LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 26

Azi

După operaționalizarea Registrului, toate persoanele aflate în evidențele cazierului judiciar privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 1 alin. (2) și care îndeplinesc cerințele prevăzute de prezenta lege se înscriu și în Registru, urmând a le fi aplicate prevederile prezentei legi.