(1) Serviciile de anatomie patologică și de prosectură din cadrul spitalelor, precum și ale altor unități sanitare cu paturi care dețin cadavre nerevendicate sau fără aparținători au obligația să informeze de îndată, în scris, disciplinele universitare de anatomie la care sunt arondate.
(2) Disciplinele universitare de anatomie, prin intermediul departamentelor funcționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman, trebuie să își manifeste de îndată disponibilitatea de a prelua cadavrul.
(3) Cadavrul se preia de către reprezentanții departamentelor funcționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman în termen de 3 zile de la primirea informării.