LexistoriaDreptul la drept.

Schimbul de informații și secretul profesional

Azi

Instituțiile de credit · 14 articole

Articolul 214

(1) Membrii consiliului de administrație, salariații Băncii Naționale a României, precum și auditorii financiari sau experții numiți de Banca Națională a României pentru efectuarea de verificări la sediul instituțiilor de credit potrivit prevederilor art. 170 , sunt obligați să păstreze secretul profesional asupra oricărei informații confidențiale de care iau cunoștința în cursul exercitării atribuțiilor lor. Membrii consiliului de administrație și salariații Băncii Naționale a României sunt obligați să păstreze secretul profesional și după încetarea activității în cadrul băncii.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) nu pot divulga informații confidențiale nici unei persoane sau autorități, cu excepția furnizării acestor informații în forma sumară sau agregată, astfel încât instituția de credit să nu poată fi identificată.

(3) Dacă o instituție de credit a fost declarată în faliment sau este supusă lichidării forțate, informațiile confidențiale care nu se referă la terții implicați în acțiuni de salvgardare a instituției de credit pot fi divulgate în cadrul procedurilor civile sau comerciale.

(4) Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc în nici un fel atingere prevederilor legislației penale potrivit cărora se poate impune divulgarea de informații confidențiale în anumite situații.

Articolul 215

(1) Banca Națională a României poate să schimbe informații cu autoritățile competente din celelalte state membre și să transmită informații Comitetului European pentru Risc Sistemic, Autorității Bancare Europene, Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe, instituite prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, ale Regulamentul (UE) 2019/2.033 al Parlamentului European și al Consiliului, ale prevederilor art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010, ale prevederilor art. 31, 35 și 36 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, precum și ale prevederilor art. 31 și 36 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, ale dispozițiilor legale privind supravegherea prudențială a societăților de servicii de investiții financiare și ale altor acte normative aplicabile instituțiilor de credit.

(2) Informațiile primite de Banca Națională a României potrivit prevederilor alin. (1) sunt supuse cerințelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214 .

(3) Banca Națională a României poate furniza informații autorităților competente din alte state membre, potrivit dispozițiilor alin. (1) , dacă informațiile primite de respectivele autorități sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214 .

(4) Publicarea de către Banca Națională a României a rezultatelor simulărilor de criză efectuate potrivit prevederilor art. 166 alin. (4) din prezenta ordonanță de urgență sau potrivit prevederilor art. 32 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 și transmiterea rezultatelor acestor simulări către Autoritatea Bancară Europeană, în vederea publicării de către aceasta a rezultatelor simulărilor de criză efectuate la nivelul Uniunii, nu reprezintă încălcări ale obligației de păstrare a secretului profesional prevăzute la art. 214 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 216

Banca Națională a României poate utiliza informațiile primite potrivit art. 214 și art. 215 doar în exercitarea atribuțiilor sale de supraveghere a instituțiilor de credit și numai în următoarele situații:

a) examinarea îndeplinirii condițiilor de autorizare a instituțiilor de credit și facilitarea verificării, pe baza individuală și/sau consolidată, a condițiilor de desfășurare a activității instituțiilor de credit, în special cu privire la lichiditate, solvabilitate, expuneri mari, proceduri administrative și contabile și mecanisme de control intern;

b) aplicarea de sancțiuni;

c) contestarea actelor emise de Banca Națională a României;

d) în cadrul unor proceduri judiciare inițiate în baza prevederilor art. 275 alin. (2) sau a prevederilor altor legi aplicabile instituțiilor de credit.

Articolul 217

(1) Banca Națională a României poate încheia acorduri de colaborare referitoare la schimbul de informații cu autoritățile competente din state terțe sau cu alte autorități ori organisme din state terțe prevăzute la art. 218 - 220 , în condițiile în care informațiile furnizate sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional cel puțin echivalente celor prevăzute la art. 214 . Schimbul de informații trebuie să fie circumscris scopului îndeplinirii atribuțiilor de supraveghere ale autorităților sau organismelor menționate.

(1¹) Informațiile primite de Banca Națională a României de la autoritățile din state terțe prevăzute la alin. (1) nu vor fi furnizate decât cu acordul expres al respectivelor autorități și, dacă este cazul, doar pentru scopurile pentru care acordul a fost obținut.

(2) Informațiile primite de Banca Națională a României de la o autoritate competentă dintr-un alt stat membru nu vor fi furnizate, potrivit prevederilor alin. (1) , decât cu acordul expres al respectivei autorități și, dacă este cazul, doar pentru scopurile pentru care acordul a fost obținut.

