru poate prevedea posibilitatea constituirii unei cooperative de credit cu un număr minim de 100 de membri cooperatori fondatori, cu condiția ca aceștia să subscrie și să verse, în total, cel puțin 1.000 de părți sociale.

Articolul 364

În afară altor elemente prevăzute de lege, actul constitutiv al cooperativei de credit trebuie să includă prevederi referitoare la:

a) condițiile și procedura de înscriere în cooperativa, inclusiv, dacă este cazul, taxa de înscriere, precum și modalitatea de soluționare a eventualelor plângeri față de refuzul de înscriere în cooperativa;

b) condițiile și procedura de încetare a calității de membru cooperator, inclusiv în cazul retragerii, excluderii, decesului și stabilirea modalităților de stingere a obligațiilor reciproce dintre cooperativa de credit și membru cooperator sau succesorii acestuia;

c) drepturile și obligațiile membrilor cooperatori;

d) raza teritorială de operare a cooperativei de credit.

Articolul 365

(1) Denumirea unei cooperative de credit trebuie să cuprindă sintagma "cooperativa de credit" sau "banca cooperatistă" și numele localității în care are sediul social.

(2) Cooperativele de credit din cadrul aceleiași rețele cooperatiste sunt obligate să asigure utilizarea unitară a uneia dintre sintagmele prevăzute la alin. (1) .

Articolul 366

(1) Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot, indiferent de numărul de părți sociale deținute.

(2) Pentru validitatea hotărârilor adunărilor generale este necesară prezenta majorității membrilor cooperatori. Hotărârile se iau cu votul majorității celor prezenți.

(3) Dacă adunarea generală nu-și poate desfășura lucrările din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) , adunarea generală care se întrunește după a doua convocare poate să decidă asupra problemelor aflate pe ordinea de zi a celei dintâi, dacă actul constitutiv nu dispune altfel, în prezenta a cel puțin unei treimi din numărul membrilor cooperatori, cu votul majorității celor prezenți.

Articolul 367

(1) În cazul organizării la nivelul cooperativelor de credit a unor structuri care privesc activitățile de administrare a riscurilor, audit intern, conformitate, trezorerie, creditare, precum și orice alte activități care pot expune cooperativa de credit unor riscuri semnificative, persoanele desemnate să asigure conducerea acestor structuri trebuie să fie aprobate de casa centrală înainte de începerea exercitării responsabilităților, în condițiile prevăzute prin reglementările-cadru emise de aceasta.

(2) Casa centrală poate retrage aprobarea acordată, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 229 alin. (4) .

Articolul 368

Cooperativele de credit repartizează anual 25% din profitul contabil determinat după deducerea impozitului pe profit pentru constituirea unei rezerve de întrajutorare, destinată asigurării unei desfășurări optime și în condiții prudențiale solide a operațiunilor cu membrii cooperatori.

Secțiunea a 3-a — Casa centrala

Articolul 369

(1) Casele centrale se constituie pe baza actului constitutiv, prin asocierea a cel puțin 30 de cooperative de credit fondatoare.

(2) Fiecare dintre cooperativele de credit afiliate trebuie să subscrie și să verse la capitalul social al casei centrale părți sociale în valoare de minimum 20% din capitalul lor social. În funcție de valoarea capitalului social înregistrat la sfârșitul exercițiului financiar de către fiecare cooperativa de credit valoarea participației la capitalul casei centrale se recalculează, iar diferențele constatate se regularizează în termen de 90 de zile de la sfârșitul exercițiului financiar.

Articolul 370

Denumirea unei case centrale trebuie să cuprindă sintagma "casa centrala" sau "banca centrala cooperatistă".

Articolul 371

În afară elementelor prevăzute de lege, actul constitutiv al unei case centrale trebuie să includă prevederi referitoare la:

a) condițiile și procedura de afiliere a cooperativelor de credit;

b) drepturile și obligațiile cooperativelor de credit afiliate;

c) modalitatea de reprezentare a cooperativelor de credit afiliate în adunarea generală a casei centrale;

d) atribuțiile de reprezentare, îndrumare, reglementare, supraveghere, control și informare ale casei centrale în cadrul rețelei.

Articolul 372

(1) Fiecare cooperativa de credit afiliată are dreptul la un număr de voturi în adunarea generală a casei centrale egal cu numărul persoanelor evidențiate în registrul membrilor cooperatori la sfârșitul lunii precedente datei ținerii adunării generale.

