LexistoriaDreptul la drept.

Disciplinele universitare de anatomie și organizarea serviciilor pentru utilizarea cadavrelor

Azi

Legea 104/2003 · 9 articole

Articolul 12

Disciplina universitară de anatomie este o unitate funcțională în cadrul instituției de învățământ superior medical uman și care include serviciul pentru utilizarea cadavrelor, a cărui structură organizatorică și de personal este stabilită de conducerea instituției.

Articolul 13

Serviciile pentru utilizarea cadavrelor din cadrul disciplinelor universitare de anatomie au următoarele atribuții:

a) preiau cadavrele pe bază de protocol încheiat între instituțiile de învățământ superior medical și serviciile de anatomie patologică și prosectură ale spitalelor;

b) prepară și conservă cadavrele pentru disecție, punând la dispoziția învățământului anatomic și chirurgical materialul didactic;

c) efectuează preparate anatomice;

d) prepară schelete;

e) conservă țesuturi și organe.

Articolul 14

Serviciile pentru utilizarea cadavrelor din cadrul disciplinelor universitare de anatomie desfășoară în principal activități de învățământ și de cercetare științifică medicală.

Articolul 15

Serviciile pentru utilizarea cadavrelor din cadrul disciplinelor universitare de anatomie colaborează în activitatea lor cu compartimentele de microscopie ale catedrelor de histologie, de anatomie patologică și de biologie celulară ale instituțiilor de învățământ superior medical uman.

Articolul 16

(1) Disciplinele universitare de anatomie, anatomie patologică, histologie și biologie celulară împreună cu serviciile de prosectură constituie un departament funcțional în cadrul instituției de învățământ superior medical uman.

(2) Serviciile de prosectură din spitalele universitare sunt folosite ca baze clinice pentru disciplinele universitare de anatomie și anatomie patologică.

Articolul 17

(1) Serviciile pentru utilizarea cadavrelor ale disciplinelor universitare de anatomie, părți componente ale departamentelor funcționale în cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman, sunt obligate să întocmească o listă de arondare a spitalelor, precum și a altor unități sanitare cu paturi prevăzute la art. 172 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, care dispun de servicii de anatomie patologică și de prosectură.

(2) În baza acestei liste, spitalele și unitățile sanitare cu paturi sunt obligate să încheie protocolul prevăzut la art. 13 lit. a) .

(3) Protocolul se elaborează de către departamentele funcționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman.

Articolul 18

(1) Serviciile de anatomie patologică și de prosectură din cadrul spitalelor, precum și ale altor unități sanitare cu paturi care dețin cadavre nerevendicate sau fără aparținători au obligația să informeze de îndată, în scris, disciplinele universitare de anatomie la care sunt arondate.

(2) Disciplinele universitare de anatomie, prin intermediul departamentelor funcționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman, trebuie să își manifeste de îndată disponibilitatea de a prelua cadavrul.

(3) Cadavrul se preia de către reprezentanții departamentelor funcționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman în termen de 3 zile de la primirea informării.

Articolul 19

Serviciile pentru utilizarea cadavrelor ale disciplinelor universitare de anatomie sunt obligate să conserve cadavrele timp de 30 de zile de la deces înainte de introducerea acestora în sălile de disecție.

Articolul 20

(1) Primăriile acordă ajutor de înmormântare departamentelor funcționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman, în baza actelor de deces, precum și a protocolului încheiat cu serviciile de anatomie patologică și prosectură ale spitalelor și ale altor unități sanitare cu paturi.

(2) Departamentele funcționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman asigură serviciul religios și, după caz, incinerarea sau înmormântarea cadavrelor, după ce acestea au fost utilizate în scop didactic ori științific.

(3) Departamentelor funcționale din cadrul instituțiilor de învățământ superior medical uman nu li se acordă ajutor de înmormântare dacă, în intervalul de timp prevăzut la art. 19 , cadavrul este revendicat de către rude.