Articolul 218

(1) Banca Națională a României poate să schimbe informații cu:

a) autoritățile responsabile cu supravegherea altor organizații financiare, a întreprinderilor de asigurare și a piețelor financiare din România și din celelalte state membre;

a¹) autoritățile sau organismele responsabile cu menținerea stabilității sistemului financiar în statele membre, prin utilizarea reglementărilor macroprudențiale;

a²) autoritățile sau organismele de reorganizare care au ca scop protejarea stabilității sistemului financiar;

a³) sistemele de protecție contractuală sau instituțională astfel cum sunt menționate la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b) organismele din România și din celelalte state membre, implicate în falimentul și lichidarea instituțiilor de credit, precum și în alte proceduri similare;

c) auditorii financiari, din România și din celelalte state membre, ai instituțiilor de credit, firmelor de investiții, întreprinderilor de asigurare, precum și ai altor instituții financiare.

d) autoritățile din statele membre responsabile cu supravegherea entităților raportoare enumerate la art. 2 alin. (1) pct. 1 și 2 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului, pentru a asigura respectarea directivei respective.

e) Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România și cu unitățile de informații financiare din alte state membre;

f) autoritățile competente sau organismele responsabile pentru aplicarea regulilor privind separarea structurală în cadrul unui grup bancar.

(2) Autoritățile, organismele și auditorii financiari din România, prevăzuți la alin. (1) pot să schimbe informații cu autorități competente din celelalte state membre.

(3) Schimbul de informații prevăzut la alin. (1) și (2) are în vedere exercitarea atribuțiilor de supraveghere ale Băncii Naționale a României, ale autorităților competente din alte state membre și ale autorităților, organismelor și auditorilor financiari prevăzuți la alin. (1) .

(4) Banca Națională a României poate să furnizeze organismelor care administrează scheme de garantare a depozitelor și scheme de compensare a investitorilor, din România și din alte state membre, informații necesare exercitării funcțiilor acestora.

(5) Informațiile primite de autoritățile, organismele și auditorii financiari din România potrivit prevederilor alin. (1) și (3) sunt supuse cerințelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214 .

(6) Banca Națională a României schimba informații cu autoritățile, organismele și auditorii financiari din alte state membre, potrivit prevederilor alin. (1) și (3) , numai dacă informațiile primite de respectivele autorități, organisme sau de auditorii financiari sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214 .

(7) Autoritățile, organismele și auditorii financiari din România schimba informații cu autoritățile competente din alte state membre, potrivit prevederilor alin. (2) și (3) , numai dacă informațiile primite de respectivele autorități competente sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214 .

Articolul 219

(1) Banca Națională a României poate schimba informații cu autorități din România sau din alte state membre, responsabile cu:

a) supravegherea organismelor implicate în falimentul și lichidarea instituțiilor de credit sau în alte proceduri similare;

a¹) sistemele de protecție contractuală sau instituțională, astfel cum sunt menționate la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b) supravegherea auditorilor financiari ai instituțiilor de credit, ai firmelor de investiții, ai întreprinderilor de asigurare și ai altor instituții financiare.

(2) Schimbul de informații prevăzut la alin. (1) se realizează cu respectarea următoarelor condiții:

a) informațiile trebuie să fie destinate îndeplinirii atribuțiilor de supraveghere prevăzute la alin. (1) ;

b) informațiile primite de autoritățile din România sunt supuse cerințelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214 , respectiv informațiile primite de autoritățile din alte state membre sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214 ;

c) dacă informațiile provin de la o autoritate competenta dintr-un alt stat membru, ele pot fi furnizate potrivit alin. (1) numai cu acordul expres al acestei autorități și doar în scopurile pentru care acest acord a fost obținut.

(3) Autoritățile din România prevăzute la alin. (1) pot schimba informații cu autoritățile competente din alte state membre, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (2) .

Articolul 220

(1) În scopul întăririi stabilității sistemului financiar, inclusiv integrității acestuia, Banca Națională a României poate schimba informații cu autoritățile sau organismele din România sau din celelalte state membre cu competente legale în domeniul depistării și investigării încălcărilor legislației privind societățile comerciale.

