(1) Instituția de credit, persoana juridică română, care intenționează să înființeze o sucursala într-un alt stat membru, trebuie să transmită Băncii Naționale a României o notificare în acest sens, însoțită de următoarele date și informații:
a) statul membru pe teritoriul căruia urmează să fie înființată sucursala;
b) un program de activitate al sucursalei, incluzând cel puțin tipurile de activități care urmează să fie desfășurate de aceasta și structura organizatorică a sucursalei;
c) adresa sediului sucursalei de unde pot fi obținute documente;
d) identitatea persoanelor desemnate să asigure conducerea sucursalei și informații privind reputația și experiența profesională a acestora.
(2) În termen de 3 luni de la primirea notificării, Banca Națională a României transmite autorității competente din statul membru gazda informațiile primite și informează în consecința instituția de credit, cu excepția cazului în care, având în vedere activitățile ce urmează să fie desfășurate de sucursala, are motive să considere că structura administrativă sau situația financiară a instituției de credit sunt inadecvate; în acest caz, poate să se opună înființării sucursalei, refuzând, în consecința, să transmită informații către autoritatea competenta din statul membru gazda.
(3) Pe lângă informațiile furnizate de instituția de credit potrivit alin. (1) , Banca Națională a României comunică autorității competente din statul membru gazdă și informații privind nivelul și structura fondurilor proprii, precum și suma cerințelor de fonduri proprii ale instituției de credit, calculate potrivit art. 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(4) Dacă Banca Națională a României refuza transmiterea informațiilor către autoritatea competenta din statul membru gazda informează în consecința instituția de credit și comunica acesteia motivele care au stat la baza deciziei sale, în termenul prevăzut la alin. (2) .
(5) Actul prin care se comunica refuzul transmiterii informațiilor, precum și lipsa unui răspuns din partea Băncii Naționale a României în termen de 3 luni, de la primirea notificării din partea instituției de credit, pot fi contestate în condițiile prevăzute în Capitolul IX din Titlul III, Partea I .