Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 1 alineatul (3), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:e) prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

2. La articolul 4 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b¹), cu următorul cuprins:b¹) persoane înscrise potrivit legii în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;