(2) Schimbul de informații prevăzut la alin. (1) se realizează cu respectarea următoarelor condiții:

a) informațiile trebuie să fie destinate exercitării competentelor prevăzute la alin. (1) ;

b) informațiile primite de autoritățile sau organismele din România sunt supuse cerințelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214 , respectiv informațiile primite de autoritățile sau organismele din alte state membre sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214 ;

c) dacă informațiile provin de la o autoritate competenta dintr-un alt stat membru, ele pot fi furnizate potrivit alin. (1) numai cu acordul expres al acestei autorități și doar în scopurile pentru care acordul a fost obținut, dacă acesta vizează furnizarea de informații doar în anumite scopuri.

(3) Autoritățile sau organismele din România având competentele prevăzute la alin. (1) pot schimba informații cu autoritățile competente din alte state membre, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (2) , inclusiv în situația în care aceste autorități sau organisme desfășoară activitatea de detectare și investigare cu ajutorul unor persoane anume desemnate în acest scop, care nu au calitatea de angajat în sectorul public.

(4) Autoritățile sau organismele din România, prevăzute la alin. (1) comunica autorităților competente care le furnizează informații, numele și responsabilitățile precis determinate ale persoanelor cărora li se transmit respectivele informații.

Articolul 221

Banca Națională a României transmite Autorității Bancare Europene numele autorităților din România care pot primi informații potrivit prevederilor art. 219 și 220 .

Articolul 222

(1) În exercitarea atribuțiilor de supraveghere a instituțiilor de credit, Banca Națională a României poate transmite următoarelor autorități și entități informații destinate îndeplinirii atribuțiilor acestora:

a) băncile centrale aparținând Sistemului European al Băncilor Centrale și alte organisme cu funcții similare, în calitate de autorități monetare, dacă aceste informații sunt relevante pentru exercitarea atribuțiilor statutare care le revin, inclusiv coordonarea politicii monetare și furnizarea de lichidități, supravegherea sistemelor de plăți, a sistemelor de compensare și decontare și menținerea stabilității sistemului financiar;

a¹) sistemele de protecție contractuală sau instituțională, astfel cum sunt menționate la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) 1nr. 575/2013;

b) dacă este cazul, altor autorități publice responsabile cu monitorizarea sistemelor de plăți.

c) Comitetului European pentru Risc Sistemic, Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (AEAPO), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010, precum și Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010, dacă informațiile sunt relevante pentru exercitarea atribuțiilor lor statutare prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010, Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 sau de Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010.

(2) Banca Națională a României poate primi informații de la autoritățile prevăzute la alin. (1) , în măsura în care îi sunt necesare în situațiile prevăzute la art. 216 .

(3) În îndeplinirea atribuțiilor sale în calitate de autoritate monetară și a celor privind monitorizarea sistemelor de plăți, Banca Națională a României poate transmite autorităților competente din celelalte state membre informații pe care acestea le-ar putea solicita în situații similare celor prevăzute la art. 216 .

(4) Informațiile primite potrivit prevederilor alin. (2) sunt supuse cerințelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214 .

(5) Banca Națională a României furnizează informații potrivit prevederilor alin. (1) numai dacă informațiile primite de respectivele autorități sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214 .

(6) În cazul apariției unei situații de urgență, astfel cum este prevăzută la art. 183 alin. (1) , Banca Națională a României transmite, de îndată, informații băncilor centrale aparținând Sistemului European al Băncilor Centrale, dacă aceste informații sunt relevante pentru exercitarea atribuțiilor statutare care le revin, inclusiv coordonarea politicii monetare și furnizarea de lichidități, supravegherea sistemelor de plăți, a sistemelor de compensare și decontare și menținerea stabilității sistemului financiar, precum și Comitetului European pentru Risc Sistemic, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.092/2010, dacă astfel de informații sunt relevante pentru exercitarea atribuțiilor sale statutare.

Articolul 222¹

(1) Fără a se aduce atingere dispozițiilor art. 214 și 216 , Banca Națională a României poate furniza anumite informații departamentelor din administrația centrală responsabile cu legislația în domeniul supravegherii instituțiilor de credit, firmelor de investiții, instituțiilor financiare, serviciilor de investiții financiare și societăților de asigurări, precum și inspectorilor care acționează în numele acestor departamente.

(2) Furnizarea informațiilor prevăzută la alin. (1) poate fi făcută numai pentru scopuri de supraveghere prudențială, de aplicare a măsurilor preventive și a rezoluției instituțiilor de credit aflate în dificultate. Persoanele cărora le sunt furnizate informații potrivit alin. (1) sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 214 .

