(1) Banca Națională a României trebuie să facă publice următoarele informații:
a) textul legilor și reglementărilor adoptate în domeniul reglementării prudențiale a instituțiilor de credit și al instrucțiunilor și precizărilor emise în aplicarea acestora;
b) modul de exercitare a opțiunilor prevăzute în legislația Uniunii Europene în domeniu;
c) criteriile generale, inclusiv criteriile stabilite în aplicarea principiului proporționalității, și metodologiile utilizate pentru analizarea cadrului de administrare, a strategiilor, proceselor și mecanismelor implementate de instituțiile de credit în vederea respectării dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia și pentru evaluarea riscurilor la care instituțiile de credit sunt sau pot fi expuse;
d) date statistice agregate privind aspectele principale ale aplicării cadrului legal și de reglementare în domeniul prudențial, inclusiv numărul și natura măsurilor dispuse potrivit prevederilor art. 226 , precum și a sancțiunilor și măsurilor sancționatoare aplicate potrivit prevederilor art. 204 și 229 .
(2) Informațiile publicate de Banca Națională a României potrivit alin. (1) trebuie să fie suficiente, astfel încât să permită o comparare semnificativă a abordărilor adoptate de autoritățile competente din diferite state membre. Informațiile se publică și sunt accesibile pe pagina de Internet a Băncii Naționale a României și se actualizează periodic.