LexistoriaDreptul la drept.

Cooperative de credit

Azi

Instituțiile de credit · 9 articole

Articolul 360

Cooperativele de credit se constituie prin asocierea liberă a persoanelor fizice, fără nici un fel de discriminare pe criterii de naționalitate, origine etnică, limbă, religie, apartenență politică, avere, condiție socială, rasă sau sex.

Articolul 361

(1) Poate fi membru cooperator orice persoană fizică care are capacitate deplină de exercițiu, are domiciliul/reședința/locul de muncă în raza teritorială de operare a cooperativei de credit, a semnat sau a acceptat, după caz, actul constitutiv al acesteia și a subscris și a vărsat cel puțin numărul minim de părți sociale care este stabilit prin actul constitutiv - cadru.

(2) Prin actul constitutiv se pot reglementa și alte condiții pentru admiterea ca membru cooperator.

Articolul 362

(1) Cooperativele de credit se organizează pe o raza teritorială de operare proprie, stabilită prin actul constitutiv, în care pot înființa sucursale. Aceasta cuprinde arii determinate din județul în care cooperativa de credit își are sediul social și din județele limitrofe.

(2) Razele teritoriale de operare ale cooperativelor de credit afiliate la aceeași casa centrala nu se pot întrepătrunde.

(3) Modificarea razei teritoriale de operare a cooperativei de credit este supusă aprobării prealabile a casei centrale la care este afiliată.

Articolul 363

(1) Cooperativele de credit se constituie pe baza actului constitutiv, care se elaborează pe baza actului constitutiv-cadru.

(2) Numărul minim de membri cooperatori fondatori, stabilit prin actul constitutiv-cadru, nu poate fi mai mic de 1.000. Actul constitutiv-cadru poate prevedea posibilitatea constituirii unei cooperative de credit cu un număr minim de 100 de membri cooperatori fondatori, cu condiția ca aceștia să subscrie și să verse, în total, cel puțin 1.000 de părți sociale.

Articolul 364

În afară altor elemente prevăzute de lege, actul constitutiv al cooperativei de credit trebuie să includă prevederi referitoare la:

a) condițiile și procedura de înscriere în cooperativa, inclusiv, dacă este cazul, taxa de înscriere, precum și modalitatea de soluționare a eventualelor plângeri față de refuzul de înscriere în cooperativa;

b) condițiile și procedura de încetare a calității de membru cooperator, inclusiv în cazul retragerii, excluderii, decesului și stabilirea modalităților de stingere a obligațiilor reciproce dintre cooperativa de credit și membru cooperator sau succesorii acestuia;

c) drepturile și obligațiile membrilor cooperatori;

d) raza teritorială de operare a cooperativei de credit.

Articolul 365

(1) Denumirea unei cooperative de credit trebuie să cuprindă sintagma "cooperativa de credit" sau "banca cooperatistă" și numele localității în care are sediul social.

(2) Cooperativele de credit din cadrul aceleiași rețele cooperatiste sunt obligate să asigure utilizarea unitară a uneia dintre sintagmele prevăzute la alin. (1) .

Articolul 366

(1) Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot, indiferent de numărul de părți sociale deținute.

(2) Pentru validitatea hotărârilor adunărilor generale este necesară prezenta majorității membrilor cooperatori. Hotărârile se iau cu votul majorității celor prezenți.

(3) Dacă adunarea generală nu-și poate desfășura lucrările din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2) , adunarea generală care se întrunește după a doua convocare poate să decidă asupra problemelor aflate pe ordinea de zi a celei dintâi, dacă actul constitutiv nu dispune altfel, în prezenta a cel puțin unei treimi din numărul membrilor cooperatori, cu votul majorității celor prezenți.

Articolul 367

(1) În cazul organizării la nivelul cooperativelor de credit a unor structuri care privesc activitățile de administrare a riscurilor, audit intern, conformitate, trezorerie, creditare, precum și orice alte activități care pot expune cooperativa de credit unor riscuri semnificative, persoanele desemnate să asigure conducerea acestor structuri trebuie să fie aprobate de casa centrală înainte de începerea exercitării responsabilităților, în condițiile prevăzute prin reglementările-cadru emise de aceasta.

(2) Casa centrală poate retrage aprobarea acordată, cu aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 229 alin. (4) .

Articolul 368

Cooperativele de credit repartizează anual 25% din profitul contabil determinat după deducerea impozitului pe profit pentru constituirea unei rezerve de întrajutorare, destinată asigurării unei desfășurări optime și în condiții prudențiale solide a operațiunilor cu membrii cooperatori.