(3) În cazul apariției unei situații de urgență, astfel cum este prevăzută la art. 183 alin. (1) , Banca Națională a României poate furniza informații relevante pentru departamentele prevăzute la alin. (1) din toate statele membre în cauză.

(4) Banca Națională a României poate furniza anumite informații referitoare la supravegherea prudențială a instituțiilor de credit comisiilor de anchetă ale Parlamentului României, Curții de Conturi a României, precum și altor entități din România cu competențe de anchetă, în următoarele condiții:

a) aceste entități au un mandat legal special de investigare sau examinare a activității Băncii Naționale a României de supraveghere și reglementare prudențială a instituțiilor de credit;

b) informațiile sunt necesare strict pentru îndeplinirea mandatului prevăzut la lit. a) ;

c) persoanele care au acces la informații sunt supuse unor cerințe referitoare la păstrarea secretului profesional cel puțin echivalente celor prevăzute la art. 214 ;

d) dacă informațiile provin de la autoritățile competente dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate decât cu acordul expres al autorităților respective și doar în scopurile pentru care acordul a fost obținut.

(5) În măsura în care furnizarea de informații potrivit alin. (4) implică prelucrarea de date cu caracter personal, trebuie respectate prevederile Regulamentului (UE) 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, precum și legislația națională aplicabilă domeniului protecției datelor.

Articolul 222²

În situațiile prevăzute la art. 222¹ , informațiile primite de Banca Națională a României potrivit art. 215 și 218 și cele obținute ca urmare a verificărilor la fața locului sau a inspecțiilor efectuate în condițiile art. 174 alin. (1) nu se divulgă de către aceasta fără acordul expres al autorității competente de la care s-au primit informațiile, respectiv al autorității competente din statul membru în care a fost efectuată o astfel de verificare la fața locului sau inspecție.

Articolul 222³

(1) Fără a se aduce atingere dispozițiilor art. 214 și 216 , Banca Națională a României poate transmite, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (2)-(4) , anumite informații următoarelor organisme internaționale:

a) Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale, pentru scopurile evaluărilor din cadrul Programului de evaluare a sectorului financiar;

b) Băncii Reglementărilor Internaționale, pentru scopurile studiilor cantitative de impact;

c) Consiliului pentru Stabilitate Financiară, pentru scopuri de supraveghere.

(2) Informațiile confidențiale pot fi furnizate de către Banca Națională a României doar la solicitarea expresă primită în scris din partea organismului relevant și în condițiile în care sunt îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

a) solicitarea este pe deplin justificată în scopul îndeplinirii atribuțiilor specifice ale organismului solicitant ce îi revin conform competențelor legale;

b) solicitarea este suficient de clară în ceea ce privește natura, domeniul de aplicare și formatul informațiilor solicitate, precum și în privința mijloacelor de divulgare sau transmitere a acestora;

c) informațiile solicitate sunt strict necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice ale organismului solicitant conform competențelor legale;

d) informațiile sunt transmise ori divulgate doar persoanelor direct implicate în îndeplinirea atribuțiilor specifice;

e) persoanele care au acces la informații sunt supuse cerințelor referitoare la secretul profesional cel puțin echivalente celor prevăzute la art. 214 .

(3) În cazul în care solicitarea prevăzută la alin. (2) este transmisă de oricare dintre organismele prevăzute la alin. (1) , Banca Națională a României poate furniza informații doar în formă agregată sau în mod anonimizat și poate transmite alte informații doar la sediul acesteia.

(4) În măsura în care furnizarea de informații implică prelucrarea de date cu caracter personal, orice prelucrare de date cu caracter personal efectuată de organismul solicitant trebuie să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 .

Articolul 223

(1) Banca Națională a României poate să furnizeze informațiile la care se referă prevederile art. 214 - 217 caselor de compensare sau altor structuri similare constituite în conformitate cu prevederile legii în vederea asigurării serviciilor de compensare și decontare pentru orice piața din România, dacă considera că este necesar să comunice aceste informații în scopul asigurării funcționarii corespunzătoare a respectivelor structuri, având în vedere riscurile ca participanții pe piața să nu-și îndeplinească obligațiile de plata.

(2) Informațiile primite potrivit prevederilor alin. (1) sunt supuse cerințelor referitoare la secretul profesional prevăzute la art. 214 .

(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) , informațiile primite potrivit dispozițiilor art. 215 nu pot fi divulgate de Banca Națională a României fără acordul expres al autorității competente de la care s-au primit.

Articolul 223¹

Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuate de entitățile implicate în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 679/2016 , precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.