(2) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale a casei centrale este necesară prezenta reprezentanților cooperativelor de credit afiliate, care să reprezinte cel puțin jumătate din numărul de voturi exprimabile, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentate, dacă în actul constitutiv nu se prevede o majoritate mai mare.

(3) Dacă adunarea generală nu-și poate desfășura lucrările din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) , adunarea generală ce se întrunește după a doua convocare poate să decidă asupra problemelor de pe ordinea de zi a celei dintâi, dacă sunt prezenți reprezentanți ai cooperativelor de credit afiliate, care reprezintă cel puțin o treime din numărul de voturi exprimabile, cu majoritatea voturilor reprezentate.

Articolul 373

(1) Consiliul de administrație sau, după caz, consiliul de supraveghere al casei centrale este format din membri aleși de adunarea generală din rândul persoanelor propuse de reprezentanții cooperativelor de credit afiliate. Deosebit de alte incompatibilități și interdicții prevăzute de lege, o persoana nu poate exercita concomitent responsabilități de administrare și/sau conducere la casa centrala și la o cooperativa de credit.

(2) În afară atribuțiilor prevăzute de legislația aplicabilă societăților comerciale, consiliul de administrație sau, după caz, directoratul casei centrale are și următoarele atribuții în ceea ce privește rețeaua de cooperative de credit afiliate:

a) aproba sau respinge afilierea cooperativelor de credit;

b) aproba, în prealabil, modificările în situația cooperativelor de credit din rețea, altele decât cele supuse aprobării prealabile a Băncii Naționale a României potrivit prezentului titlu, în conformitate cu reglementările - cadru;

c) întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea numărului minim de cooperative de credit afiliate;

d) aproba reglementările cadru și modificările actului constitutiv-cadru;

e) stabilește și supune spre aprobare adunării generale situația financiară agregată întocmită la nivelul rețelei cooperatiste;

f) stabilește și aproba reglementările cadru pentru exercitarea atribuțiilor pe linia supravegherii cooperativelor de credit afiliate și decide cu privire la măsurile care trebuie întreprinse cu privire la cooperativele de credit afiliate, și dacă este cazul asupra propunerii de sancțiuni, în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(3) Atribuțiile prevăzute la alin. (2) nu pot fi delegate de către consiliul de administrație directorilor.

Articolul 374

Casele centrale sunt obligate să mențină un nivel al activelor cu grad mare de lichiditate cel puțin egal cu cel al rezervei mutuale de garantare.

Articolul 375

În afară registrelor prevăzute de lege, casele centrale trebuie să țină un registru de evidenta a cooperativelor de credit afiliate.

Secțiunea a 4-a — Unele prevederi specifice privind dizolvarea, fuziunea și divizarea organizațiilor cooperatiste de credit

Articolul 376

Prin derogare de la prevederile legislației aplicabile societăților comerciale, dizolvarea unei organizații cooperatiste de credit ca urmare a reducerii numărului de membri cooperatori, respectiv de cooperative de credit afiliate, sub nivelul minim stabilit potrivit prezentului titlu, are loc în cazul în care acest număr nu a fost completat în termen de un an de la data constatării acestei reduceri.

Articolul 377

(1) O casa centrala a cooperativelor de credit poate fuziona numai cu o alta casa centrala.

(2) Operațiunile de fuziune și de divizare ale cooperativelor de credit se realizează numai în cadrul aceleiași rețele cooperatiste de credit, cu excepția situației prevăzute la alin. (1) .

(3) Fuziunea sau divizarea organizațiilor cooperatiste de credit se realizează în condițiile prevăzute în Capitolul VII din Titlul I, Partea I , iar în cazul cooperativelor de credit, și cu aprobarea casei centrale la care acestea sunt afiliate.

Secțiunea a 5-a — Operațiunile de plăți ale organizațiilor cooperatiste de credit

Articolul 378

În vederea funcționarii, în termen de 30 de zile de la data obținerii autorizației fiecare organizație cooperatistă de credit deschide cont curent, după cum urmează:

a) casa centrala, la Banca Națională a României, conform reglementărilor emise de aceasta;

b) cooperativele de credit, la casa centrala la care acestea sunt afiliate, conform reglementărilor-cadru.

Articolul 379

(1) Fiecare casa centrala elaborează, cu aprobarea Băncii Naționale a României, reglementări - cadru privind desfășurarea operațiunilor de plăți între cooperativele de credit afiliate.

(2) Organizațiile cooperatiste de credit răspund pentru legalitatea și disciplina operațiunilor de plăți efectuate în cadrul rețelei.